Rolul păstorilor într-o reflecţie a lui don Tonino Bello

[altmariustotal catolic]

"Să mergem până la Betleem şi să vedem acest eveniment"

de Simone Caleffi

Evenimentele Crăciunului, în cel care posedă o inimă disponibilă şi simplă şi o minte atentă şi iluminată, provoacă uimire bucuroasă şi meditaţie silenţioasă. Aşa a fost pentru păstorii săraci şi pentru Maria, slujitoarea Domnului. Aceste evenimente fac să se înalţe din inima lor aducerea de mulţumire şi lauda. Aceşti săraci sunt în faţa împlinirii vestirilor, a venirii lui Mesia care satisface vechea aşteptare a patriarhilor şi a profeţilor. Aşa cum în Advent ne-au însoţit trei protagonişti, tot aşa acum atenţia este capturată de câteva personaje colective: păstori şi magi. Aşa cum a scris don Tonino Bello la 21 decembrie 1986, unul dintre "păstorii care păzeau turma, care în noaptea primului Crăciun, după apariţia îngerilor, şi-a ridicat glasul şi le-a spus colegilor: «Să mergem până la Betleem şi să vedem acest eveniment şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul»", ne dăruieşte o indicaţie precisă pentru a trăi bine acest timp. "Să mergem până la Betleem. Călătoria este lungă, ştiu. Mult mai lungă decât a fost pentru păstori. Lor le-a fost suficient să-şi coboare peste urechilor înfierbântate de foc căciula de lână, să-şi lege la picioare pieile de oaie, să ia toiagul şi să coboare jos pe canalele din Iudeea, de-a lungul cărărilor cu miros de bălegar şi parfumate de mentă. Pentru noi - subliniază don Tonino - este nevoie mult mai mult decât o jumătate de mers pe jos. Trebuie să străbatem douăzeci de secole de istorie. Trebuie să trecem versantul unei civilizaţii care, deşi calificându-se creştină, cu greu găseşte vechiul drum care o uneşte cu izvorul său foarte bogat: coliba săracă a lui Isus".

Micimea păstorilor ne face să medităm. Ei, simbol al celui care este în sărăcia inimii, deschis la darul lui Dumnezeu, se pun în mişcare cu grijă pentru a-l putea vedea pe Isus şi devin martorii săi. Să-i imităm. Tot monseniorul Bello: "Să mergem până la Betleem. Călătoria este obositoare, ştiu. Mult mai obositoare decât a fost pentru păstori. Care, în fond, n-au trebuit să lase decât cenuşa din timpul nopţii, oile care rumegă printre stâncile munţilor şi somnolenţa cântecelor acordate după fluierele zgrunţuroase din Orient. Noi, în schimb, trebuie să abandonăm ţarcurile a sute de siguranţe, calculele experte ale suficienţei noastre, linguşirile patrimoniilor culturale foarte rafinate, mândria cuceririlor noastre [...] pentru a merge să găsim ce? «Un copil înfăşat şi culcat în iesle»". A merge, a găsi, a vedea, a face cunoscut sunt verbele primirii şi mărturiei Darului. Liturgia pe care o trăim în aceste zile, va continua să fie, pentru noi, un Crăciun fericit pentru că ne vom desfăta cu bucuria pe care Donatorul o înmulţeşte pentru cel care se lasă iluminat de lumina adevărată, Isus Mântuitorul lumii. Aşadar, "să mergem până la Betleem. Călătoria este dificilă, ştiu. Mult mai dificilă decât a fost pentru păstori. Cărora, pentru ca să pornească la drum, le-au fost suficiente cântarea cetelor cereşti şi lumina de care au fost învăluiţi. Pentru noi, disperat în căutare de pace, dar dezorientaţi de şoapte şi strigăte care anunţă salvatori din toate părţile şi constrânşi să înaintăm cu greu în circumspecţia unui egoism infinit, fiecare pas spre Betleem pare un salt în întuneric".

Păstorii sunt oameni marginali, mai mult sau mai puţin dispreţuiţi în acea epocă, şi totuşi ne dau o sugestie infailibilă: "Aceasta, pe care trebuie s-o facem «înapoi», este singura călătorie care ne poate face să mergem «înainte» pe drumul fericirii. Acea fericire pe care o urmărim de o viaţă şi pe care încercăm s-o traducem cu limbajul ieslelor, în care limpezimea pâraielor, sau verdele muşchiului, sau fulgii de zăpadă pe brazi au devenim fragmente simbolice care închid nu se ştie bine dacă nostalgiile noastre de transparenţe pierdute, sau visele unei viitoare răscumpărare din ipoteca morţii". Păstorii au auzit cuvântul lui Dumnezeu. Nu-l lasă să cadă ca o iluzie, ci pornesc la drum imediat. Şi găsesc pe Maria, pe Iosif şi pe Prunc. După ce au văzut, fac cunoscut ceea ce au văzut şi au auzit de la îngeri. Cuvântul lui Dumnezeu se răspândeşte. Maria păstrează toate acestea meditându-le în inima sa. Atitudinea Mariei şi a păstorilor faţă de evenimente şi cuvântul lui Dumnezeu sunt exemplare pentru cel care vrea să trăiască într-adevăr Crăciunul.

"Să mergem până la Betleem, ca păstorii. Important este să ne mişcăm. Pentru Isus Cristos merită de lăsat totul: vă asigur. Şi dacă, în loc de un Dumnezeu glorios, dăm de fragilitatea unui prunc, cu toate conotaţiile mizeriei, să nu ne vină îndoiala că am greşit parcursul. Pentru că, din noaptea aceea, scutecele slăbiciunii şi ieslea sărăciei au devenit simbolurile noi ale atotputerniciei lui Dumnezeu. Ba chiar, de la acel Crăciun, faţa speriată a celor oprimaţi, membrele celor suferinzi, singurătatea celor nefericiţi, amărăciunea tuturor celor din urmă de pe pământ, au devenit locul unde El continuă să trăiască în clandestinitate. Ne revine nouă misiunea de a-l căuta. Şi vom fi fericiţi dacă vom şti să recunoaştem timpul vizitei sale", afirmă don Tonino Bello.

Maria, Iosif, păstorii primesc împlinirea promisiunii, pe Mesia, în timp ce îngerii - semne ale prezenţei lui Dumnezeu şi aluzie la divinitatea lui Isus - iau parte la bucurie, deoarece Cristos este însuşi suveranul îngerilor: "Să pornim la drum fără frică. Crăciunul din acest an ne va face să-l găsim pe Isus şi, cu el, începutul existenţei noastre răscumpărate, sărbătoarea trăirii, gustul esenţialului, gustul lucrurilor simple, fântâna păcii, bucuria dialogului, plăcerea colaborării, voinţa angajării istorice, uimirea libertăţii adevărate, duioşia rugăciunii". La sfârşit, păstorii, care răspund la evenimentul cunoscut cu aducerea de mulţumire şi lauda dată lui Dumnezeu, se întorc şi întoarcerea lor schiţează modelul vieţii noastre care a fost inserată în acel eveniment şi care în liturgia Crăciunului aude apelul de a-l evoca din nou cu convingere şi cu bucurie mai arzătoare. "Atunci, în sfârşit, nu numai cerul din ieslele noastre, ci şi cel din sufletul nostru va fi liber de smog, lipsit de semne de moarte şi iluminat de stele", conclude episcopul din Puglia.

(După L'Osservatore Romano, 28 decembrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu