Romane româneşti povestite: Alegere de stareţă (Damian Stănoiu, 1932)

[altmariusliterar]

 de Alex. Ştefănescu

Alegere de stareţă  (Damian Stănoiu, 1932)  La Mânăstirea Tămâioara se produce o mare agitaţie în momentul în care stareţa, Galinia Petrescu, încetează din viaţă, lăsându-le în voia sorţii pe cele peste o sută cincizeci de călugăriţe.  Maicile Zenaida Ionescu şi Tomaida Popescu se consideră îndreptăţite să-i ia locul celei dispărute, cu atât mai mult cu cât fac parte din consiliul de conducere a aşezământului.  Zenaida, cu sprijinul vicarului episcopiei, Serafim, Tomaida, susţinută de arhimandritul Lavrentie, dar, lovitură de teatru, şi Aftusa, o bătrână slabă de minte, protejată de episcopul Ilarion, el însuşi senil, sunt numite simultan stareţe interimare. Drept urmare, se declanşează un adevărat scandal, foarte asemănător cu cele din viaţa politică. Acuzaţii, calomnii, aranjamente secrete, nu lipseşte nimic din arsenalul luptei pentru putere al lumii laice.  Zenaida are sprijinul ziarului local (,,Vocea judeţului”), iar Tomaida pe cel al senatorului Anton Spâneanu care i-a fost amant în tinereţe. În lupta pentru cucerirea postului apar victime colaterale: mor vicarul Serafim şi exarhul Lavrentie, epuizaţi de intervenţiile pe care le fac în favoarea protejatelor lor.  Contaminate de toată această efervescenţă, maicile se împart în mai multe tabere. Unele dintre ele trimit scrisori anonime la autorităţile eclesiastice prin care le calomniază pe maicile Tomaida şi Zenaida, pretendente la stăreţie, inventând pe seama lor fapte reprobabile: că au o viaţă amoroasă secretă, că au făcut avorturi etc.  Până la urmă se îmbolnăveşte şi episcopul, fiind interpelat, în Senat, în legătură cu neorânduielile de la Mânăstirea Tămâioara. Locţiitorul său îl împuterniceşte pe părintele Flavian duhovnicul mânăstirii, să organizeze alegerea noii stareţe, recomandându-le drept candidate pe Aftusa Iordache, Zenaida Ionescu şi Tomaida Popescu.  După ce face o slujbă pentru înlăturarea vrajbei din mânăstire, Flavian, ajutat de celălalt preot al mânăstirii, părintele Niculae, organizează prompt alegerile, propunându-le pe cele trei maici recomandate de Episcopie. Din 156 de călugăriţe sunt prezente la vot doar 102. Pentru maica Aftusa votează 89, pentru Zenaida – 7, iar pentru Tomaida – 6, punânduse astfel capăt neînţelegerilor din comunitatea monahală. Zenaida şi Tomaida, înfrânte în alegeri, uită, pentru moment, duşmănia care le-a separat şi pleacă împăcate să bea împreună o ţuică.  Dulăii  (Zaharia Stancu, 1952)  Viaţa oamenilor din Câmpia Bărăganului este înrăutăţită grav, în 1906, de o secetă nemiloasă (de genul celei care va produce o migraţie internă a unei părţi a populaţiei în România anului 1946).  Ţăranii din satul Omida de pe malul Călmăţuiului din judeţul Teleorman, oricum săraci, dinainte de secetă, dar nu din cauza lor, ci numai şi numai din cauza „exploatatorilor” (pe care partidul comunist nu poate să-i extermine, pentru că încă nu s-a înfiinţat), nu mai au ce să mănânce şi nici cu ce să-şi hrănească vitele. Cerealele semănate încă din toamna anului precedent s-au uscat înainte de a ajunge la maturitate, iar cele semănate primăvara n-au crescut deloc. Insensibili la problemele lor, conservatorii, aflaţi la guvernare, organizează la Bucureşti o expoziţie fastuoasă a realizărilor României, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol I. La această expoziţie sunt aduşi, spre edificare, primarul şi câţiva săteni de vază din fiecare comună a ţării.  Ţăranii din Călmăţui, chinuiţi de foame, aşteaptă altceva de la autorităţi şi anume să fie ajutaţi, dar nu primesc niciun ajutor. Spre sfârşitul toamnei începe să plouă, inutil, iar apoi vine brusc iarna, cu zăpezi mari şi geruri năpraznice. Noaptea, satul este atacat de haite de lupi înfometaţi.  La începutul lui decembrie, localnicii află că boierul Gogu Cristofor a venit pentru câteva zile la moşia lui din apropiere, Troian, şi se gândesc să meargă la el să-i ceară cereale pe care să le plătească prin muncă în anul următor. Primarul Dobre Grivu şi notarul Gică Stănescu nu acceptă să-i însoţească şi, în plus, îi sfătuiesc să nu meargă nici ei, ca să nu îl supere pe moşier (care, bineînţeles, e arogant şi lipsit de suflet, exact aşa cum vor fi descrişi moşierii de propaganda comunistă). Totuşi, treizeci-patruzeci de ţărani (printre care şi femei şi copii), în frunte cu Gruia Popozină, pleacă prin viscol la curţile boierului.  Acolo, nu găsesc înţelegere şi sunt lăsaţi să aştepte în frig, până când o femeie mai slăbită, Ivanca lui Mănoiu, moare, ceea ce agită spiritele. Moşierul asmute câini fioroşi asupra ţăranilor, care, având furci şi topoare (luate de acasă numai şi numai ca să se apere de eventualii lupi întâlniţi pe drum), omoară doi dintre dulăi. În replică, proprietarul şi oamenii lui, înarmaţi, deschid focul asupra năpăstuiţilor sorţii şi îl împuşcă pe tânărul Spiridon Bădoi. Învinşi, delegaţii se întorc acasă cu doi morţi şi fără hrana mult visată.  În sat îi aşteaptă însă jandarmii, alertaţi de moşier, prin intermediul şefului de gară. Toţi componenţii grupului, cu excepţia copiilor, sunt închişi la postul de jandarmi. A doua zi (duminică, 11 decembrie, 1906) sunt schingiuiţi de plutonierulmajor de jandarmi Nichifor Budu, şeful secţiei de la Băneasa, şeful de post din comună, Haralamb N. Juvete şi doi caporali (după ce schingiuitorii au mâncat şi băut pe săturate). Ţăranilor li se cere să declare în scris că au vrut să-l omoare şi să-l jefuiască pe boieru Gogu Cristofor, dar ei refuză. În sat îşi face apariţia şi un avocat, Mitiţă Bârcă, dornic să exploateze situaţia. El vrea să obţină de la ţăranii închişi pământurile pe care le mai au, ca plată pentru a-i apăra în proces, însă nu reuşeşte să-i convingă. În mod demonstrativ, trei dintre arestaţi, cu lanţuri la mâini şi la picioare, sunt aduşi la primărie, pentru ca umilirea lor să fie de învăţătură celorlalţi săteni. Mai mult decât atât, plutonierul major Budu îi bate sălbatic pe cei legaţi în lanţuri, ceea ce produce o revoltă în rândurile unor ţărani aflaţi în preajma primăriei. Aceştia iau cu asalt clădirea şi îl ucid pe plutonierul major. Avocatul se alege cu o bătaie şi un ochi scos, iar notarul scapă cu viaţă prin fugă, sărind pe un geam.  Dintre protestatari mai sunt ucişi Pandele Ologu şi muncitorul ceferist Cristea Moga (venit la primărie din solidaritate cu ţăranii, în conformitate cu un principiu pe care partidul comunist îl enunţa peste câteva decenii).  Nota:  În răspunsul pe care l-am dat la o anchetă organizată de revista Contemporanul, m-am alăturat celor care deplâng absenţa acestei reviste de pe lista publicaţiilor literare susţinute financiar de Guvern, considerându-l vinovat de această omisiune şi de altele pe Gabriel Chifu, în calitatea lui de vicepreşedinte al USR. De la formularea răspunsului meu şi până în prezent, când a apărut în sfârşit ancheta, au trecut aproximativ cinci luni. Între timp, Contemporanul a primit ajutorul financiar solicitat. În plus am aflat că Gabriel Chifu nu poartă răspunerea alcătuirii acelei liste şi că, în general, USR s-a ocupat exclusiv de propriile sale reviste (categorie din care nu face parte şi Contemporanul). În aceste condiţii îmi retrag afirmaţia făcută în urmă acum cinci luni şi regret că am făcut-o, întrucât este inexactă şi nedreaptă.  Alex. Ştefănescu