altmarius

cultură şi spiritualitate

Rusia reacţionează dur la afirmaţiile lui Băsescu: Este o sfidare neruşinată!

Rusia reacţionează dur la afirmaţiile lui Băsescu: Este o sfidare neruşinată!

Redactia



Reprezentanţii ministerul rus de Externe au declarat că sunt contrariaţi de declaraţia preşedintelui potrivit căreia şi el le-ar fi ordonat trupelor să treacă Prutul pentru a ataca URSS în 1941.

Rusia este revoltată de recentele declaraţii ale preşedintelui României Traian Băsescu, după ce acesta a menţionat că dacă „ar fi în locul mareşalului I. Antonescu în 1941, la fel ar trimite soldaţii români peste Prut“, pentru a participa la agresiunea hitleristă a Germaniei împotriva Uniunii Sovietice.

Iată conţinutul comunicatului eliberat de purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe:

"Această declaraţie, cu atât mai mult cu cât a fost făcută în ziua de doliu profund cu ocazia comemorării celor 70 de ani de la începutul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, în care poporul nostru a pierdut 27 de milioane de cetăţeni, nu poate fi explicată nici de circumstanţele politice interne, nici cu trimitere la întrebările provocatoare ale jurnaliştilor. Este clar că este vorba de o sfidare neruşinată, care justifică agresiunea fascistă şi profanează memoria a milioane de victime ale nazismului. Acest lucru este nepermis şi trebuie să fie urmat de o reacţie adecvată din partea Europei civilizate", se arată în documentul eliberat de purtătorul de cuvânt al Afacerilor Externe.

Istoricul Zoe Petre: Declaraţiile lui Băsescu privind trecerea Prutului, absolut iresponsabile

Istoricul Zoe Petre, fost consilier prezidenţial în timpul mandatului lui Emil Constantinescu, a calificat ca fiind "absolut iresponsabile" declarațiile preşedintelui Traian Băsescu referitoare la trecerea Prutului.

"Din nefericire, preşedintele Traian Băsescu nu doar că a afirmat în urmă cu o săptămână, şi-a menţinut asemenea afirmaţii, ceea ce a declanşat reacţia foarte puţin diplomatică a MAE rus. Din nefericire, nu este pentru prima dată când lipsa totală de cenzură a domnului Băsescu ne-a pus în situaţii delicate cu diferite cancelarii, şi de la Est, şi de la Vest", a precizat istoricul Zoe Petre. "Acest lucru ne-a făcut să fim primiţi ca o ciudăţenie în contextul internaţional. Asta este situaţia, nu avem altă soluţie decât să spunem că sunt declaraţii absolut iresponsabile", a adăugat Zoe Petre.

Vizualizări: 24

Comentariu publicat de capotescuvalentin pe Iulie 4, 2011 la 1:03pm

Basescu a gresit fatal. Antonescu nu a fost un  patriot, ci un criminal de razboi, un nenorocit care a aruncat tara si armata romana in gura ursului sovietic. Antonescu este responsabil de dezastrul armatei a 4-a de la Stalingrad , precum si de crimele odioase facute de armata romana la Odesa si Sevastopol, in randul populatiei civile ruse care nu avea nici o vina. Comunitatea evreieasca di Romnania ce pazeste? dece nu reactionati fratilor? Cum permiteti unui mitocan ca Basescu sa-si bata joc de milioanele de victime ale Holocaustului. Ne laudam ca In Romania nu a fost Holocaust? Penibil. Atata timp cat suntem in aceasi barca cu Hitler, vaslim impreuna. Din puctul meu de vedere, personal, eu nu fac nici o diferenta intre nazisti si garda de Fier, inttre Hitler si Antonescu. Ambii sunt criminali odiosi care si-au meritat soarta, Romania nu a meritat sa fie aruncata la COSUL DE GUNOI AL ISTORIEI din cauza unui nebun ca Antonescu.

 Criminaulu de Antonescu a ordonat maceleurile din Transnistria, Odesa, Sevastopol si  alte locatii

 Antonescu l-a tradat pe rege si pe aliatii traditional Anglia si Franta pentru a se alia cu un cretin-Hitler. De ce nu a decrarat razboi Germaniei sa eliberam Nordul Ttransilvaniei luata de unguri in 40?

 CE treaba are Basescu cu Regele Mihai? Cum isi permite acest mitocan sa pateze imaginea si Majestatii sale. O cunosc personal pe Majestatea SA, nu ai cum sa nu ramai impresionat pe viata in momentul in care dai mana cu istoria. Eu am avut aceasta onoare. In mod normal Basescu ar trebui sa demisioneze imediat. Rusine pentru ca suntem un popor de lasi si tradatori. Singura speranta care ne-a mai ramas e Regele Mihai.

 

Arh.Valentin Capotescu

Timisoara

Comentariu publicat de altmariusclassic2 pe Iulie 4, 2011 la 1:21pm

Domnule Capotescu,

In aceasta retea evitam cuvintele tari - politica am expediat-o intr-un grup specializat, dar nu folosim cuvinte care pot jigni sau rani, nici chiar in privinta persoanelor care nu mai sunt printre noi. Este adevarat, Basescu a gresit enorm, iar aprecierile sale cu privire la rolul maresalului si mai ales al regelui Mihai sunt de tot risul. Aprecierea ca si el ar fi pornit razboiul alaturi de Hitler este insa foarte grava. Insa, chiar daca suntem de acord, va rog insistent sa folositi un limbaj mai edulcorat in viitor.

Comentariu publicat de capotescuvalentin pe Iulie 4, 2011 la 1:23pm
Total de acord, dar asta nu inseamna ca trebuie sa acceptam . va felicit pentru articole, le citesc zilnic. Numai bine
Comentariu publicat de silvian dobre pe Iulie 6, 2011 la 11:35pm
No comment !!

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor