Săptămâna a început cu lecţia fundamentală a Samarineanului milostiv. Aceasta constituie un centru iradiant al întregului an bisericesc curent, marcat, cum se ştie, de preocuparea pentru terapia sacramentală şi duhovnicească. Un gest impresionant, definitoriu pentru întregul edificiu al moralei creştine. Episodul evanghelic, de o putere pedagogică inedită, trasează, aşadar, profilul creştinului autentic: nerobit de prejudecăţi, deschis, altruist, atent, milostiv şi practic. Prima trăsătură mă cheamă la câteva reflecţii etice, cred necesare. Mesajul hristic de faţă trebuie corelat cu cel despre prioritatea indiscutabilă a vindecării omului chiar şi în zi de sabat sau cu cel al abolirii prescripţiei oarbe cu privire la spălarea mâinilor, fixisme fariseice cărora Mântuitorul le aplică logica dumnezeiască a esenţialului lăuntric. Aşadar, în gândirea divină primează omul, fiinţă în care chipul suferă de întuneric şi boală, iar inima lui se cere vindecată înainte de toate. Acestor valori mântuitoare, noi, cei a căror mare problemă a fost şi rămâne capacitatea de a înţelege cu adevărat gândul Lui, le adăugăm adesea detalii interpretative, reguli şi instanţe obtuze. Ne place să problematizăm pe lângă miezul axiologic al lucrurilor, să inventăm cazuistici şi, în cele din urmă, să nuanţăm adevărul, denaturându-l. Învăţătorul evreu care iniţiază dialectica prin "Ce să fac pentru a moşteni viaţa de veci?" şi o continuă cu "Cine este aproapele meu?" se dovedeşte, ca de altfel toată tagma pe care o reprezenta, un astfel de căutător greşelnic al adevăratei filantropii. Asemenea lui, tot cu intenţie necurată, teoclaştii zilelor noastre chestionează beneficiul educativ al icoanelor sfinte asupra conştiinţei copiilor sau, dacă-şi văd această primă tentativă zădărnicită, încearcă să anuleze, sub masca unei argumentaţii sofistice, până şi vorbirea despre Dumnezeul creştin în şcoli. Dar, pentru că mi-am motivat aceste rânduri cu libertatea faţă de prejudecăţi şi instincte revanşarde, vreau să-i consider, în tonul paradoxal al lui Paul Evdokimov, "complici la har", adică oameni care, tocmai prin negativitatea lor, devin mijloace ale puterii lui Dumnezeu. Dacă un discurs care te întreabă, fie şi tendenţios, despre Dumnezeu, trezeşte în tine un fel de evlavie misionară care te îndeamnă să speri că vei aduce totuşi acea inimă în solul Evangheliei, unul care nu numai că Îl neagă pe Dumnezeu, dar Îl şi reprimă, te situează în faţa chemării de a dovedi, de data aceasta numai prin viaţă şi caracter, dinamica Providenţei. De aceea sunt sigur, atât cât îmi este dat de Sus, că le pot fi şi lor "samarinean", dacă va fi nevoie.
Atitudinea profund creştină a filantropului din Evanghelie se dovedeşte cât se poate de naturală. Ea creşte atât de mult ca model eficace, din clipa în care ai auzit de ea, tocmai datorită zelului umanitar autentic, dezinhibat, al celui de-al patrulea călător din parabolă. Omul nostru nu pregetă, nu cântăreşte legalist contextul, nu cerne oportunităţile, ci simte divin şi acţionează cum simte. Nu a fost concluzia lui Tertulian că sufletul omului este creştin prin fire? Nu este, în sens spiritual, iubirea (pe care "am cunoscut-o întâi" dinspre El, ca jertfă, după cuvintele evanghelistului Teolog) singura "dogmă" care dă temei şi vigoare conduitei creştine? Se împiedică ea de graniţele unor prejudecăţi venite de la periferia fiinţei noastre? Să nu fie! Acest samarinean, ales de Iisus să instituie încă unul dintre mântuitoarele Lui paradoxuri, se comportă deplin creştineşte avant la lettre. Acum, prin el, ia naştere, din germeni evanghelici, slujirea pilduitoare pe care au dezvoltat-o, de la Sfântul Vasile cel Mare încoace, atâţia alţi şi alţi "samarineni", ştiuţi sau neştiuţi, mediatizaţi sau nu. Iată ce rămâne, peste milenii, din acest reverberant răspuns dat atunci de Hristos la întrebarea "Cine este aproapele meu?". Rămâne frumuseţea indicibilă a gestului, dar şi fermitatea sfântă a îndemnului cu care Domnul Îşi încheie lecţia: "Fă şi tu asemenea!"
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius