Sufletul fără rugăciune seamănă cu un om disperat care vrea să dea un telefon dintr-o zonă fără semnal. Doar în momentul în care se apropie de un om sincer, rugător, va putea comunica, aşa, prin intermediar. Iar dacă se va strădui să devină el sincer şi rugător, va înroşi linia către Cer singur. Fiind noi încă la începutul strădaniei, avem nevoie de intermedierile sfinţilor. Fără credinţă, vom derapa cu siguranţă pe poleiul ateismului şi ieşirea în decor s-ar putea să nu fie tocmai plăcută. Părinţilor, rugaţi pe Sfântul Stelian să vă ocrotească pruncii! Cei apostaţi, luaţi aminte la Iacob Persul, cel care s-a pocăit de lepădările jalnice. Cu toţii, să ne punem nădejdea în Maica Domnului, fântâna limpede a nemuririi. Să avem curajul Sfântului Paramon de a demasca păgânătatea. Bucură-te Ecaterina, că Mirele ţi-a deschis uşile Raiului! Sfinţilor, rugaţi-vă să dansăm şi noi, întunecaţii, în cămările cereşti. Hora învingătorilor: lanţurile robiei nu le mai sărutăm. Postul este mai mult decât o conjuctură bună de a nu ne mai întoarce la necumpătări: este un act de cult. Să dănţuiască Isaia, să se bucure Moise: Mesia Se naşte, lăudaţi-L popoare! Maneaua macabră a păcatului a trecut: avem la dispoziţie Taina Pocăinţei! Dansul cumpătării, imnul iubirii, refrenul iertării: colind fratelui sărman mai mic al Fiului Omului.
Când pui mâna mâna pe o carte, rapid îți dai seama dacă este bună sau nu. Când guști un vin, rapid îți dai seama dacă este bun sau nu. Când întâlnești un om, rapid îți dai seama dacă este bun sau nu. Când deschizi Cartea, rapid îți dai seama că este cea mai bună carte. Când guști Vinul, rapid îți dai seama că este cel mai bun vin. Când Îl întâlnești pe El, rapid îți dai seama că este cel mai bun.
Păcatul îl face idiot pe cel mai inteligent. Tăcerea este cel mai bun curs de autoapărare. Pocăința este remușcare, dar și o mare frică de consecințe. Doar un Rai poate da sens pocăinței. Cel mai mare inamic de azi este plictiseala. Duritatea poate fi depășită doar prin blândețe. Starea de asediu este cea mai inspirațională pentru rugăciune.
Iubirea este o cafea: delicioasă, dar creează dependență. Oceanul este mai bătrân decât muntele, mai inspăimântat de misterele timpului. Nu îmi fac iluzii privind propria precaritate. Focul nu se extinde dacă este stins. Păcatul este un foc din iad. Văd ca un prunc care acum deschide ochii pentru prima oară. Este minunat! Când mă idolatrizez, nu mai simt gustul Vinului. Si nu Vinul e de vină.
Când privesc ochii unui prunc, văd cea mai mare minune. El nu pictează într-o singură culoare, nu face să strălucească o singură stea. Dacă iubesc un plop, voi deveni plop. Dacă iubesc nimicul, voi deveni nimic. Dacă iubesc iubirea, voi deveni iubire. O lume plină de cruci, în așteptarea învierii. Tot ce e sacru este învăluit în mister. Nu mă confrunt cu lipsa de perspectivă. Azi am program de prospectare. Portofoliul este Cartea. Cei ce prețuiesc noutatea nu realizează cât îi costă asta.
A spovedi habotnici înseamnă a fi delapidat cu popcorn. Nu pot ajuta miliarde de suflete, dar măcar unul pot mângâia. El nu încetează să ierte, nici eu să cer iertare. Nu vreau să ajung un colecționar trist de citate. Nu trăim o cultură consumeristă, ci mai degrabă o civilizație a rebutului. Am o față de parcă zilnic fac înmormântări; nu e bine, nu e credibil, chiar dacă e sincer, lipsește bucuria. Vreau să mă purific de erori și de superstiții, de idolatrie și de false absolutisme.
Samarineanul anonim. Se recunoaște în cel tâlhărit. Cu o oră mai devreme, putea fi el victima. Rabinul nu se identifică cu rănitul. Dacă erau un fiu de levit, ar fi acționat și rabinul. Samarineanul îl îngrijește cu ce are la îndemână. Îl lasă pe mâini bune. Rănitul îi este recunoscător. Rănitul învață iubirea. Mai degrabă donează sânge un rocker, decât un conferențiar.
Dacă L-aș vedea, nu L-aș mai scăpa din ochi. Aș muta munții cu credința, nu cu dinamita. Nu confund eșecul cu păcatul. Doar acesta din urmă aduce suferință. Fiecare om pe Cruce este sfâșiat între două atracții (cer și pământ). Dacă textul sacru ne face să nu ne simțim în largul nostru, înseamnă că avem o problemă cu bogăția. Oare ne temem de viață?
Pomelnicul este un bilet de călătorie. Ne e foame cumplit de fericire și nu există nici o scurtătură. Deocamdată, suntem incapabili de a ne bucura de liniște și avem o adicție față de zgomot. Aceasta nu este o problemă marginală. Suntem din ce în ce mai superficiali. Pocăința este pentru noi, nu doar pentru alții, la fel iertarea și bucuria. Nu sunt doar pentru alții. Refuzul mântuirii este o încăpățânare stupidă. Pădurea este frumoasă, dar întunericul pădurii este urât. Lumea este o pădure pe care noi o luminăm. Calea poate să mai cunoască mici curbe și redresări, dar direcția căii să fie dreaptă. Să nu căutăm altă cale, că ne vom rătăci. Magii au urmat steaua și L-au găsit. Noi avem suficiente indicii la fiecare pas. Ca să observăm indiciile, să stăm cu fața către razele de lumină, iar umbra să rămână în spate.
Recent, a fost canonizată cuvioasa Cătălina Panina din Estonia. Va fi sărbătorită pe 22 aprilie. Cătălina s-a născut în Finlanda, într-o familie cu șase copii. În război, a îngrijit soldații răniți, fiind o asistentă medicală curajoasă și extrem de harnică. După război, s-a mutat în Estonia. Aici este considerată o nebună pentru Hristos. Rușii o numesc Ecaterina. La Tallin, mulți o căutau pentru îndrumare și vindecare. Acum cine este nebunul?! Ateii care o blasfemiau sau ea, care nu a vrut să renunțe la iubirea pentru Hristos? Și El a fost acuzat că nu e în toate mințile. Dar asta nu L-a făcut câtuși de puțin să renunțe. A primit ocara și și-a desăvârșit misiunea. Cătălina se roagă acum din Tallinul ceresc. O companie aeriană a dat nume de sfinți avioanelor: Sf. Xenia, Sf. Matroana, Sf. Spiridon, Sf. Serghie…
Există o singură Băutură care ucide toți viermii și toți șerpii din noi. Nimeni să nu fie posomorât! Înviat-a Hristos și fiecare are o șansă. Hotarul morții? Ridicat! Razele învierii? Luminează întregul cosmos. Întreg Adamul? Scos din blestem. Orbi? Deschide-ne ochii, Doamne! Argentinianul Abelardo Castillo a înțeles că trebuie să trăim pentru a cuceri nemurirea, nu pentru altceva, ca să nu pierdem nemurirea. Că fiecare are dreptul să își promoveze fericirea, să fie un promotor al învierii. Lumina nu este o obsesie, este harul învierii care ne scapă de toate celelalte obsesii. Lumina este o prezență a Celui înviat. Noi suntem Fiii Luminii, urmăm Calea și nu ne îngrijorăm pentru nimic.
Omul se naște sclav și se visează rege. Ajuns rege, se visează zeu unic. Uită de unde a pornit. A pierdut ceva pe drum, în loc să acumuleze. În visul acesta, fericirea este absentă. Omul se naște spectator și se visează jucător. Ajuns jucător, se visează patron. Pierde plăcerea de a juca și vede totul ca pe o afacere. Construiește stadioane, vinde și cumpără. În visul acesta, motivația este greșită. Omul se naște călător și se visează director de gară. În visul acesta, riscă să piardă trenul. Eliminat de la multe turnee, omul mai bine ar lua o pauză, sa vadă unde greșește și unde nu. Învierea nu este pentru amatori și microbiști.
Marius Matei
Marius Matei
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius