altmarius

cultură şi spiritualitate

Stagiunea Scena.ro

Miercuri, 15 Septembrie 2010

Stagiunea 2010-2011 începe cu revista Scena.ro

Anul 2010 a fost un an foarte bun pentru teatrul românesc, în ciuda crizei financiare care l-a afectat puternic și a bâlbâielilor administrative ce pun piedici serioase desfășurării serioase și responsabile a oricărui eveniment teatral. Festivalul Shakespeare și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu au acoperit cu excelență teatrală prima jumătate a anului, iar Festivalul Național de Teatru se pregătește să li se alăture în a prezenta pe scenele românești valori teatrale mondiale, unele dintre ele pentru prima dată descoperite în România. Urmează, în luna decembrie, Festivalul Interferențe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, recent devenit membru al Uniunii Teatrelor Europene - pentru a încheia un an teatral pe care am fost norocoși să-l putem avea.

În paginile de Avanpremieră la Festivalul Național de Teatru, ediția 20, pe care le publică Scena.ro în noul său număr veți avea ocazia să citiți despre personalitățile prezente la București în cadrul FNT în această toamnă, fie cu spectacole, fie cu conferințe, lansări de carte și întâlniri cu publicul: Lee Breuer, Romeo Castelucci, Rodrigo Garcia, Matthias Langhoff.

Scena.ro nr. 10 ia în discuție, într-o anchetă realizată de Ciprian Marinescu, și subiectul tinerilor artiști români plecați în afara țării care s-au afirmat în alte spații culturale, provocând o nevoie de a răspunde unor întrebări usturătoare pentru societatea românească. Cristina Modreanu, redactorul-șef al revistei se întreabă în editorial: "Ce-i face pe toți acești tineri să plece? De ce nu e loc pentru afirmarea lor într-o cultură atât de sărăcită în acești 20 de ani, o cultură trăind din amintiri, având ca lideri oameni al căror capital de imagine a fost construit în vremuri dubioase și, în unele cazuri (cu numai câteva excepții), nu a fost confirmat ulterior de calități reale, ci numai de aceeași capacitate de adaptare care i-a ajutat și înainte de 1989? Oare chiar nu e evident câtă nevoie avem de toți acești tineri creatori? Sau de aceia care, deși locuiesc încă în România, sunt mai cunoscuți și mai apreciați în afara granițelor ei și lucrează mai mult în alte țări decât "acasă"?

Din sumarul acestui număr mai amintim: intervenția decanului Facultății de Teatru din cadrul UNATC București, Nicolae Mandea, despre teatrul independent, rubricile permanente - Reacții adverse : Spectacolul-lectură, spectacol sau lectură ? de Alina Nelega, New York Puzzle : Identitate & Diversitate : ID-ul dramaturgiei americane de Saviana Stănescu, Postforma: Documentare și storytelling de Mihaela Michailov și Ninsorile de altădată: Ariane Mnouchkine și naufragiile unei speranțe nebune... de Mirella Nedelcu Patureau - și relatările pe marginea unor evenimente teatrale internaționale : Gălbenuș experimental - INFANT 2010 de Mihaela Michailov, Teatru. Holocaust. Tel Aviv de Iulia Popovici, Ben Deckers de Ionuț Sociu.

Începeți stagiunea 2010-2011 cu Scena.ro!

Revistă editată cu sprijin parțial din partea Uniunii Teatrale din România - UNITER. Parteneri media: Șapte Seri, www.liternet.ro, www.metropotam.ro, www.artactmagazine.ro, Radio România Cultural.

Florentina Bratfanof

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor