altmarius

cultură şi spiritualitate

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 06 Noi, 2019

- Agerpres, Radio Renașterea și Amos News publică mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la înființarea Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, intitulat „O prestigioasă Universitate românească și europeană la ceas aniversar”.

- Presa anunță că Executivul Orban a fost învestit, luni, în plenul reunit al Parlamentului, cu 240 de voturi „pentru”. Deputații și senatorii prezenți au votat pentru validarea listei celor 16 miniștri și pentru programul de guvernare al PNL. Votul a fost unul secret, cu bile. În aceeași seară, noul Guvern a depus jurământul.

- Agerpres semnalează că, potrivit specialiștilor, nouă biserici vechi de lemn din județul Vâlcea sunt în pericol de dispariție, fiind într-o stare avansată de degradare. Există riscul ca aceste biserici să se piardă dacă nu se intervine de urgenţă pentru salvarea lor. Printre cele nouă se află şi una construită de Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu. Autoritățile locale nu au fondurile necesare.

- Radio Reșița relatează că Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a sfinţit biserica din Eftimie Murgu (Rudăria). Ierarhul s-a aflat în Valea Almăjului pentru a sfinţi biserica parohială din Eftimie Murgu în urma lucrărilor de renovare şi înfrumuseţare, inclusiv restaurarea tuturor icoanelor din anul 1822. Părintele Episcop a săvârşit de dimineaţă slujba de sfinţire a sfântului locaş, după care a oficiat Sfânta Liturghie în prezenţa autorităţilor locale şi a numeroşi credincioşi din această localitate. Pentru munca depusă la sfântul locaş, părintele paroh Răzvan Rădoi a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar credincioşii care au participat la lucrări au primit Diploma de excelenţă „Episcop Veniamin Nistor”. 

- Evenimentul zilei publică un interviu cu pr. prof. dr. Vasile Gordon, pe care mulți tineri „îl îndrăgesc pentru stilul său tranșant de a discuta problemele și pentru că le vorbește pe limba lor”. În interviu vorbește, între altele, despre corupție, Facebook, muzică rock și satanism: „Cred că ştiţi mai bine decât mine că nu tot rock-ul este muzica diavolului… Bunăoară, cel din anii 1960-1980 era şi este foarte plăcut (Elvis Presley, Buddy Holly, Bill Haley, Jerry Lee Lewis etc.). Şi chiar aşa-numitul «rock de mijloc» (cu exponenţi de genul Queen, Rod Stewart, Elton John). Dar cel din genul Satanic Black Metal, da. Concret: doar acel rock este nociv, care utilizează mesaje şi melodii de inspiraţie diabolică”.

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor