altmarius

cultură şi spiritualitate

Se împlinesc 22 de ani de la moartea părintelui Cleopa




Au trecut 22 ani de la moartea unuia dintre cei mai mari duhovnici ai României: părintele Cleopa Ilie

Cu adevărat un dar de la Dumnezeu pentru poporul român, după cum l-a numit Patriarhul Daniel, părintele Cleopa şi-a pus amprenta asupra spiritualităţii româneşti, fiind o personalitate simbol a vieţii monahale din ţara noastră.

Părintele Cleopa a văzut lumina zilei în 10 aprilie 1912.

Părinţii săi, Alexandru şi Ana Ilie, i-au pus numele Constantin şi a fost al cincilea copil din cei zece ai acestei familii de ţărani harnici şi credincioşi.

După ce a urmat cursurile şcolii primare din satul natal, a ucenicit trei ani la schimonahul Paisie Olaru, pe atunci pustnic la Schitul Cozancea.

S-a alăturat obştii Schitului Sihăstria, împreună cu fratele mai mare, Vasile, în decembrie 1929.

A fost tuns în monahism în data 2 august 1937, primind numele Cleopa. Din cauza stării precare de sănătate a starețului Ioanichie Moroi a fost numit egumen interimar, în iunie 1942.

Doi ani mai târziu a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah, iar în anul 1945 a devenit egumen la Schitul Sihăstria, ridicat la rang de mănăstire în 1947, prilej cu care protosinghelul Cleopa Ilie a fost hirotesit arhimandrit.

Cei 12 ani de ascultare ca cioban la oile Mănăstirii Sihăstria au fost pentru marele duhovnic şcoala de călugărie şi teologie, după cum el însuşi mărturisea cu smerenie, căci în acea perioadă a citit zeci de cărţi, fundamentale pentru formarea sa, şi a învăţat să iubească şi mai mult creaţia lui Dumnezeu.

Nu a trecut multă vreme şi s-a retras în munţi, timp de şase luni, din cauza prigoanei regimului comunist. Când a revenit, a fost numit stareţ al Mănăstirii Slatina, Suceava, unde a închegat o obşte de peste 80 de călugări.

Anii de linişte s-au risipit deîndată ce Securitatea l-au urmărit din nou, astfel că părintele Cleopa s-a refugiat în Munţii Stânişoarei, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. A fost adus la Mănăstirea Slatina, după doi ani, din ordinul patriarhului Justinian Marina, iar în anul 1956 a revenit la Mănăstirea Sihăstria, de unde s-a retras iarăşi pentru a treia oară în munţii Neamţului.

A pustnicit cinci ani, apoi s-a întors la aşezământul monahal de la Sihăstria, în anul 1964, ca duhovnic al obştii, unde a povăţuit şi a predicat neobosit, cu multă dragoste atât călugări, cât şi mireni, mai bine de trei decenii.

În data de 6 august 1987 Părintele Cleopa devine nașul de călugărie al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci teologul Daniel – Ilie.

A trecut la cele veşnice în data de 2 decembrie 1998.

În urma Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie au rămas numeroşi ucenici care îi poartă amintirea vie, o seamă de lucrări duhovniceşti pline de înţelepciune şi modelul unui mare duhovnic în inima căruia a ars focul lăuntric al credinţei.

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Vizualizări: 12

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor