Salmoxis, Zalmoxis, Zamolxis-trei nume, un singur zeu

[Nemes Constantin]

Prima parte

 

Cateva cuvinte despre scrieri referitoare la Salmoxis si geti, in perioada sfarsitul mileniului I a.Hr-inceputul mileniului I d.Hr.

 

Herodot (484 a.Hr.- circa 425 a.Hr.), “parintele istoriei”, traitor in Grecia antica, a lasat viitorimii cateva informatii despre un anume Salmoxis.

Acest Salmoxis, spune Herodot, a fost contemporanul lui Pitagora (circa 580 a.Hr.-500 a.Hr.) si s-a aflat in anumita relatie cu acesta.

Viitorimea a tesut, timp de secole, o biografie complexa si contradictorie legata de acest Salmoxis. Daca ar fi sa fie analizate doar sutele de texte provenind de la zecile de autori greci si romani care i-au pomenit numele, sau chiar i-au descris faptele, putem constata ca rigoarea stiintifica a fost lasata deoparte, iar la baza relatarilor a stat numai dorinta de a exemplifica un anumit punct de vedere cu date provenind din izvoare istorice “certe”.

 

Este important sa fie cunoscut si inteles cum se facea stocarea, multiplicarea si circulatia informatiei in acea perioada. Ma refer la perioada de la jumatatea mileniului I a.Hr. pana in primele secole d.Hr.

Stocarea informatiei se facea pe suluri de papirus sau, mai tarziu, din piele, pastrate rulate in casete aflate in sali de “biblioteci”. Formatul de carte actual a aparut dupa ce s-a extins folosirea pergamentului drept suport (sec. III d.Hr.). Accesul la aceste arhive era destul de restrictionat, atat din cauza posibilitatii de degradare a “cartilor”, cat si din cauza cenzurii existente si in acele vremuri.

Multiplicarea manuala a “cartilor“ era grea si costisitoare, era de durata si comporta riscul erorilor de transcriere (sunt cunoscute si cazuri in care transcrierea se facea cu omiterea unor pasaje sau chiar cu rescrierea unora, in functie de interesul celui care scria sau comanda transcrierea). Mai mult, distrugerea putea sa provina din stergerea si rescrierea pergamentului, material foarte scump la acea vreme (cand un text nu mai prezenta interes, era razuit si pergamentul era rescris; astazi, cu mijloace chimice si optice moderne, au putut fi identificate multe lucrari considerate pierdute, aflate pe pergamente rescrise-palimpsest).

Circulatia cartilor era destul de complicata, datorita costurilor mari ale copiilor cartilor si riscurilor de degradare la transport. O carte era compusa din unul sau mai multe suluri de papirus si era transportata in genti speciale din piele. In general, colectionarii de carte plateau prêt bun pe dreptul de a copia cartile si aveau angajati scriitori si traducatori ai cartilor (circulau carti in diverse limbi). Biblioteci publice erau putine, asa ca cei interesati aveau foarte greu acces la carti. Informatia se transmitea, de regula, pe cale orala.

Din aceasta cauza, erorile cuprinse in multe lucrari sunt datorate preluarii informatiilor din surse orale. Autorii au reusit astfel sa “ descopere” o sumedenie de detalii legate atat de viata lui Salmoxis, cat si de viata laica si religioasa a getilor, in functie de interesul lor de a consolida o anume teorie. Verificarile contemporanilor asupra relatarilor erau greoaie si, cateodata, imposibile. Autoritatea morala sau religioasa a autorului era suficienta pentru a certifica informatiile cuprinse in text.

 

Ma voi referi, pe scurt, la cativa autori care au scris despre geti si Salmoxis, incercand sa-i pun, pe cat posibil, intr-o ordine cronologica a vietii lor. Consider ca sunt putine sanse sa fi existat scrieri importante despre Salmoxis, in ultima jumatate de mileniu a.Hr., iar ele sa fi disparut fara sa existe macar o consemnare asupra lor.

Iata lista autorilor la care ma voi referi:

Pitagora (circa 580 a.Hr.-500 a.Hr.)

Herodot (484 a.Hr.- circa 425 a.Hr.)

Hellanikos din Lesbos (circa 490a.Hr.-circa 400 a.Hr.)

Platon ( circa 427 a.Hr. — circa 347 a.Hr.)

Teopomp din Chios (circa 378 a.Hr.-305 a.Hr.)

Mnaseas din Patara, inainte de anul 200 a.C

Diodor din Sicilia sau Diodorus Siculus (circa 80 a.Hr.-21 a.Hr.)

Strabon din Amaseia (circa 60 a.Hr.-circa 20 d.Hr.)

Pomponius Mela, a scris prin anii 43-44 d.Hr.

Apollonios din Tyana, primul secol a.Hr.

Dio Cocceianus de Prusa, cunoscut si drept Chrysostmos sau Ioan Gura de Aur (circa 40 d.Hr.-circa 120 d.Hr.)

Titus Statilius Criton, a doua jumatate a secolului I d.Hr. si inceputul sec.al II-lea d.Hr.

Favorinus din Arelate (80 d.Hr.-circa 160 d.Hr.)

Lucian din Samosata (circa 125 d.Hr.-circa 190 d.Hr)

Celsus, a doua parte a secolului al II-lea

Apuleius (circa 125 d.Hr.-circa 185 d.Hr.)

Titus Flavius Clemens sau Clement din Alexandria (circa 150 d.Hr.-circa 215 d.Hr.)

Hipolit (Ipolit din Roma) (circa 170 d.Hr.-circa 236 d.Hr.)

Origene (circa 185 d.Hr.-circa 251 d.Hr.)

Lucius Flavius Philostratus (Filostrat-circa 170 d.Hr.-circa 247 d.Hr.)

Porfir (Malcos) (circa 233 d.Hr.-circa 306 d.Hr.)

Iulian Apostatul ( 331 d.Hr-363 d.Hr.)

Teodoret din Cyrus (circa 393 d.Hr- circa 457 d.Hr.)

Chiril al Alexandriei (circa 378 d.Hr.-444 d.Hr.)

Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus Senator (Casiodor : circa 490 d.Hr-583 d.Hr.)

Ioannes Laurentius Lydus (nascut in 490 d.Hr.in Lydia)

Enea (Aeneas) din Gaza (mijlocul sec.al V-lea d.Hr.-circa 518 d.Hr)

 

 

Cel mai aproape de epoca in care a trait Salmoxis a fost Herodot (484 a.Hr.- circa 425 a.Hr.). Lucrarea lui Herodot (Historiai) este si singura lucrare din acea perioada, care a ramas in totalitate pana in zilele noastre. Ea este singura ce ofera informatii veridice despre viata lui Salmoxis, geti, obiceiurile si religia lor.

(Istorii: “Aşa cum am aflat eu de la elenii care trăiesc pe ţărmurile Helespontului şi ale Pontului Euxin, Zalmoxis despre care vorbesc - fiind doar un muritor - a fost rob în Samos, şi anume al lui Pitagora, care era fiul Mnesarchos. După aceea, ajungând liber, stânse bogăţii mari şi, după ce se îmbogăţi, se întoarse în patria lui. Întrucât tracii erau foarte nevoiaşi şi săraci cu duhul, Zalmoxis acesta - cunoscător al felului de viaţă ionian şi al unor deprinderi mai cumpănite decât cele trace, întrucât avusese legături cu grecii şi cu Pitagora, un însemnat gânditor al acestora - a clădit o casă pentru adunarea barbaţilor, în care îi primea şi îi punea să benchetuiască pe fruntaşii ţării, învăţându-i că nici el, nici oaspeţii săi şi nici unul dintre urmaşii acestora nu vor muri, ci vor merge într-un anume loc unde vor trăi pururi şi vor avea parte de toate bunătăţile. În vreme ce săvarşea cele amintite şi spunea lucruri de felul acesta, el a poruncit să i se clădească o locuinţă subpământeană. Când a fost gata, a dispărut din mijlocul tracilor şi, coborând el în locuinţa lui de sub pământ, a trăit acolo vreme de trei ani. Tracii doreau mult să-l aibă jelindu-l ca pe un mort. În al patrulea an, el le-a apărut şi, astfel, Zalmoxis făcu vrednice de crezare învăţăturile lui. Iată ce se povesteşte despre înfăptuirile lui. IV, 96. În privinţa lui Zalmoxis şi a locuinţei sale subpământene nici eu nu resping cele spuse, dar nici nu le dau crezare prea mult; mi se pare, însă, că el a trăit cu mulţi ani înainte de Pitagora. Fie Zalmoxis om ori vreo divinitate de-a băştinaşilor, să ne mulţumim cu cele înfăţişate.”)

 

Hellanikos din Lesbos (circa 490a.Hr.-circa 400 a.Hr.) a fost un autor a carui opera, “Obiceiuri barbare” s-a pierdut integral, dar a fost citat in fragmente pastrate in lucrari ulterioare.

(“Hellanicos în ”Obiceiuri barbare” zice că (Zamolxis) a fost un grec care a arătat geţilor din Tracia ritul iniţierii religioase. El le spune că nici el şi nici cei din tovărăşia lui nu vor muri, ci vor avea parte de toate bunurile. În vreme ce spunea acestea, şi-a construit o casă sub pământ, apoi - dispărând pe neaşteptate din ochii tracilor - a trăit într-însa. Iar geţii îi duceau dorul. În al patrulea an, a reapărut şi tracii credeau tot ce le spunea. Povestesc unii că Zamolxis a fost rob la Pitagora, fiul lui Mnesarchos, din Samos. Eliberat, a născocit aceste lucruri. Dar mi se pare că Zamolxis a trăit cu mult înainte de Pitagora. Cred în nemurire şi terizii şi crobizii (neamuri traco-getice). Ei spun că cei morţi pleacă la Zamolxis şi că se vor reîntoarce. Din totdeauna ei au crezut că aceste lucruri sunt adevărate. Aduc jertfe şi benchetuiesc ca şi cum mortul se va reîntoarce.”)

 

Platon ( circa 427 a.Hr. — circa 347 a.Hr.) este primul autor care preia textul lui Herodot si-l “imbraca “ literar cu fel de fel de detalii, dupa cum cerea nevoia de a convinge cititorul.

 

Teopomp din Chios (circa 378 a.Hr.-305 a.Hr.) a fost primul care a rezumat opera lui Herodot (“Epitoma lui Herodot”), din care nu s-au pastrat decat mici fragmente. In alta lucrare a sa, “Istoriii Filipice” (“Philippika”-istoria Macedoniei sub Filip al II-lea), relateaza cateva intamplari care tin de viata si obiceiurile getilor din perioada lui Filip al II-lea al Macedoniei, (382 a.Hr.-336 a.Hr.), tatal lui Alexandru cel Mare. La el apare prima relatare a utilizarii unor instrumente muzicale (citerele) de catre preotii geti care indeplineau solii.

 

Mnaseas din Patara, traitor in Alexandria inainte de anul 200 a.C, discipol al lui Erastosthene din Cyrene ( circa 276 a.Hr.-circa 195 a.Hr.). Mnaseas din Patara, fara a avea sau a da vreo justificare, il identifica pe Salmoxis cu zeul grec Cronos, dand posibilitatea exegetilor sa faca fel de fel de comentarii ulterioare, care mai de care mai ciudate si mai rupte de realitate. Asocierea dintre Zamolxis si Cronos este preluata de unele lexicoane bizantine.

(“Scitul fiind robul lui Pitagora - cum ne povesteşte Herodot în cartea a VI-a (95), înapoindu-se la el în ţară a dat învăţături oamenilor cu privire la nemurirea sufletului. Mnaseas spune că la geţi este cinstit Cronos şi că el poartă numele Zamolxis.”)

 

Diodor din Sicilia sau Diodorus Siculus (circa 80 a.Hr.-21 a.Hr.) a fost primul istoric roman (dar de origine greaca) care a relatat despre Salmoxis, ca avea legile lui de la zeita Hestia, asa cum Moise avea legile lui de la Iao (aceasta fiind si prima atestare in limba greaca a numelui Yahweh, dumnezeul evreilor). Lucrarea lui Diodor, “Biblioteca istorica”, realizata in 40 de volume, s-a pastrat doar fragmentar.

 

Strabon din Amaseia (circa 60 a.Hr.-circa 20 d.Hr.) este primul dupa Herodot care ne transmite o relatare ampla despre Salmoxis. Sclav al lui Pitagora, calator in Egipt in cadrul scolii pitagoreice ia contact cu “misterele” egiptene, se intoarce la geti, este numit “mare preot “ al zeului cel mai adorat, se instaleaza intr-o pestera, este numit el insusi zeu, este sfatuitorul regelui, are regim vegetarian, lasa in urma sa obiceiul ca “marele preot sa vietuiasca in pestera.

Tot el relateaza despre pastrarea acestui obicei “pana in zilele noastre”. Este adus drept argument “marele preot” al lui Burebista, Dekinais (numele romanizat fiind Deceneu). Acesta calatoreste in Egipt, se intoarce si locuieste in pestera ca “mare preot”, este sfatuitorul regelui, este numit el insusi zeu, la fel ca Salmoxis. Dekinais ii convinge pe geti sa taie viile si sa dopte regimul vegetarian.

(Geografia:

“VII, 3, 5, (C. 297). Se spune că un get cu numele Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora şi că ar fi deprins de la acesta unele cunoştinţe astronomice, iar o altă parte ar fi deprins-o de la egipteni, căci cutreierările sale l-ar fi dus până acolo. Întorcându-se la el în ţară, s-ar fi bucurat de o mare trecere la conducători şi la popor - întrucât, întemeiat pe semnele cereşti, el făcea proorociri. În cele din urmă l-a convins pe rege să-l facă părtaş la domnie, spunându-i că este în stare să-i vestească voinţa zeilor. Mai întâi, [Zamolxis] s-ar fi făcut preot al zeului cel mai slăvit la ei, iar după aceea a primit şi numele de zeu, (C. 298) petrecându-şi viaţa într-o peşteră, pe care a ocupat-o el, şi unde ceilaţi nu puteau intra. Se întalnea rar cu cei din afară, cu excepţia regelui şi a slujitorilor acestuia. Regele lucra în înţelegere cu el, fiindcă vedea că oamenii ajunseseră [datorită lui] mult mai ascultători decât înainte. Căci supuşii lui credeau că [regele] dă poruncile sfătuit de zei. Obiceiul acesta a continuat până în zilele noastre, pentru că mereu se găsea cineva gata să-l sfătuiască pe rege - şi acelui om geţii îi spuneau zeu. Muntele [unde se afla peştera] a fost socotit sfânt şi s-a numit aşa. I se zicea Cogaionon şi la fel a fost şi numele râului care curgea pe lângă el. Pe când domnea asupra geţilor Burebista - împotriva căruia s-a pregătit să pornească divinul Cesar -, cinstirea mai sus amintită o avea Decaineos. A dăinuit la geţi obiceiul pitagoreic, adus lor de Zamolxis, de a nu se atinge de carnea animalelor. VII, 3, 11 (C. 304). [...] Spre a ţine în ascultare poporul, el a luat ajutor pe Deceneu, un şarlatan care rătăcise multă vreme prin Egipt, învăţând acolo unele semne de prorocire, mulţumită cărora susţinea că tălmăceşte voinţa zeilor. Ba încă de un timp fusese socotit şi zeu, aşa cum am arătat când am vorbit de Zamolxis. XVI, 2, 39 (C. 762). ... Şi profeţii erau cinstiţi, încât erau socotiţi vrednici de domnie, ... astfel... Orfeu, Musaios şi zeul la geţi, în vechime Zamolxis, un pitagoreu, iar în vremea noastră Decaineos care proroceşte lui Burebista...”)

 

Trebuie mentionat ca motivul (mitul) pesterii este transmis de catre Pitagora, care considera pestera ca o matrice a sufletului omului, acea creatura efemera care nu poate fi decat “visul unei umbre”. Pitagora si-a organizat scoala in doua amplasamente. Un amplasament era o pestera, in care se retragea cu putini dintre adeptii sai pentru a medita, a filosofa si a urmari cerul instelat din noptile senine. Pitagora considera ca, pentru a intelege, nu este suficient sa versi stiinta in suflet, ci trebuie sa intelegi “sufletul in intregul sau”. Fara discutie ca Pitagora nu a fost primul sau singurul antic interesat de pestera ca motiv existential, dar nu analizez acum acest aspect.

Hermippos de la Smirna (circa 280 a.Hr.-circa 208 a.Hr.), ale carui lucrari au disparut, dar au fost preluate in lucrarile ulteriorilor lui, il trateaza pe Pitagora drept un impostor. El relateaza ca, ajuns in Italia, s-a ascuns intr-o incapere subterana, pentru a reapare dupa cativa ani, ca si cand ar fi venit de la Hades (zeul imparatiei subpamantene), relatand grecilor creduli ce s-a intamplat in lipsa lui pe pamant, convingandu-i astfel de natura lui divina.

 

Pomponius Mela, geograf roman (cu date personale necunoscute) a scris prin anii 43-44 d.Hr. lucrarea Chronographia, in care a inserat si date referitoare la traci, geti si sciti, facand afirmatii si confuzii in contradictie cu realitatea. Din pacate, afirmatiile sale au fundamentat si alte lucrari ale ulteriorilor sai (Gaius Iulius Solinus , Stephanus Bizantinus, Martianus Capella - secolele IV-V). Acesta confunda obiceiurile trausilor si le atribuie pe nedrept getilor: jelirea la nasterea copiilor si funeralii vesele in cazul mortii celor dragi. Tot el atribuie tracilor,in mod fals, obiceiul de a sacrifica sotiile la moartea sotului, obicei atribuit mai tarziu, de Stephanus Bizantinus (Stefan din Bizant), chiar getilor.

Apollonios din Tyana, filosof grec , traitor in primul secol a.Hr., in Tyana, aflata in provincia romana Cappadocia din Asia Mica. El a scris un mare numar de scrisori imaginare, iar dintre cele pastrate pana azi, unele sunt contestate ca fiind autentice.

Dintre scrisorile pastrate, exista una adresata “regelui scitilor”, caruia ii da exemplul lui Salmoxis, pentru un bun comportament. Evident ca este o eroare, din cel putin doua motive:

-scitii nu mai erau la acea vreme la nordul Dunarii (au fost pana prin sec.II a.Hr.in zona Moldovei, cand au fost alungati sau cuceriti de geti)

-principalul dusman al romanilor la nord de Dunare, in acea perioada, era Decebal, conducatorul dacilor.

Iata doua motive sa credem ca scrisoarea, daca este autentica, a fost adresata lui Decebal.

(Regelui sciţilor: “Zamolxis era un om bun şi filosof, dat fiind că a fost discipolul lui Pitagora; şi dacă în acea vreme Romanul ar fi fost aşa (ca astăzi) de bună voie i-ar fi devenit prieten. Dar dacă se consideră că trebuie luptă şi suferinţă pentru libertate, dobândeşte faimă de filosof, adică de om liber.”)

 

Dio Cocceianus de Prusa, cunoscut si drept Chrysostmos sau Ioan Gura de Aur (circa 40 d.Hr.-circa 120 d.Hr.), filosof grec nascut la Prusa (actuala Bursa in Turcia), este cunoscut pentru discursurile sale (circa 80 de discursuri). In discursul XXXVI afirma ca doreste sa mearga la sciti si la geti. Nu se stie cu exactitate daca a calatorit in acest spatiu, dar mai tarziu, pe la inceputul secolului al III-lea, Lucius Flavius Philostratus (Filostrat-circa 170 d.Hr.-circa 247 d.Hr.), afirma ca, pe langa discursuri, Dio Cocceianus a mai scris si o lucrare istorica numita “Getika”. Lucrarea a fost pierduta, pastrandu-se din ea doar mici fragmente, aflate in lucrarile lui Iordanes (Jordanes). Iordanes era un istoric roman de origine gotica (dupa marturisirea sa). Lucrarea sa de interes este: ”De originea gi ne actibusque Getarum” ("Despre originea si faptele getilor"), denumita current “Getica”, finalizata in anul 551 d.Hr. Aceasta este prima lucrare in care confuzia intre geti si goti este totala. Aceasta confuzie a suscitat ulterior multe discutii, unii spunand chiar ca nu este nici o confuzie (avand in vedere originea sa gotica declarata), iar gotii au fost de fapt geti, deci stramosii nostri sunt cei care au invadat Europa. Tinand seama de faptul ca Iordanes nu era un savant, confuzia si atribuirea istoriei getilor altui popor, cel al gotilor, poate fi o explicatie. Ce este important pentru noi, este ca reda fragmente din autori mai vechi, ale caror lucrari au disparut intre timp, mentionand si titlul lucrarii si autorul. Am convingerea ca Iordanes a vazut aceste lucrari si nu a citat fragmentele si informatiile din surse orale. Referitor la Salmoxis, acesta scrie:”In al doilea loc de sedere, adica pe pamantul Daciei, Traciei si Moesiei, l-au avut (ca rege ) pe Zalmoxis; dupa cum marturisesc nenumarati scriitori de anale, acesta era de o eruditie filosofica admirabila. Caci mai intai l-au avut ca invatat pe Zeuta, apoi pe Dicineus, iar in al treilea rand pe Zamolxis despre care am vorbit mai sus; nu lipseau deci la ei cei care sa-i invete intelepciunea. De aceea, gotii s-au aratat mereu mai intelepti decat toti barbarii si aproape asemenea grecilor, dupa cum relateaza Dio care a compus istoriile si analele lor in maniera greaca. El spune ca acei dintre ei care erau de neam s-au numit la început Tarabostes, iar apoi Pilleati: dintre dansii se alegeau regii si preotii.”

 

Ramanand in aceasta perioada istorica, merita sa amintim un alt istoric : Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus Senator (Casiodor : circa 490 d.Hr-583 d.Hr.), un fidel slujitor al lui Teodoric cel Mare (471 d.Hr -576 d.Hr.; acesta a fost intemeietorul regatului ostrogotilor in Italia). Teodoric cel Mare, care dorea sa dovedesca Romei ca apartine unui popor mai vechi si mai viteaz decat poporul roman, ii solicita lui Casiodor intocmirea unei istorii a gotilor. Acesta scrie “Despre originea si istoria getilor”, o lucrare in 12 volume din care nu au mai ramas decat fragmentele preluate de Iordanes in lucrarea sa. In aceasta lucrare, Casiodor identifica pe goti cu getii si cu scitii. Deoarece i se recunoaste pregatirea si abordarea enciclopedica, confuzia nu poate fi pusa decat pe seama dorintei sale de a fi pe plac lui Teodoric, cel care l-a recompensat pana la urma si cu functii publice importante: chestor, consul, magister officiorum, prefect al pretoriului, patrician.

 

Titus Statilius Criton, a fost un medic grec, nascut in Heraclea din Caria, traitor in a doua jumatate a secolului I d.Hr. si inceputul sec.al II-lea d.Hr.(se stie ca in 113 nu mai era in viata). Datorita priceperii sale a ajuns medic personal al imparatului roman Traian, in aceasta calitate participand la razboaiele dacice. Dupa anul 106 d.Hr., data cuceririi romane a Daciei, a elaborat o lucrare numita “Getika”, din care s-au pastrat doar 8 fragmente care provin sigur din ea.

Autori mai tarzii au preluat informatii din aceasta lucrare, unii citand si autorul. Spre exemplu, Ioannes Laurentius Lydus (nascut in 490 d.Hr.in Lydia), a scris lucrarea: “De Magistratibus reipublicae Romanae”, datata anul 550 d.Hr. Acesta, dupa ce povesteste despre despre cucerirea romana, mentioneaza:”asa cum a afirmat Criton, care a luat parte la razboi”.

Fragmente despre razboaiele dacice, provenind probabil tot din lucrarea lui Criton, apar si in Lexiconul Suda (sau Souda; aceasta este o lucrare de secol X, conceputa ca enciclopedie a lumii mediteraneene, scrisa in limba greaca, in care apar peste 30000 de intrari. Lucrarea preia informatii din surse pierdute, fiind astfel pretioasa pentru istorie si istoriografie).

Fragmentele ramase sunt importante pentru relatarea aspectelor militare ale razboaielor, dar si pentru relatarea relatiilor socio-religioase din comunitatea geto-daca: ”Regii getilor, inspirand (supusilor lor) superstitie si concordie, prin inselatorie si sarlatanie, se bucurau de statut inalt.” Vorbind despre regi, Criton defineste ca element de continuitate inselarea getilor de catre conducatorii lor, pentru obtinerea de avantaje personale.

 

Favorinus din Arelate (80 d.Hr.-circa 160 d.Hr.), filosof si sofist grec, discipol al lui Dion Chrysostomul, a scris mai multe lucrari, printre care “Historia varia” ( sau Omnigena Historia sau Pantodape historia-Istorii felurite), in care sunt redate diverse anecdote despre filosofi, sau “Apomnemoneumata” (Memorabile) scrisa in cinci carti, din care, a treia relata despre Pitagora si Platon. Din pacate, din lucrarile lui s-au pastrat doar cateva fragmente, relatate de autori ulteriori sau in lexiconul Suda. Cel mai important fragment este: ”Zamolxis era sclavul lui Pitagora, iar getii i se prosternau”.Acesta face parte, probabil, din una din lucrarile pierdute numite anterior.

 

Lucian din Samosata (circa 125 d.Hr.-circa 190 d.Hr), filosof si scriitor grec de origine asiriana.Cea mai importanta lucrarea a sa este “Vera Historia” (Istoria adevarata), o parodie a literaturii si istoriei de pana la el, incarcata de aventuri incredibile si vietati fantastice.

El introduce confuzia intre geti si sciti, afirma ca Zalmoxis nu a fost sclav eliberat, ci sclav fugar, iar getii sunt prezentati uneori drept popor cumpatat sau alteori drept popor razboinic. Avand in vedere caracterul literar-umoristic si fantastic al operei acestui autor, nu putem lua in calcul aprecierile si informatiile provenite de la el.

“…ca să vă daţi seama şi voi că nu numai la sciţi există datină de a-i face pe oameni nemuritori şi de a-i trimite lui Zamolxis soli, ci şi atenienii au dreptul să-i zeifice pe sciţi în Grecia.”

“…Sciţii jertfesc unui paloş, tracii lui Zamolxis, care este un sclav din Samos venit la dânşii,…”

“…Prin urmare sciţii şi geţii, după ce văd acestea şi ne spun un lung “bun rămas”, devin nemuritori; şi zeifică pe cine vor, în acelaşi fel în care şi Zamolxis, deşi sclav, a fost trecut pe lista zeilor, strecurându-se nu ştiu cum…”

 

Celsus, filosof grec, traitor in a doua parte a secolului al II-lea, este cunoscut ca fiind primul filosof anticrestin. Opera lui intitulata “Alethes Logos” (“Discursul adevarat”) s-a pierdut, dar au ramas multe citate in lucrarea polemica a teologului crestin Origene (circa 185 d.Hr.-circa 251 d.Hr.), denumita “Contra lui Celsus”.

Celsus face o critica a crestinismului in contradictie cu paganismul, care isi are izvorul in traditia originara, adevarata traditie religioasa si filosofica a omenirii.

“Apoi iudeul spune catre compatriotii lui care credeau in Isus: Fie dar, sa va acordam crezare, el a spus aceasta. Dar cati altii au povestit asemenea basme pentru a-si convinge auditorii nerozi si pentru a profita de pe urma unei imposturi! Astfel s-a intamplat, zice-se, la sciti cu Zamolxis, sclavul lui Pitagora, cu Pitagora insusi in Italia si cu Rhampsinitos in Egipt.”

Celsus apropie moartea si invierea lui Isus de moartea si invierea altor persoane, pe toti ironizandu-i pentru aceste “basme “pentru “nerozi”.

 

Apuleius (circa 125 d.Hr.-circa 185 d.Hr.), scriitor latin, nascut in Algeria, traitor la Madaura, Catargina, Atena si Roma.

Acuzat ca ar fi utilizat practici magice pentru a convinge o vaduva bogata si mai in varsta decat el sa-l ia de sot, a trebuit sa se apere in instanta. Printre cei invocati ca practicand acest “mestesug agreabil zeilor nemuritori”, l-a amintit si pe tracul Zalmoxis, din lucrarea “Charmides” a lui Platon, citand un intreg pasaj despre “descantece ca rostiri frumoase”.

 

Titus Flavius Clemens sau Clement din Alexandria (circa 150 d.Hr.-circa 215 d.Hr.), teolog crestin. In lucrarea sa, “Stromate” sau “Stromateis”(petice), incearca sa demonteze filosofia lui Platon, dovedind ca acesta o preluase de la “aceste neamuri ale barbarilor mai intelepte decat grecii”. In acest sens preia, ca si Apuleius, intregul pasaj din “Charmenides” de Platon in care este amintit Zalmoxis.

“Geţii, un neam barbar care a gustat şi el din filosofie, aleg în fiecare an un sol (spre a-l trimite) semizeului Zamolxis. Zamolxis a fost unul dintre apropiaţii lui Pitagora. Aşadar este înjunghiat cel care este socotit cel mai vrednic dintre cei ce se îndeletnicesc cu filosofia. Cei care nu sunt aleşi se mâhnesc amarnic, spunând că au fost lipsiţi de un prilej fericit.”

 

Hipolit (Ipolit din Roma) (circa 170 d.Hr.-circa 236 d.Hr.), preot crestin (dupa unii, episcop al Romei), a scris o lucrare in zece carti, pastrata partial, sub numele: “Impotriva tuturor ereziilor” (tiparita mai tarziu sub numele: “Philosophoumena”). In aceasta lucrare, Zalmoxis apare de doua ori. Zalmoxis apare ca get, sclav al lui Pitagora, scapat impreuna cu alti doi discipoli dintr-un incendiu produs la Crotona, iar dupa moartea lui Pitagora, pleaca sa transmita invataturile pitagoreice la druizii din Galia. Aceasta informatie este unica in literature greaca.

 

Origene (circa 185 d.Hr.-circa 251 d.Hr.), teolog crestin nascut la Alexandria, a scris mai multe lucrari, printre care si “Contra lui Celsus”, lucrare prin care am putut cunoste fragmente din lucrarea lui Celsus, “Discursul Adevarat”.

Respingand argumentele lui Celsus referitoare la cultul crestin al mortii si invierii Mantuitorului, acesta ii replica:”De vreme ce acela care spune acestea este iudeu, sa-i raspundem ca unui iudeu pentru a-l apara pe Isus al nostru, facand acelasi lucru cu privire la Moise: Cati altii au povestit asemenea minuni precum Moise, pentru a convinge auditorii sai naivi, profitand de aceasta impostura? Evocarea lui Zamolxis, a lui Pitagora si a povestilor miraculoase despre ei ar conveni mai bine unuia care nu crede in Moise decat unui iudeu, prea putin interesat de povestile grecilor.”

 

Porfir (Malcos) (circa 233 d.Hr.-circa 306 d.Hr.), elev al lui Plotin, filosof anticrestin.A scris mai multe lucrari, dar cea care ne intereseaza acum se numeste “Istoria filosofilor”, lucrare in patru carti, din care s-a pastrat doar un fragment cu biografia lui Pitagora. In lucrarile lui a scris si despre geti si Zamolxe, informatii pe care le gasim in lucrari ale ulteriorilor lui.

 

Iulian Apostatul ( 331 d.Hr-363 d.Hr.), ultimul imparat pagan al Romei, filosof. A scris o lucrare intitulata “Cezarii Romei” (sau “Imparatii” sau “Ospatul”), in care , dupa ce l-a pus pe imparatul Traian (cuceritorul Daciei) sa bea, i-a pus in gura cuvintele: ”singur am cutezat sa merg impotriva neamurilor care locuiesc dincolo de Istru si am nimicit neamul getilor, care au fost mai razboinici decît oricare dintre oamenii ce au trait candva - si aceasta nu numai datorita tariei trupului lor, dar si pentru ca îi convinsese sa fie astfel slavitul lor Zamolxis. Crezand ca nu mor, ca doar isi schimba locuinta, ei sînt mai dispusi sa infrunte moartea decat sunt dispusi altii sa calatoreasca.”

 

Teodoret din Cyrus (circa 393 d.Hr- circa 457 d.Hr.), episcop al Cyrului (Siria). Acesta reia polemica lui Clement din Alexandria, incercand sa dovedeasca influenta filosofiei barbare in cultura greceasca, dandu-i exemplu pe tracul Zamolxis, pe scitul Anaharsis si pe brahmanii indieni, care sunt atat de admirati de catre greci.

 

Chiril al Alexandriei (circa 378 d.Hr.-444 d.Hr.), patriarh al Alexandriei. Acesta reia tema originii barbare a filosofiei grecesti, dovedind intaietatea intelepciunii barbare. Il citeaza pe Moise, care precede intelepciunea greaca si pe Zoroastru, care i-a fost maestru lui Pitagora. Vorbind despre intelepciunea barbarilor, ii citeaza pe Zamolxis si Anaharsis. In lucrarea sa “Contra Iulianum”, acesta il combate pe Iulian care afirma ca sclavii nu au chemare catre filosofie si adevar: “Desigur, sclavul Zamolxis a fost sclavul lui Pitagora si fu un lucru de mirare ca a aprofundat stiinta intreaga; si Porfir il evoca, zicand:”avea si un alt tinerel, cumparat din Tracia, al carui nume era Zamolxis; Pitagora, care-l indragea, il invata citirea semnelor ceresti.”.”

 

Enea (Aeneas) din Gaza (mijlocul sec.al V-lea d.Hr.-circa 518 d.Hr), filosof neo-platonic, convertit la crestinism.Acesta compune un dialog despre nemurirea sufletului si invierea corpului, pe care il denumeste “Theophrastus”.Unul din personajele dialogului, spune:”Getii locuiesc in Tracia, pe langa Istru, ei care-l considera drept unic zeu pe slujitorul lui Pitagora, si anume Zalmoxis, un fugar , care a raspandit filosofia stapanului sau; injunghiindu-i pentru Zamolxis pe cei mai frumosi si mai valorosi , (getii) ii fac nemuritori, dupa cum isi inchipuie.”