altmarius

cultură şi spiritualitate

Galerie foto (1)Revista presei
Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 08 Sep, 2020

Adevărul publică un amplu documentar despre Corbii de Piatră, cea mai veche mănăstire rupestră din România, din secolul al XIV-lea, care are şi cel mai vechi ansamblu de pictură, dar se află într-o stare avansată de degradare. „Deşi Primăria Corbi a făcut demersuri susţinute, birocraţia din Prefectura Argeş a blocat începerea reabilitării. (...) Aflată în satul Jgheaburi, la 50 de kilometri de Piteşti (...), mănăstirea rupestră Corbii de Piatră este cunoscută peste tot ca «biserica din piatră». (...) Primăria Corbi a făcut mari eforturi să ajute Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului - în fapt proprietara mănăstirii - să intre de facto în posesia terenului. (...) «S-a făcut o acţiune în instanţă, iar săptămâna trecută s-a dat o hotărâre definitivă prin care s-a dat terenul mănăstirii (...), iar după ce se va face intabularea, se vor putea accesa şi fonduri europene», a declarat Virgil Baciu, primarul comunei Corbi.”

Același ziar prezintă un material de amploare despre „Asaltul comuniştilor asupra Bisericii Ortodoxe”. Schiturile şi mănăstirile din toată ţara au trăit o neagră perioadă în 1959, când în România comunistă a avut loc aşa-zisa reformă monahală. Faţă de aceasta, „secularizarea averilor mănăstireşti din timpul lui Al. I. Cuza a părut o joacă. Atunci s-au plătit - de bine, de rău - nişte despăgubiri în contul averii confiscate de la locaşurile de cult, în special cele închinate la Muntele Athos. În 1959, această dramă s-a numit «Decretul 410», un document legislativ de tristă amintire. Aplicarea acestui decret prin forţă şi ameninţări constituie o perioadă de doliu pentru monahismul românesc şi pentru Biserică”, scrie publicația. 

Ziua de Vest anticipează Înălțarea Sfintei și de viață făcătoarei Cruci, străveche sărbătoare creștină, pe care o prăznuim în fiecare an la 14 septembrie. IPS Ioan, Mitropolitul Banatului, a explicat că sărbătoarea a fost cinstită prima oară la 14 septembrie 335, când lemnul Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos, descoperit de Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, a fost înălțat în fața credincioșilor de către Patriarhul Macarie al Ierusalimului. Al doilea moment istoric a avut loc în secolul al VII-lea. Perșii au ocupat Ierusalimul, au distrus Biserica Învierii Domnului și au dus Sfânta Cruce în capitala lor, Ctesifon. Împăratul bizantin Heraclios i-a învins însă, a recuperat Sfânta Cruce și a readus-o la Ierusalim, în anul 629, unde a fost din nou înălțată și așezată în Biserica Sfântului Mormânt. 

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor