Scrisoare pastorala de Advent

[altmariustotal catolic]

 

  http://www.arcb.ro/index.php?option=com_content&view=article&am...

Eu, ce aştept? ... aştept şi doresc să nu mai fie oameni nefericiţi ... să nu fie atâţia copii omorâţi înainte de a se naşte ... să mai apară soarele cel bun şi asupra ţării noastre ... să nu scadă credinţa, să nu se înstrăineze lumea de Biserică şi de calea binelui, să nu vină nenorociri peste noi ... o aşteptare-dorinţă: să se termine odată cu procesul legat de Catedrală şi proiectul clădirii de lângă ea; să ni se facă odată dreptate şi să se dărâme colosul ameninţător de lângă Catedrală. Doamne ajută!

Adventul a început. În viaţa noastră, în inima noastră a început ceva nou acum, odată cu postul Crăciunului? Dacă cineva ne-ar pune această întrebare: „Ce înseamnă Adventul pentru tine?”, ce i-am răspunde?

În 28 noiembrie, în prima Duminică de Advent, Sfântul Părinte Papa le spunea celor din Piaţa Sfântul Petru: „Astăzi, Biserica începe un nou An Liturgic, un nou itinerar de credinţă în care, pe de o parte îşi aminteşte de venirea lui Cristos, iar pe de altă parte se deschide către împlinirea cea de pe urmă. De fapt, Timpul Adventului izvorăşte şi trăieşte din această dublă perspectivă, privind fie spre întâia venire a Fiului lui Dumnezeu, când s-a născut din Fecioara Maria, fie spre venirea Lui în slavă, când va veni să-i judece pe cei vii şi pe cei morţi”.

Cuvintele Sfântului Părinte ne spun simplu că Adventul este o meditaţie sau o privire atentă şi continuă spre cele ce au fost împlinite de Dumnezeu şi totodată spre cele care vor veni: aducere aminte şi aşteptare. Şi continuă Sfântul Părinte Benedict în aceeaşi cuvântare: „Aşteptarea este o dimensiune care cuprinde întreaga noastră existenţă personală, familială şi socială. Aşteptarea este prezentă în mii de situaţii, începând de la cele mai mici şi banale şi mergând până la cele importante, care ne angajează total şi în adâncime. Să ne gândim, printre altele, la aşteptarea unui copil din partea părinţilor; la aceea a unei rude sau a unui prieten care vine de departe să ne viziteze; să ne gândim la aşteptarea unui tânăr care vrea să cunoască rezultatul unui examen decisiv sau a unei cereri pentru un loc de muncă; în relaţiile afective, să ne gândim la aşteptarea întâlnirii cu persoana iubită, la aşteptarea răspunsului la o scrisoare… S-ar putea spune că omul este viu câtă vreme aşteaptă; câtă vreme este vie speranţa în inima sa. Pe om îl cunoşti după aşteptările sale: ceea ce aşteptăm şi sperăm arată statura noastră morală şi spirituală”.

Citind aceste cuvinte ale Sfântului Părinte am ridicat ochii de pe text, ca astfel să găsesc mai uşor şi să fac mai repede suma celor aşteptate şi sperate de mine. Şi la scurtă vreme m-am întors la cuvintele Papei Benedict al XVI-lea şi am văzut că de fapt eu împlinisem ceea ce el tocmai propunea: „Fiecare dintre noi, aşadar, mai ales în acest Timp care ne pregăteşte pentru Crăciun, se poate întreba: eu, ce aştept? În acest moment al vieţii mele, spre ce se îndreaptă inima mea?” Şi din nou mi-am căutat aşteptările şi dorinţele: aştept şi doresc să nu mai fie oameni nefericiţi - nici copii, nici adulţi, nici în vârstă; să nu fie atâţia copii omorâţi înainte de a se naşte (eu cred că de aici se hrăneşte dezastrul neamului nostru românesc); să nu mai fie divorţuri, nici atâtea crime; să nu mai fie atâtea nedreptăţi, sărăcie, mizerie, ură, răzbunări, droguri, disperări, boli incurabile, Doamne, şi să mai apară soarele cel bun şi asupra ţării noastre (când scriu acest articol este Ziua noastră Naţională), să nu mai trebuiască să plece tinerii, şi nu numai ei, în ţări străine; tot mai mulţi să cunoască zâmbetul şi încrederea. Să nu scadă credinţa, să nu se înstrăineze lumea de Biserică şi de calea binelui, să nu vină nenorociri peste noi; să lucreze cu statornicie preoţii şi toţi binecuvântaţii Domnului cu diferite chemări, ca să crească harul, pacea şi seninătatea tuturor. Să nu supărăm pe nimeni, nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele. Şi câte dorinţe şi aşteptări n-aş mai putea adăuga! Dar mai vin cu o aşteptare-dorinţă: să se termine odată cu procesul legat de Catedrală şi proiectul clădirii de lângă ea; să ni se facă odată dreptate şi să se dărâme colosul ameninţător de lângă Catedrală. Încălcând legea s-a construit, respectând legea să se demoleze. Doamne ajută!

Şi încă o dorinţă: să ne pregătim sufletele pentru Sărbătoarea Crăciunului, prin rugăciuni şi diferite renunţări, prin posturi şi fapte bune, prin iertare şi generozitate, prin împăcare şi solidaritate, prin primirea Sfintelor Taine ale Spovezii şi Sfintei Împărtăşanii.

Tuturor vă doresc un Advent plin de haruri şi împliniri, sub privirea milostivă a Fiului lui Dumnezeu care odinioară a vizitat lumea noastră spre mântuire, iar acum este aşteptat să vină în sufletele noastre şi în slavă în Ziua cea din urmă.

Te rugăm, Doamne, Dumnezeul nostru, dă-ne harul să aşteptăm cu dor venirea lui Cristos, Fiul tău, pentru ca, atunci când va bate la uşa noastră, să ne găsească veghind în rugăciune şi lăudându-l cu bucurie.

Adventul a început. În viaţa noastră, în inima noastră a început ceva nou acum, odată cu postul Crăciunului?

Cu binecuvântare,
+ Ioan Robu
Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti