Roman foileton: "MOARTEA UNUI ZIARIST" (X)

[Miron Manega]

..................................

Pe Silvia Ferencz o mai întîlnise o singură dată, după scandalul din liceu. Iniţial, ea fusese mutată disciplinar la liceul militar de la Cîmpulung Moldovenesc, după care, nu se ştie prin ce miracol, prin ce relaţii, direct în Bucureşti, la Academia Ştefan Gheorghiu, ca asistentă universitară.
El, Zisu, nu fusese exmatriculat. Îi scăzuseră două puncte la purtare. A ajuns la Şcoala de ofiţeri de la Sibiu, la arma infanterie. După doi ani a fost clasat medical din cauza unor probleme cardiace: hipertensiune arterială. Între timp, se afirmase ca tînără speranţă la revista şcolii, "Gînduri ostăşeşti". Articolele şi poeziile publicate aici au fost, fără îndoială, un argument în primirea lui la Institutul Maxim Gorki de la Moscova, dar simţea că tot timpul cineva îi netezea calea. Acest lucru nu putea fi străin de angajamentul pe care îl semnase atunci, în biroul colonelului Albu. Uneori, se gîndea că nici Silvia Ferencz (care între timp divorţase) nu era străină de traiectoria asta a lui.
Trecuseră trei ani de la terminarea liceului. Constantin Zisu avea acum 21 de ani şi era în anul întîi la Insitutul Maxim Gorki din Moscova. Într-o zi, a fost vizitat de... Silvia. I-a zîmbit oarecum complice, dar distant, foarte distant, după care l-a îmbrăţişat. Constantin a vibrat din tot corpul. A simţit, însă, în acelaşi timp, că între ei nu mai putea fi nimic. Era altă Silvia.
- Ai crescut, Zisule. Te-ai făcut bărbat. Silvia impunea atîta distincţie şi autoritate, încît lui Constantin nu-i venea să creadă că o avusese pe femeia asta în braţe, că făcuse dragoste cu ea, că se destrăbălaseră împreună. Silvia era din nou un mister intact.
- A venit vremea să achiţi facturile, Constantine... Angajamentul...
- Ştiai de el?
- Cum să nu ştiu, măi copile? Doar eu te-am adus acolo.
- Atunci, de ce...?
Brusc, îşi aduse aminte de momentul în care Silvia părăsea biroul colonelului Albu... Nu mai înţelegea nimic.
- Viaţa e mult mai complicată decît o putem exprima noi în cuvinte... Intri într-un joc, ţi se pare că îl stăpîneşti, pe urmă îţi dai seama că regulile lui sînt mult mai puternice şi că el te controlează pe tine, nu tu pe el. Atunci, începi să furi, să trişezi. Acolo, în liceu, tu erai ţinta misiunii mele, dar ceea ce am trăit împreună a fost în afara jocului. M-am bucurat de-adevăratelea de acele clipe, le-am furat, te-am iubit... Boul ăla de Albu era un C.I.-st mărunt, un pion pe tabla de şah. El nu ştia ce joc fac eu şi nici că el face parte din scenariu. L-am lăsat să creadă că el e jucătorul, că el mă şantajează pe mine şi că eu cedez... Te-am adus unde trebuia să te aduc, dar cu mîna lui. Înţelegi ceva?
- Nu înţeleg nimic. Sînt, pur şi simplu, ameţit. Şi mi-e frică.
- Nu trebuie să-ţi fie frică. Dar nici nu mai poţi da înapoi. Trebuie să te însori.
- Să mă însor? Cu cine? Şi de ce?
- Pui prea multe întrebări deodată. O cheamă Liudmila Andreevna şi este din Vladivostok. E frumoasă. Ai voie să te îndrăgosteşti de ea. Motivul acestei căsătorii ai să-l înţelegi mai tîrziu.
- Care-i rolul meu, de fapt, în toată povestea asta? Ce trebuie să fac?
- Nimic deosebit. Să execuţi, din cînd în cînd, nişte ordine... Nu-ţi imagina că e ceva ca la armată. E o chestie subtilă, diplomatică. Pentru asta ai fost ales şi pregătit.
- Pregătit?
- Da, puiule. S-a investit în tine. Şi se va mai investi încă. Dar acum a sosit momentul să te însurăm.

......................

S-a căsătorit cu Liudmila la Moscova, fără multe formalităţi. Şi, mai ales, fără cununie religioasă. Pe vremea aceea (era în 1962) nici nu se punea problema. Liudmila era o fată frumoasă şi plină de viaţă. Cam prea plină de viaţă pentru un om grav şi introvertit ca Zisu... Nu s-a apropiat niciodată sufleteşte de ea... Era o căsătorie formală, de serviciu, pe care nu o dorise, dar nici nu o putea desface. Căsătoria aceasta făcea parte din misiune.

(VA URMA)

Citeste si pe www.certitudinea.ro/