Roman foileton: "MOARTEA UNUI ZIARIST" (XIV)

[Miron Manega]

Primăvara de la Praga

1968 a fost anul consacrării lui profesionale. Dacă pînă atunci mai existau dubii în privinţa loialităţii sale faţă de patrie şi partid, de-acum nimeni nu mai îndrăznea să-l „vopsească” la Securitate sau la Comitetul Central. „Lupii tineri” ai noului regim comunist îl priveau cu simpatie şi îi luau apărarea împotriva staliniştilor decrepiţi, care tunau şi fulgerau împotriva tînărului redactor şef, blamîndu-l pentru viaţa neprincipială a soţiei lui, neconformă cu morala proletară. I se impusese să divorţeze, pentru că aşa cereau interesele partidului. Era în firea lor strîmbă şi meschină să distorsioneze toate dispoziţiile şi sugestiile primite de la Centru. În realitate, Ceauşescu dăduse dezlegare la divorţ tuturor celor care, prin presiunea conjuncturii politice din anii 50, fuseseră obligaţi să se însoare cu rusoaice. Majoritatea activiştilor şcoliţi la Moscova au luat-o ca pe un ordin şi au divorţat fără să crîncească, nădăjduind că, în felul acesta, li se va ierta păcatul excesului de zel faţă de politica pustiitoare a „tătucului Stalin”. Simţiseră naufragiul corabiei pe care se îmbarcaseră dar, avînd conştiinţe de şobolani, nu puteau reacţiona decît ca nişte şobolani.
Constantin Zisu pledase însă atît de convingător şi de principial despre unitatea familiei, despre moralitate şi corectitudine, despre dragoste, despre copii, încît tovarăşii n-au mai avut ce să obiecteze. De fapt, li se făcuse frică, sesizînd bunăvoinţa cu care era analizat, la Centru, cazul tovarăşului Zisu.
Constantin fusese, deci, repus în funcţie, în ciuda ostilităţilor unanime a găştii staliniste.
În vara lui 68 se întîmplase marele scandal internaţional al invaziei Cehoslovaciei de trupele tratatului de la Varşovia. De fapt, era opera Moscovei. Totul pornise de la programul de liberalizare a sistemului comunist, iniţiat de primul secretar al Partidului Comunist din Cehoslovacia, Alexander Dubcek. Programul se numea „socialism cu chip uman” sau „Primăvara de la Praga”. Uniunea Sovietică şi-a simţit ameninaţă şi subminată hegemonia asupra lagărului socialist şi a intervenit cu brutalitate, ocupînd Praga, împreună cu trupele ţărilor membre ale tratatului, mai puţin România. A fost momentul intrării impetuoase în istorie a lui Nicolae Ceauşescu, care a refuzat să participe la o asemenea operaţiune de tip imperialist. Popularitatea lui a atins, atunci, şi în România, apogeul. A fost un capital politic uriaş cu care el a reuşit să se menţină, la conducerea statului şi partidului, timp de 34 de ani.
Constantin Zisu a fost trimis la Praga, în calitate de corespondent al ziarului „Secera şi ciocanul”, cu puţin înainte de intervenţia trupelor ruseşti. Reportajele trimise de el i-au consacrat respectul şi admiraţia tuturor ziariştilor din ţară. Devenise un nume de referinţă, un reper al curajului, profesionalismului şi patriotismului. Onorase pe deplin votul de încredere acordat de partid. Dar tot scenariul mişcărilor de culise, care conduseseră la numirea lui ca reporter „de război” în Cehoslovacia, aparţinea lui Makarov şi fusese pus în practică de Silvia.

(VA URMA)

Citeşte şi pe www.certitudinea.ro/