Romanii au întemeiat oraşe şi la nord de Alpi

[altmariusistoric2]

AutorIrina-Maria Manea

• http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/romanii-au-inte...

Puţine oraşe romane sunt atât de bine conservate pe teren aşa cum este Augusta Raurica (Elveţia), situat parte în Augst, cantonul Basel-Landschaft, parte în Kaiseraugst, cantonul Aargau. Oraşul era atât de mãreţ, încât pânã acum doar o cincime din oraş a fost excavatã; 80% din ruine, adicã 106 ha, sunt la un metru sub pãmânt.

Colonizarea se petrece în jurul anului 15 BC, Augusta Raurica dezvoltându-se în primele secole p.Hr. într-un oraş prosper cu numeroase clãdiri publice: forum, templu, curia, basilica, teatru, therme. Schimbãrile politice şi sociale sunt cele care îi aduc sfârşitul, iar centrul colonial se mutã în castrul Rauracense construit de militari pe Rin.

Oraşul se afla la intersecţia a trei drumuri importante: cel care ducea din Italia la Rin; cel care lega Gallia de Dunãrea Superioarã şi Rinul însuşi. O inscripţie pe piatra funerarã a lui Lucius Munatius Plancus în Gaeta dovedeşte fondarea oficialã a coloniilor Lugdunum şi Raurica în anul 44 sau 43 a.Hr. Nu s-a stabilit dacã aceastã aşezare timpurie se identificã cu Műnsterhűgel din Basel sau a fost vorba doar de un act de fondare teoretic. Colonia a purtat cel mai probabil numele complet de Colonia Paterna Munatia Felix Apollinaris Augusta Emerita Raurica.

Apogeul dezvoltãrii îl atinge în 150-200, când se întinde pe 106 ha şi numãrã în jur de 10000 de locuitori. Centru comercial important, aici ajunge o mare parte din marfa care circulã între graniţele nord-vesticã şi sudicã ale Imperiului. Motivele decãderii includ problemele cu germanicii, cu care au loc confruntãri violente în jurul anului 275.

La scurt timp platoul este întãrit cu castella care mai por apãra doar pentru scurt timp populaţia. Dupã distrugerile din oraşul superior mulţi localnici coboarã în partea de pe malul Rinului, unde de la construcţia lui Castrum Rauracense (~300) beneficiazã de protecţie. Mai multã vreme castrul serveşte ca sediu pentru Legio I Martia. Pe castellum s-a dezvoltat actualul sat Kaiseraugst, dar episcopia de la Basel îşi are rãdãcinile tot aici. Augusta Raurica este doar una dintre coloniile fondate în timpul lui Augustus, alãturi de: Aosta (Augusta Praetoria), Augsburg (Augusta Vindelicum), Autun (Augustodunum).

Oraşul şi împrejurimile

Motivaţia locului: situarea la intersecţia dintre drumul care leagã Gallia de Dunãre şi Italia de Germnania (cea mai directã rutã), precum şi râul propriu-zis

Raţiuni strategice: regiunea de graniţã cu barbaricum.

Populaţia:veterani, familii din sud, celţi.

Teritoriul din jurul oraşului era cel mai probabil o zona nelocuitã, împãduritã (despãduririle sunt documentate de bucãţile de lemn de sub teatru – puţin înainte de Hr.)Primele clãdiri sunt din lemn, dar cartierele sunt organizate dupã un plan, insule perpendiculare unele pe altele. În piatrã se construieşte din 50-80 p.Hr. pentru cã lemnul se rãrise ca urmare a utilizãrii în producţia de ceramicã, ţiglã etc. Odatã cu construcţia în piatrã se accentueazã şi procesul de romanizare.

Terenul propice şi locaţia avantajoasã din punct de vedere comercial contribuie la prosperitatea oraşului, dar mulţi trãiesc în curţi în afara perimetrului urban, iar surplusul de produse se comercializeazã – sunt atestate colegii de mãcelari, tãbãcari, sculptori, turnãtori în bronz, pictori, dulgheri, ba chiar şi falsificatori de monede.

În centru se construiesc clãdiri în care se manifestã mentalitatea romanã, dintre care cea mai importantã este forumul. Încã mai sunt vizibile resturi din curia, locul de întâlnire al sfatului, în subsolul cãruie sunt expuse azi mozaicuri. Lângã curia se aflã basilica, o halã impunãtoare unde se fãcea şi comerţ sau se discutau afaceri. Marele templu de la celãlalt capãt al forului servea probabil cultului imperial. Întregul ansamblu era în vremea romanã înconjurat de coloane şi mici cãmãruţe sau prãvãlii.

Teatrul, templul de pe Schönbühl (ridicat pe un templu local celtic) şi treptele monumentale care le leagã sunt incluse tot în cadrul clãdirilor oficiale; acestea sunt ridicate la 2-3 generaţii dupã fondare. In 200 p.Hr. este atestat un amfiteatru în sud-vest; la micã distantã sunt urme ale altor mici temple. In ceea ce priveşte termele, avem 2 ansambluri în oraşul de sus, iar în Kaiseraugst apar în secolul al III-lea termele renane; recent s-a sãpat o altã instalaţie balnearã la poalele platoului cu castella.

Pânã în secolul al III-lea se remarcã oraşul civil, prezenţa redusã a soldaţilor; ca excepţie menţionãm un castellum de lemn timpuriu, unde s-au dat la ivealã arme şi armament care aratã cã aici s-a aflat un lagãr între 20 şi 50 AD, mai mic decât cel de la Vindonissa. La câteva decade spaţiul este ocupat de case private, iar în oraşul de jos se extind cartierele de meşteşugari. Nici zidul oraşului, ridicat în secolul I p.Hr. nu poate fi clasificat drept construcţie militarã, servind mai degrabã unor scopuri estetice şi concurenţei cu alte oraşe precum Aventicum. Continuitatea oraşului se extinde pânã în secolul al III-lea; graniţa de sud era dincolo de autostradã, cea nordicã pe partea dreaptã a Rinului, unde este un cimitir.

Valul de germanici sau criza structuralã?

Din secolul al III-lea situaţia se schimbã dramatic, odatã cu invazia alamanã şi problemele de la limesul renan din 259/60. Cauzele sunt însã multiple, atacurile germane sunt doar un simptom al crizei. Indicii privind pauperizarea şi scãderea demograficã le oferã activitatea arhitectonicã redusã, ruinele, vestigiile puţine.

Lupte au loc probabil în 273/75, perioadã din care provin arme din oraşul de sus, dar nu se ştie sigur scopul lor: împotriva barbarilor? Tensiuni în oraş? Bande de tâlhari? Cutremur? Oricum, înfãţişarea oraşului se schimbã radical: cartiere întregi distruse, înrãutãţiea condiţiilor de trai, organizarea platoului cu castella în timpul lui Probus.

Castrum Rauracense

Odatã cu reformele lui Diocletian, care prevedeau şi asigurarea graniţelor (limesul Dunãre-Iller-Rin), în Kaiseraugst, unde exista un cartier de meşteşugari, se ridicã castrul defensiv. “Zidul pãgân” încã mai este o dovadã a politicii de întãrire a defensivei: iniţial o înãlţime de 8-10 metri, 18 turnuri şi 4 porţi. Nu se ştiu multe despre construcţia dinãuntrul castellum-ului, cele mai multe resturi arhitectonice sunt anterioare, chiar şi thermele renane sunt databile mai devreme. Resturile caselor sunt foarte fragmentate şi greu de interpretat.

Se poate emite ipoteza cã armata şi o parte din populaţie locuia în interior sau pe lângã, în care caz casele erau separate printr-un şanţ, oricum pornind de la strada din castellum pânã la strada cantonului ies la luminã numeroase vestigii ale acestei epoci, spre deosebire de oraşul de sus, Augst, unde sunt puţine dovezi de activitate pentru secolul al IV-lea (în special la castella). În 351-52 are loc o invazie germanicã ce lasã urme şi în Kaiseraugst: multe monede arse. Tot acum este îngropatã şi o faimsoasã comoarã de argint. Castrul este refolosit dupã 354 de cãtre Constantius şi Iulian pentru reconsolidarea graniţei.

In vremea lui Valentinian I apar noi urme: dispare poarta din sud, strada nord-sud este acoperitã de o clãdire cu absidã care devine centrul administrativ. Este probabil ridicat şi un mic fort pe Rin. Finele epocii romane la Rin este incert. Retragerea trupelor se petrece cam în 401, dar se constatã o continuitate, tradiţiile romane pãtrund şi în evul mediu. Castrum Rauracense rãmâne centrul regional cel mai important de la nord de Alpi.