Rusia

[altmariustotal ortodox]

Rusia

http://www.teologia-sociala.ro/index.php/ro/blog-tso/11-blog-tso/41... Înainte de a comenta, în articolul de săptămâna viitoare, recenta vizită a Patriarhului Chiril în Republica Moldova, cred că ar fi util să ne oprim asupra profilului Rusiei de azi. Pentru că nu există o mai mare necunoscută decât marele nostru vecin de la Est. Sentimentele antirusești nu pot ascunde, în fapt, ignoranța. Încercând să aruncăm o privire sintetică asupra istoriei rusești a ultimelor trei secole încoace, mai precis: de la Petru cel Mare (1672-1725), imensa țară dintre Europa și Asia a trecut prin două mari proiecte de modernizare forțată, orientate însă total opus: cel petrinian propriu-zis, bazat pe imitarea Vestului, și cel bolșevic, bazat pe contestarea virulentă a societății occidentale capitaliste. Iată că, odată cu postcomunismul, se pune problema unui al treilea proiect de țară, pentru moment departe de a fi încheiat, oscilând puternic între pro și contra. Dilema specific național (care?) versus democratizare și liberalizare (cum?), slavofilism (de ce fel?) versusoccidentalism (cât din acesta?), este definitorie pentru actualul efort. Dintr-o astfel de poziție, deosebit de incomodă, este greu să ieși doar prin formula rupturii totale cu trecutul sau prin cea a livrării necondiționate ideii de progres, de viitor. Rusia este de aceea dominată în continuare de o serie de paradoxuri și contradicții, unele mai dramatice decât altele: țară postcomunistă, dar nu și anticomunistă; post-totalitară, dar nu și democratică; condusă autoritar, dar nu și după normele statului de drept; parte a jocului economic internațional dar captivă unei oligarhii locale care sufocă spiritul anteprenorial autentic; trăind covârșitor pe seama resurselor naturale dar fără să încurajeze resursele umane. Rusia este o țară majoritar ortodoxă, la nivel declarativ, dar și masiv necatehizată; a plătit un preț uriaș pe durata comunismului, renașterea ei fiind însă pe măsură; scena multor curente pseudo-religioase, de la cele apocaliptice la unele sataniste, și ținta organizațiilor misionare de tot felul; cu una dintre cele mai mari armate dar și cu o populație în continuă diminuare, aparent stabilă în centru dar măcinată pe margini, fenomenul de ocupare masivă a imenselor suprafețe ale Siberiei de către chinezi fiind doar un exemplu dintre multe altele care atestă neputința vocației imperiale de a se traduce printr-o politică inteligentă de integrare. În puține cuvinte, Rusia postcomunistă se află într-o fază de reorientare fundamentală, cadrele sale mentale și culturale mișcându-se furtunos între premodernitatea romantică („sfânta Rusie”) și antimodernitatea agresivă („mare putere”). Am putea spune că o bună parte a fascinației pe care Rusia o exercită fără întrerupere asupra mediilor academice occidentale se datorează tocmai acestei tensiuni de proporții, teama și curiozitatea unindu-se într-un autentic sentiment „rusesc”.   Adevărul 10 septembrie 2013