altmarius

cultură şi spiritualitate

https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/revista-presei/revista-...

Un articol de: Daniela Șontică - 07 Iul, 2020

Obiectiv - Vocea Brăilei, din 4 iulie 2020, aduce în atenţie un act filantropic prin care o familie cu şapte copii, din Ţibăneşti, judeţul Galaţi, rămasă fără locuinţă în urma unui incendiu, a primit ajutorul comunităţii şi al Bisericii. Aflând despre nenorocire, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a implicat în ajutorarea orfanilor de la Țibănești, făcând demersurile necesare pentru ridicarea unei noi locuințe și amenajarea acesteia cu cele necesare unui trai decent. Primăria comunei Tufești şi credincioșii din localitate au pus mână de la mână pentru a ajuta la realizarea acestui important proiect filantropic. După două luni de la începerea lucrărilor, a fost ridicată o casă de 100 mp, compusă din două dormitoare, o sufragerie, bucătărie, baie și un hol. După ce imobilul a fost racordat la utilități - apă, canalizare, electricitate și încălzire, în doar câteva zile, cu sprijinul unui credincios din Galați, casa a fost mobilată și pregătită pentru a-și primi locatarii.

Agerpres, 3 iulie 2020: Peste 120 de persoane, bătrâni şi oameni ai străzii, de confesiuni diferite, sunt hrăniţi zilnic în cele două centre sociale aparţinând Protopopiatului Ortodox din Sighişoara. „Există un centru de zi şi un centru social de noapte. În centrul de zi avem 80-90 de vârstnici, avem şi capacitatea de a ridica şi desfiinţa barierele interconfesionale, pentru că sunt de diferite religii, de toate confesiunile. De 18 ani funcţionează acest centru şi zilnic primesc asistenţă socială, asistenţă medicală şi hrană, şapte zile din şapte. Îmi place să cred că aceste centre sociale sunt etalon la nivelul Patriarhiei Române şi îmi place să cred că fac o cinste deosebită, atât Bisericii noastre, cât şi Sighişoarei”, a declarat protopopul Dan Ovidiu, coordonatorul activităţii celor două centre. 

România Liberă, din 4 iulie 2020, relatează despre discursul preşedintelui american Donald Trump, dedicat Zilei Naționale a Americii, în care acesta a condamnat valul de proteste împotriva rasismului şi „care au degenerat în valuri de violențe comise împotriva culturii americane și au favorizat nenumărate umilințe la care au fost supuși cetățenii albi”. Președintele Trump a spus, printre altele: „Țara noastră se confruntă cu o campanie nemiloasă pentru ștergerea istoriei noastre, defăimarea eroilor noștri, ștergerea valorilor și îndoctrinarea copiilor. Gloatele furioase încearcă să dărâme statuile fondatorilor noștri, să spurce cele mai sacre monumente și să dezlănțuie un val de crime violente în orașele neamericane”. 

Vizualizări: 3

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor