altmarius

cultură şi spiritualitate

Dialogul internaţional cu tema "(Re)thinking Europe. O contribuţie creştină la viitorul Proiectului European" s-a desfăşurat în Vatican în perioada 27-29 octombrie 2017. Evenimentul a fost organizat de Sfântul Scaun şi Comisia Conferinţelor Episcopale din Comunitatea Europeană (COMECE - www.comece.eu) şi a marcat împlinirea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma când s-a înfiinţat Comunitatea Economică Europeană (CEE) care a avut un rol important în constituirea Uniunii Europene. La întâlnire au participat cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, cardinalul Reinhard Marx, preşedinte COMECE, arhiepiscopul Paul Gallagher, secretar de stat pentru relaţiile al statului Vatican, Antonio Tajani, preşedinte al Parlamentului European, Frans Timmermans, prim vice-preşedinte al Comisiei Europene, Pat Cox, fost preşedinte al Parlamentului European, diplomaţi şi secretari ai conferinţelor episcopale din toată Europa, în număr de aproximativ 250. Sâmbătă, 28 octombrie 2017, a fost prezent şi papa Francisc.

Din România au participat PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, Excelenţa sa, Liviu-Petru Zăpîrţan, ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, pr. Francisc Ungureanu, secretarul general al Conferinţei Episcopilor Catolici din România, Iulian Bulai, membru în Camera Deputaţilor din România, şi Sebastian Fitzek, profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. Mons. Ionuţ Strejac a participat din partea Secretariatului de Stat al Vaticanului.

Scopul discuţiilor a fost acela de a contribui la o reflecţie constructivă a reprezentanţilor diferitelor realităţi geografice, culturale, religioase şi lingvistive asupra provocărilor fundamentale cu care se confruntă Europa astăzi. (Re)thinking Europe s-a dorit a fi un suport în procesul de auto-cunoaştere de sine a Europei.

Prima zi de conferinţe a început vineri, 27 octombrie 2017, la ora 14.00 în "Noua Sală a Sinodului" din Vatican şi s-a încheiat la ora 19.00. După terminarea conferinţelor, participanţii s-au îndreptat spre biserica "Sfânta Maria în Trastevere", unde s-a organizat un moment de rugăciune pentru săraci alături de comunitatea "Sfântul Egidiu".

Sâmbătă, 28 octombrie 2017, în cursul dimineţii discuţiile s-au desfăşurat pe grupuri, în funcţie de limba vorbită, iar la ora 12.30 s-a celebrat sfânta Liturghie în biserica "Sfânta Maria în Traspontina".

După-amiază, discuţiile s-au mutat din nou în "Noua Aulă a Sinodului". La finalul discuţiilor a fost prezent şi papa Francisc care a transmis un mesaj de speranţă şi unitate tuturor participanţilor. Pornind de la scrisoarea lui Diognet, Sanctitatea Sa a reamintit celor prezenţi că rolul creştinilor în societate este ca acela al sufletului în trup: să însufleţească trupul. Creştinii - a continuat Sfântul Părinte - sunt chemaţi să contribuie la bunul mers al Europei şi să fie fermentul care îi oferă puterea de a merge mai departe.

La final, suveranul pontif a dorit să-i salute personal pe cei aproximativ 250 de reprezentanţi ai statelor europene prezenţi la acest dialog. După salutul papei, a urmat pentru cei prezenţi o vizită privată în muzeele vaticane.

În ultima zi a întâlnirii, duminică, 29 octombrie 2017, cardinalul Reinhard Marx a prezidat sfânta Liturghie din bazilica "Sfântul Petru" din Vatican, la ora 9.00, moment ce a marcat încheierea acestui dialog.

Evenimentul de la Vatican a avut menirea de a retrezi în cei care sunt implicaţi în conducerea Europei dorinţa de a se reangaja în dialogul dintre ţări, pentru ca astfel acest proiect al Europei unite să meargă mai departe.

Pr. Claudiu Bulai

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto27-29 octombrie: Roma: 60 de ani de dialog european

Mai multe imagini au fost publicate de COMECE: www.flickr.com/photos/comece

Vizualizări: 75

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

19. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor