altmarius

cultură şi spiritualitate

https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/cultura/revista-presei-...

Un articol de: Elena Gabriela Zamora - 05 Dec, 2019

- Agerpres informează că, la Mangalia, autorităţile locale au început lucrările de reabilitare şi restaurare a monumentului istoric Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheor­ghe”, cu o vechime de peste 100 de ani și inclusă în lista Monumentelor Istorice din judeţul Constanţa. Proiectul, în valoare de peste 11 milioane de lei și finanţat din fonduri europene nerambursabile, presupune refacerea celor patru faţade ale monumentului istoric, considerate reprezentative, pictura murală exterioară şi interioară şi consolidarea structurii de rezistenţă. Alte intervenţii presupun sistematizarea curţii bisericii şi refacerea perimetrului clădirii, precum şi reabilitarea tuturor instalaţiilor şi a unui lumânărar.

- Site-ul Agorapress anunță că Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Direcția Județeană pentru Cultură, expoziția de pictură, grafică și structuri spațiale „Dan Hatmanu - In Memoriam”. Aceasta cuprinde lucrări din colecția Muzeului de Artă Iași și va putea fi vizitată la Palatul Culturii în perioada 5 decembrie 2019 - 31 ianuarie 2020. Vernisajul are loc astăzi, 5 decembrie, începând cu ora 17:00, expoziția fiind prezentată de scriitorul Grigore Ilisei. Reprezentant strălucit al școlii ieşene de artă, Dan Hatmanu (1926-2018) a ajuns, de-a lungul activi­tății, la o adevărată sinteză a mijloacelor plastice, astfel încât fiecare detaliu din lucrările sale se metamorfozează în remarcabile idei sugestive.

- Napoca news relatează că Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur a organizat, de 1 Decembrie, prin preotul paroh Dan Cismaș, întâlnirea intitulată „Ca toți sã fie una” (In. 17, 22). Au rãspuns che­mãrii de a sluji Sfânta Liturghie cu ocazia Zilei Naționale preoți orto­docși români din Basarabia, Bucovina de Nord și Valea Timocului, respectiv preotul Nicolae Gusin, hirotonit în Episcopia de Bãlți, preotul Nicolae Popescu, slujitor al Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea româneascã Ciudei, regiunea Cernăuți, și preotul Ovidiu Doru Ursu, secretarul Vicariatului Ortodox Român al Timocului. Invitații de onoare au prezentat situația comunităților românești din care provin, relatări care au produs multă emoție miilor de credincioși participanți la slujbă.

Vizualizări: 8

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

19. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor