Eilat, foto: 123rfCorina Matei găsește în Eilat câte puțin din toate colțurile lumii.
Aterizez într-o furtună de nisip care mă zguduie puternic. Nu mai văd nimic prin hublourile avionului, doar o nuanță de ocru uniformizată, luminată de razele dimineții, dar care se pierd cu fiecare metru al coborârii către pistă. Un buf! puternic la contactul cu asfaltul mă face să suflu ușurată. Deși zbor de atâția ani, anxietatea mea încă urcă nestingherit la fiecare turbulență mai serioasă. Până cobor din avion, vântul puternic dispare, lăsând în urmă doar o ceață formată din cele mai mici particule de nisip. Tușesc.
Într-o pădure tropicală cu iz african
Pe drumul spre Eilat, din autobuz, nu pot să admir mare lucru. Văile, munții, rocile cărămizii, toate se ascund în spate vălului nisipiu ce insistă să plutească în jur. Ce să fac în asemenea zi? Gândul acesta mă trimite îndată către un loc deosebit al orașului: Grădina Botanică. Palmieri înalți, aloe stufoase, copaci întortocheați pe care doar în Tanzania îi mai văzusem, câte-un cactus care mai de care mai distins și iederă parcă proiectată din tărâmurile magice ale basmelor mă înconjoară. Aleile largi mă poartă nu doar printre plantele uluitoare pentru zona în care mă aflu, ci și printre punctele de atracție ale locului: mașinile ca-n familia Flintstone – dar sculptate în lemn, locul îndrăgostiților – un cuib imens din nuiele aflat la înălțime, ce oferă priveliște către Marea Roșie și Munții Iordaniei, postul militar părăsit în 1994 – când s-a făcut pace cu Iordania – și leagănele agățate de copacii bătrâni. Urcând de-al lungul unui pârâu, mă văd intrată în rainforest. Microclimatul e simulat perfect, cu mii de tone de pământ fertil adus, cu arbori tipici parcă trecuți printr-un portal tocmai din Africa, iar stropitorile înșirate prin coroanele verzi pornesc la fiecare zece minute și… începe să plouă. Sunt într-o pădure tropicală în mijlocul deșertului!
După-amiaza am petrecut-o la Nine Beach, bucurându-mă din plin de ziua aceea ideală în care apa mării are mai multe grade decât atmosfera. Număr pe degete oamenii de pe plajă, deși temperatura e perfectă. Oare e din cauza cerului închis rămas în urma furtunii? O fi din cauza extrasezonului? Sau are legătură cu ajunul Crăciunului de azi, deși ei nu-l sărbătoresc?
Golful Eilat, foto: 123rf
Atmosferă ca-n Las Vegas
Noaptea, stațiunea se transformă complet, mai ales în Marina, zona de resorturi. Lumini colorate orbitoare, muzică stradală, cocktail-bars, restaurante care mai de care mai dichisite, cluburi de unde muzica iscă mici cutremure cu fiecare bass, cazinouri ascunse în spatele ușilor mici și opace, alei de shopping de branduri mari, ba chiar și un parc de distracții funcționează pe faleză. Cu greu găsești un loc liniștit aici dacă doar vrei să auzi valurile timide ale Mării Roșii.
Cum închirierea unei mașini este cea mai flexibilă, ieftină și comodă variantă, nu stau mult pe gânduri, mai ales că distanțele între cele mai importante obiective turistice din zona de sud a Israelului sunt destul de mari. Pentru nici 100$ pentru trei zile, tarif ce include mașina, asigurările și benzina și pe care l-am împărțit în patru, propun un tur fabulos: Parcul Timna, Marea Moartă, Canionul Roșu, plus partea de sud a Eilatului, cu Observatorul Marin.
Ciuperca din Timna Park, foto: 123rf
Atacama din Israel: Timna Park
Deși are doar 60 km², este considerat unul dintre cele mai deosebite parcuri din lume pentru varietatea peisagistică, geologică și arheologică de importanță mondială. Intru în valea flancată de munți și dealuri parcă sculptate cu dalta în cele mai ciudate forme. Ba chiar, pe harta primită la intrare, văd „Pilonii Regelui Solomon”, Ciuperca, Sfinxul, Capul de Leu sau Spirala – toate formațiuni naturale. Dar nu sunt singurele. Deja imaginația mea se joacă printre stânci: „Uite, seamănă cu un cal!”, mă trezesc, arătând cu degetul în zare. Formele cărămizii-roșiatice contrastează perfect cu clarul cerului de dimineață. Din loc în loc, doar un verde smarald prăfuit își mai face apariția: sunt arborii de acacia, considerați de egipteni copacii vieții. Și, greu realizez că bolovanii maronii mari care se mișcă nu sunt halucinații, ci sunt ibecși!
Da, egiptenii au fost primii aici, încă din mileniul V î.e.n. Au poposit pe aceste meleaguri pentru o comoară a pământului, devenind astfel primii mineri ai cuprului din lume. Peste 10.000 de mine au fost descoperite, în acea vreme cuprul devenind primul metal folosit pentru arme, obiecte de cult și veselă folositeă în casă. Exploatarea a continuat și după egipteni – până în secolul al VIII-lea e.n., când cuprul din munte s-a terminat, iar zona a fost părăsită.
Lacul Timna, foto: 123rf
Deși plimbarea din parc poate părea inițial un mic safari spre nicăieri, există multe puncte în care să lași mașina și să pleci pe traseele marcate și amenajate. Poteci, trepte făcute pe pantele abrupte, scări de fier în stânci, toate ca să descopăr Arcul cu vedere spre cer, Peștera Minerilor și Vârful Timna, cel mai înalt punct din parc. Aș sta aici trei zile pline ca să profit și de traseele pentru bicicletă, mai sunt atâtea de văzut! Iar în capătul drumului, mă întâmpină peisajul a ceea ce mi-am imaginat toată viața mea că ar fi o oază în deșert: un lac înconjurat de cei mai verzi palmieri!
Marea Moartă sau senzația spațiului extrapământean
Te-ai întrebat vreodată cum e să plutești în Univers, acolo unde nu există gravitație? Eu asta simt de îndată ce apa Mării Moarte îmi trece de genunchi. Mă împinge în sus, nu-mi mai pot controla corpul ca să mai fac încă un pas. Mă așez ușor pe suprafața apei și rămân așa, plutind, deși eu n-am fost niciodată capabilă să învăț să înot, nici măcar să fac pluta într-o piscină. Mă aflu pentru a doua oară pe acest tărâm magic. Prima oară am ales o plajă sălbatică, acolo unde sarea înghite tot – ea ține loc de plajă, de scoici, de alge. Acum, sunt pe o plajă amenajată cu nisip de carieră, unde există toate utilitățile (la Ein Bokek).
Intrarea în apă e lină, fără cristalele țepoase de sare. Fiecare zgârietură de pe corp pe care nici nu știam că o am e cicatrizată pe viu, mă arde ca un vârf de ac fierbinte. Vântul subțire îmi usucă numaidecât genunchii și brațele rămase la suprafață – doar ce văd un praf fin și alb pe piele și o senzație uleioasă când dau cu mâna. Mineralele își spun cuvântul! Nu-mi rămâne decât să mă joc cu această senzație unică pe planetă: plutesc forțat ca și când există gravitație. Mă întorc de pe spate pe burtă, ridic mâinile, picioarele, corpul meu rămâne la suprafața apei, ca și când niște mâini invizibile, cu putere, mă țin acolo în timp ce umbra se lasă peste plajă, la apus.
Red Canyon, foto: 123rf
Red Canyon, vedere din Marele Canion
Dis-de-dimineață, plec spre cel mai lăudat obiectiv din sudul Israelului pe Route 12, ce șerpuiește prin relieful stâncos, abrupt și deșertic al Negevului de sud. După un deal, se deschide măreția peisajului 360°. Rămân atât de uimită, că trag pe dreapta nu tocmai legal și pun mașina pe avarii. Cobor cu aparatul foto în mână și, pentru câteva momente, nu sunt în stare de nimic, nici să respir… În stânga, în vale, un gard înalt de sârmă ghimpată, după care se întinde un câmp infinit gălbejiu – e Egiptul! În dreapta, după valea brăzdată de stânci, se înalță semeți și tăioși munții Iordaniei, ce se dezvăluie în toată splendoarea unei dimineți mai senine ca niciodată. În față, drumul continuă drept spre inima Israelului. Un vis!
Încep traseul prin Canionul Roșu conform indicațiilor de pe panoul de la intrarea în rezervația geologică. Cobor spre el printr-o vale deschisă, o albie ce se inundă la fiecare ploaie. Arborii de acacia sunt fascinanți în peisajul arid. Pe măsură ce înaintez, stâncile se ridică din ce în ce mai mult și se strâmtează în jurul meu. Traseul efectiv mă înghite cu poftă, iar eu nu mă împotrivesc.
Merg spre pereții înalți, strâmți și unduiți. Straturile de gresie alternează în nunațe de galben, maro, ocru, iar numele canionului „roșu” vine de la iluzia optică ce are loc aici la răsărit și la apus, când razele soarelui pătrund timide în partea superioară a canionului, difuzând o lumină trandafirie, ireală. Ceea ce trebuia să fie o plimbare lejeră s-a transformat în hiking cu porțiuni de scări montate în piatră și cabluri pentru a coborî în siguranță valea spectaculoasă, de doar 200 de metri lungime. Zăbovesc la fiecare burtă sau scobitură a pereților, făcând ochii mari spre înălțimi.
Drumul de întoarcere pe care îl prefer este cel cu marcaj negru, interzis copiilor. Mă poartă pe deasupra canionului, pe vârfurile formelor sculptate de mii de ani, pe margini de râpe prăfuite, pe sub acvila ce planează grațios, în cercuri, pe cerul de cristal.
Coralii din Marea Roșie se văd cu ochiul liber. Foto: Corina Matei
Marea Barieră de Corali, la Marea Roșie
Foto: Corina Matei
Marea Roșie e un golf liniștit și cald ce desparte Africa de Asia. Lipsa curenților, căldura contantă și salinitatea ideală au creat condițiile perfecte pentru o lume marină atât de colorată cum n-am mai văzut nicicând! Underwater Observatory este cel mai mare acvariu din Orientul Mijlociu, deci nu îl puteam rata. Are 13 secțiuni (prezentând reciful Mării Roșii, pești rari, stridii cu perle, țestoase ș.a.) dintre care cele mai interesante sunt, de departe, Acvariul cu Rechini ce se plimbă pe deasupra unui tunel de sticlă și „Observatorul de sub apă”, fereastra către o lume colorată pe care o pot observa în mediul natural. Dar construcția aceasta de pe apă are un dublu rol: te poți și sui în vârf ca să ai o priveliște unică asupra Mării Roșii și țărmului israelian – de aici, am văzut coralii ca pe niște stânci prin apa limpede și turcoaz.
Însă, dedesubt, e spectacolul: geamurile de jur-împrejur îmi dau ocazia să urmăresc cu privirea minute în șir câte-un pește mare și intens colorat, meduze movulii sau corali care se mișcau lin odată cu apa limpede. Atenția îmi e distrasă cu fiecare banc de pești galbeni, albaștri, negri, pictați în dungi sau cu buline, cu înotătoare ca voalurile mireselor sau cu coame ca în cele mai bine realizate filme SF.
Tot în această zonă a coralilor, vizitează Reciful Delfinilor (un sit ecologic) – unde, aproape de țărm, poți vedea delfinii care nu sunt captivi aici sau Coral Beach – locul ideal pentru snorkeling și totodată cel mai nordic recif de corali de apă de mică adâncime din lume!
Îți recomand și Rezervația Naturală Yotvata dacă ajungi în zonă. Am vizitat-o cu ocazia unei alte vacanțe. E aproape de Eilat, pe Route 90, și îți prezintă animalele tipice zonei într-un traseu ca de safari – ce poate fi făcut cu orice tip de mașină, dar obligatoriu cu mașina. Turme de oryx, ibecși, gazele, zebre, struți sunt primii care te vor saluta.
Citește și
Toate drumurile duc la Ierusalim
Spre Eilat, cel mai sudic oraș al Israelului
Text: Corina Matei
Foto: Corina Matei, 123rf
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius