Seară de muzică albastră, în deschiderea 'Hibernalului de chitară' 2012
“Hibernalul de Chitară” şi-a deschis porţile în acest an pentru cea de-a patra ediţie. Tradiţia instituită în anul 2009 de către Maxim Belciug, directorul artistic al festivalului – aceea de a oferi, începând din toamnă târzie şi până la sosirea iernii, seri muzicale consacrate chitarei, într-o atmosferă caldă, de „poveste spusă la gura sobei”, continuă.
Iar locul în care se vor desfăşura surprizele pregătite în acest an este sediul nou al Bibliotecii Naţionale din Bucureşti – un cadru intim, potrivit descoperirii cărţilor şi muzicii de calitate. Poate acesta este motivul pentru care organizatorii s-au gândit la o asociere între sunet şi cuvânt şi i-au invitat în cadrul acestei ediţii pe actriţa Adina Cristescu şi pe poetul Liviu Uleia – periplurile muzicale fiind completate de popasuri literare. „Hibernalul de chitară” 2012 va aduce în faţa publicului atât nume deja consacrate ale chitarei clasice şi genului flamenco – Maxim Belciug, Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu, Tiberiu Gogoanţă, cât şi muzicieni aflaţi în ascensiune.
Sâmbătă, 10 noiembrie 2012, a fost prima seară a „Hibernalului de chitară” din acest an. O seară muzicală tematică, în care în prim plan s-a aflat muzica meditativă şi melancolică. De la Gaspar Sanz până la Johann Sebastian Bach, de la Domenico Cimarosa până la Vincenzo Bellini şi chiar compozitori anonimi, programul – alcătuit din lucrări originale sau transcripţii pentru voce şi chitară – a fost oferit de vocalista spaniolă Pilar Diaz Romero şi chitaristul Maxim Belciug. Pasiune, contemplare, tristeţe – toate aceste stări sufleteşti şi-au găsit locul în cadrul serii muzicale în care s-a făcut simţită o predispoziţie spre visare, datorată împletirii trilurilor vocale cu acordurile chitarei şi momentele literare oferite de poetul Liviu Uleia.
Primul episod al „Hibernalului de chitară” 2012 a fost primit cu entuziasm şi probabil că serile muzicale săptămânale ce vor urma, până pe 22 decembrie – şi care propun incursiuni în genuri variate, precum muzica de cameră, flamenco, muzică napolitană sau cea presărată cu sunete electronice – vor avea parte de acelaşi succes.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius