Se amestecau clipele cu tăcerea

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Priveam în agonie cerul
moartea mă ameninţa cu certificatul de deces
încă staţionar la primărie,
o vecină mai zurlie ridica din umeri ei laţi
şi nu credea nimic din ce s-a întâmplat.
Pe şosea trecea un tractor obosit
şi un om îi făcea cu mâna să oprească,
n-a oprit fiindcă totul părea o batjocură
la obrazul ţăranilor strânşi la crâşmă.

Ziua se prăvălea rotundă peste oamenii locului,
nu venea nicio ameninţare cu mâinile întinse
să ceară binecuvântarea sătenilor,
toţi îşi cărau cu ei trupurile triste
într-o tăcere aproape necunoscută
lângă femeile puse pe piedestalul iubirii.
La fiecare colţ, uliţa se ondula
de nimeni nu mai îndrăznea să schimbe situaţia
chiar dacă fiecare îşi plimba stindardul
ca un soldat aflat în regimentul de gardă.

Se amestecau clipele cu tăcerea,
vieţile noastre se mistuiau în foc
de se ciocneau paharele pline de bucurie
şi fiecare aşteptam momentul
vindecării de supravieţuirea
atât de anostă.