Revista „Pif”, afacerea de succes a comuniştilor francezi

[altmariuspress]

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/revista-pif-afacer...

Autor Laurențiu Victor Săcui

Această alăturare anume – afacere de succes şi comunism – poate părea forţată unora; în fond, una dintre principalele cauze care au dus la prăbușirea acestui sistem în Europa de Est a fost exact ineficiența economică inerentă dirijismului și hipercentralizării. Și totuși, a existat o excepție: o afacere de mare succces în domeniul editorial, care, timp de câteva decenii, le-a adus profituri frumușele patronilor ei, comuniștii francezi. E vorba despre revista de benzi desenate „Pif”, care le-a bucurat copilăria multora dintre cei trecuți acum de prima tinerețe. În Franţa, dar şi în România.

Încă de la începuturile ei, mișcarea comunistă a acordat o mare atenție propagandei. Mai ales în rândul tineretului! Așa se face că, în anul 1942, deci în plină ocupație germană, Partidul Comunist Francez a decis editarea unei reviste pentru tineret intitulată „Le Jeune Patriote”, care apărea în ilegalitate. Situația s-a schimbat la ceva timp după eliberarea Parisului, mai exact pe data de 13 octombrie 1944, când a apărut primul număr al revistei în legalitate. 

Acest prim număr oficial al „Le Jeune Patriote” – care, pe lângă articole „mobilizatoare”, conținea și multe benzi desenate – a apărut într-un tiraj de câteva zeci de mii de exemplare, în ciuda penuriei de hârtie, pentru că la acea dată comuniștii francezi aveau o poziție de forță în guvernul de uniune națională nou-format. În cele din urmă, generalul de Gaulle a izbutit să scape de ei – cu greu și cu ajutor american – dar asta e deja altă poveste...

Prima apariţie a lui Pif le Chien, în paginile ziarului „L’Humanité”

Cu sau fără legătură cu asta, la începutul verii anului 1945, revista a fost rebrenduită „Vaillant”, cuvânt care poate fi tradus prin „viteaz” sau „curajos”. Ar fi putut fi însă și o trimitere la activistul comunist Paul Vaillant-Couturier (1892-1937), care a deținut, printre altele, și funcția de redactor-șef al cotidianului „L’Humanité”, organul de presă al Partidului Comunist Francez.  

Numărul 45 al revistei „Vaillant” (anul 1945) – prima pagină e grăitoare pentru orientarea revistei

În numărul 45 al noii reviste, apărut la 14 decembrie 1945, a fost lansată seria de benzi desenate SF Les Pionniers de l’Espérance, realizată de desenatorul Raymond Poïvet și de textierul Roger Lécureux. Iar în numărul 56, publicat la 16 mai 1946, își făcea debutul desenatorul José Cabrero Arnal, spaniol de origine, cu o serie de benzi desenate pentru copii, intitulate Placid et Muzo: un urs și un vulpoi, care locuiau împreună, ambii îmbrăcați și în poziție bipedă, la fel de umanizați ca personajele lui Walt Disney. 

Tot Arnal avea să-l creeze și pe Pif le Chien, câinele Pif, dar benzile desenate cu acest erou – un câine maidanez maro, cu burtica galbenă, de asemenea biped și umanizat, dar fără haine – au apărut nu în „Vaillant”, ci în paginile ziarului „L’Humanité”. 

De la „Vaillant” la „Vaillant, le journal de Pif” şi apoi „Pif Gadget”

Doi ani mai târziu, Pif a primit un partener: Hercule, un motan negru cu burtica și lăbuțele albe, de asemenea biped și umanizat, care i-a fost ba dușman, ba prieten și tovarăș de năzbâtii, după caz. 

Pif și-a făcut apariția în paginile revistei „Vaillant” de-abia în numărul 397 din 21 decembrie 1952, dar, încet-încet, a urcat în schemă, astfel încât în luna aprilie a anului 1965 revista și-a schimbat din nou numele, devenind „Vaillant, le journal de Pif”. Rebrenduirea a fost decisă de (pe-atunci) noul redactor-șef al revistei, Georges Rieu, și, din punct de vedere comercial, a fost una excelentă, căci publicaţia, al cărei tiraj era în cădere liberă, și-a revenit spectaculos. 

Primul număr al revistei „Pif Gadget” (1969)

Prin urmare, Pif a devenit vioara întâi a publicaţiei, benzile desenate în care apărea împreună cu Hercule fiind cele care ocupau primele pagini ale revistei. O nouă rebrenduire a publicației, survenită în luna februarie 1969, i-a consacrat acest rol: de atunci și până la dispariție, revista s-a numit „Pif Gadget”. De ce tocmai Gadget? În limba engleză, termenul desemnează un „dispozitiv mecanic sau electronic ingenios, cu aplicații practice, care adeseori constituie o noutate”, după cum reiese din echivalentele britanice ale DEX-ului nostru. Iar fiecare ediţie a revistei era de-acum însoțită de un gadget-surprise: o jucărie, de cele mai multe ori de plastic, cum ar fi Pif sărind cu parașuta sau faimoșii „Pifises” (Artemia salina, un mic crustaceu), care puteau fi crescuți de fiecare „pifofil”.