altmarius

cultură şi spiritualitate

Reziliența prin cultură (Ed. Spandugino): Portret Romulus Rusan 2

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Este, oare, filmul în măsură să intre în concurență cu celelalte arte? Cum privea Romulus Rusan filmul de artă? Ca un profesionist sau ca un îndrăgostit? S-ar putea spune că volumul său – o adevărată carte a cărților despre film – poate fi considerat și o carte de scriitor, dezvăluindu-i admirabilele virtuți literare? Creația cinematografică este mai importantă decât teatrul? Care au fost anii de glorie ai celor două arte? Cum era filmul de artă în anii ’60, epoca marilor regizori? Ce însemna el pe atunci? Se poate compara cu ceva din zilele noastre ori s-a pierdut acel inefabil entuziasm al începuturilor? În jurul unor întrebări inspirate de recentul volum de cronici cinematografice publicat în seria de autor Romulus Rusan, dialogul dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu devine o pasionantă și grațioasă călătorie imaginară printre vârstele filmului de artă, cu magia și strălucirea lor, dar și cu tensiunile abia perceptibile, care le proiectează mereu sub semnul unei discrete comuniuni cu viața însăși, distilându-le într-o insolită viziune intelectuală asupra lumii. 2:59 „Mergeam mai ales la cinematecă, deci la filme vechi. De exemplu, Romi îl avea ca idol pe Bergman – și eu, bineînțeles. Dar mie îmi plăcea foarte mult și Bresson.” 9:17 „Ceea ce n-am să găsesc acum este pasiunea și, mai ales, tipul de sentiment cu care îl vedeai – aveai sentimentul că ar trebui să se producă un mare noroc, poate chiar un miracol, deci nu te duceai la cinematograf pur și simplu.” 14:29 „Greu de spus, pentru că am fost contemporani și cu Ciulei, și cu Esrig, și cu Pintilie, deci aceeași magie se petrecea cu marii noștri regizori.” 28:17 „În orice caz, [Romulus Rusan] analiza modul cinematografic, dar sentimentul meu este că îl privea totuși... dovadă că tot timpul sunt bucăți de proză. Pornește de la observațiile scriitorului despre tot felul de lucruri și ajunge să unească viața cu filmul despre care scria.” 35:20 „Îmi amintesc filmul «Nunta» de Wajda. Este un poem clasic al lor [al polonezilor], al unui poet din secolul al XIX-lea sau chiar al XVIII-lea, despre soarta tragică a Poloniei, un poem în versuri din care el face un film: un film de un patriotism ardent, nebun, fără să-i fie rușine de asta.” 39:15 „Pentru noi, Revoluția a fost ziua de 17 decembrie, când am fost la un concert de colinzi la Biserica Sfântul Iosif (noi stăm lângă Radio și deci treceam din Strada Transilvaniei în Strada Nuferilor). Acolo am ascultat colinzi și am întâlnit un coleg de facultate, filosoful Ion Papuc, care mi-a spus: «Ați auzit ce se întâmplă la Timișoara»” Cartea „La început n-a fost cuvântul. Arta fără muză. Filmar” este disponibilă aici: https://bit.ly/Romulus-Rusan-

Vizualizări: 5

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor