Remember, rubrică de ANNIE MUSCĂ
Astăzi, 1 ianuarie 2015, ne amintim de actorul Ovidiu Iuliu Moldovan (1 ianuarie 1942–12 martie 2008).
O voce memorabilă și un chip nobil și sobru, o ținută impecabilă, discretă și o privire pătrunzătoare. Zeci de roluri pe scenă, erou al marelui și micului ecran în peste 50 de producții semnate de celebri regizori români, dar și artist cu har în spatele microfonului din studiourile Teatrului Radiofonic de pe strada General Berthelot, unde a întruchipat personaje fără de moarte în aproape 60 de piese puse în undă de regizori consacrați: Constantin Moruzan, Dan Puican și Cristian Munteanu, Leonard Popovici sau Constantin Dinischiotu.
Ovidiu Iuliu Moldovan
A interpretat fără cusur roluri pozitive, de eroi transilvăneni, embleme ale istoriei românilor, dar și roluri negative, de clasici dictatori. A fost, când cehovian, când shakespearian și a recitat ani de-a rândul din Eminescu, Nichita Stănescu și Sorescu, dar și din Goethe, Racine sau Corneille, vocea sa dovedindu-se a fi una 
dintre cele mai căutate pentru marile spectacole de poezie din România și de dincolo de granițe și de Ocean. Prin vocea lui, poezia a ieșit din ermetismul ei și a ajuns la inima publicului.
Acesta a fost actorul Ovidiu Iuliu Moldovan, născut la zi mare într-un sat cu nume simbolic, Vișinelu, din Clujul Interbelic, astăzi județul Mureș, unde revenea de câte ori îi oferea răgaz tumultul vieții teatrale bucureștene. Cu dorul tatei, împușcat alături de alți români în 1944 de către trupele horthyste la 15 km de Sărmașul de Câmpie, și cu dragostea mamei care l-a părăsit la maturitate, a trăit Ovidiu cei 66 de ani ai săi până într-o zi de martie doar, a anului 2008.
Fotografie de Simion Buia
Din biografia sa…
Tatăl său, Iuliu Moldovan, de la care și-a împrumutat al doilea prenume pentru a se distinge în lumea actoricească, dar, mai ales, pentru a păstra vie memoria tatălui, se trăgea din neamurile lui Barițiu și Rațiu, memorandiști celebri preocupați de soarta Transilvaniei, după cum mărturisea în unele interviuri însuși actorul. Mama sa, Marta Moldovan, greco-catolică, a fost învățătoare. Ovidiu a iubit-o enorm și a suferit asemeni unui copil la dispariția ei în anul 1995. După moartea tatălui, Ovidiu, rămânând doar sub ocrotirea mamei, se refugiază alături de ea la Cluj, unde, mai târziu urmează cursurile Liceului de Muzică. Familia își dorea să-l vadă medic, dar fascinanta lume a actoriei s-a dovedit a fi mai puternică. Actorul îl pomenea de fiecare dată pe dramaturgul, poetul și eseistul Radu Stanca, cel care îi devenise rudă prin căsătoria cu verișoara sa, Dorina Ghibu. Amândoi l-au îndrumat către teatru.
Fotografie de Ciprian Sterian, MEDIAFAX
Poezia, un dar…
Ovidiu descoperise deja vocația pentru emoția din rostirea versului. Pasiunea pentru poezie s-a adâncit în Institutul de Teatru, sub îndrumarea profesorului său, A. Pop Marțian. Au rămas memorabile spectacolele de poezie susținute prin țară, în anii ’70–’80, alături de actrița Leopoldina Bălănuță, de muzicologul Iosif Sava și de Aurelian Octav Popa, înzestrat maestru al clarinetului, dar și compozitor. Mai târziu, actorul a străbătut lumea-n lung și-n lat cu Valeria Seciu și Ion Caramitru, doi dintre colegii săi de promoție, cu voci hărăzite pentru poezie.
Pe scenă…
Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1964, la clasa profesorilor A. Pop Marțian și Octavian Cotescu, Ovidiu Iuliu Moldovan a debutat pe scena Teatrului Național din Timișoara în 1965, cu rolul Mio, din piesa Pogoară iarna de Maxwell Anderson, în regia lui Emil Reus. Piesa lui Anderson mi-a amintit de regizorul Dan Puican, cel mai recent personaj al meu, de pe vremea când era actor la sfârșitul anilor ’50 la Teatrul de Stat din Brașov, pe atunci orașul Stalin, și juca în aceeași piesă alături de actrița Stela Popescu, piesa fiind pusă în scenă de Jean Simionescu.
Din 1970, Ovidiu Iuliu Moldovan este angajat la Teatrul Național din București, iar primul său rol este Oswald dinRegele Lear al lui Shakespeare, în regia lui Radu Penciulescu, cel care pusese ochii pe el încă de pe vremea când juca la Timișoara. Debutul lui Ovidiu alături de George Constantin în rolul Regelui, alături de Silvia Popovici, de Valeria Seciu și de Costel Constantin nu a fost unul oarecare.
Au urmat zeci și zeci de roluri, unele mai provocatoare decât altele. De la Antonio dinFurtuna lui William Shakespeare, în regia lui Liviu Ciulei, până la Caligula lui Camus, în regia lui Horea Popescu, actorul și-a uimit spectatorii, stabilind cu ei indestructibile legături nevăzute. Remarcabil în Tamerlan, erou al piesei lui Marlowe, creat de Victor Ioan Frunză sau în Iason din Medeea lui Seneca, în regia lui Andrei Șerban. Dublu erou cehovian, în Lopahin sau Platonov, apoi Baron în Azilul de noapte al lui Maxim Gorki, în regia lui Ion Cojar. Impecabil în Despot, din piesa Despot-Vodă a lui Alecsandri, apoi extrem de personal în Avram Iancu din piesa omonimă semnată de Lucian Blaga, în regia bunului său prieten și colaborator, Horea Popescu, și de neuitat în rolul lui Gelu Ruscanu din Jocul ielelor de Camil Petrescu, în regia Sandei Manu.
Cariera sa de peste 40 de ani s-a încheiat aproape brusc cu ultimul său rol jucat remarcabil în Celălalt Cioran, o dramatizare aparte creată de George Banu din Caietelelui Emil Cioran, în regia lui Radu Penciulescu, în anul 2002. Ultima sa apariție scenică a fost de ziua poetului Mihai Eminescu, în 2008, în spectacolul de poezie Trecut-au anii, susținut în Sala Amfiteatru a Teatrului Național din București.
În filmul Horea (1984)
Pe Marele Ecran…
Cei care l-au admirat pe Ovidiu Iuliu Moldovan l-au căutat pe scenă sau l-au așteptat în fața micului ecran în piese de Teatru TV, dar și în sălile de cinema, unde i-au urmărit evoluția în peliculele remarcabililor regizori: Mircea Mureșan, Dan Pița, Mircea Veroiu, Lucian Pintilie, Titus Popovici, Manole Marcus și Sergiu Nicolaescu. De la primul său film,Despre o anume fericire (1973), în regia lui Mihai Constantinescu, şi până la ultimul, Craii de Curtea Veche (1995), în regia lui Mircea Veroiu, Ovidiu Iuliu Moldovan și-a iubit personajele interpretate. A fost Horea în filmul lui Mircea Mureșan, Pantelimon cel răzvrătit în Dreptate în lanțuri a lui Dan Pița, dar și Alimandru, din Semnul Șarpelui, un film de Mircea Veroiu, realizat după cartea lui Mircea Micu. A fost și Burdea – revoluționarul din Dincolo de pod, tot un film al lui Veroiu, dar și Un om în Loden, în regia bunului său prieten, Nicolae Mărgineanu.
Cinefilii i-au remarcat complexitatea în Actorul și sălbaticii (1979), un film de Manole Marcus, și l-au îndrăgit în interpretarea pistolarului Johnny Brad într-o serie de trei filme remarcabile pentru cinematografia românească:Profetul, aurul şi ardelenii (1978) și Pruncul, petrolul şi ardelenii (1980), ambele în regia lui Dan Pița, și Artista, dolarii şi ardelenii (1978), în regia lui Mircea Veroiu.
Horea (1984), regia: Mircea Mureșan. Fragment cu Ovidiu Iuliu Moldovan și Radu Beligan
Prin tainele Teatrului Radiofonic…
Ne întrebăm dacă vreun regizor de teatru radiofonic l-ar fi ocolit pe actorul cu voce inconfundabilă și cu timbru aparte. Nici vorbă! Importanți regizori artistici l-au distribuit în spatele microfonului în piese alese cu grijă din literatura română și universală. Jocul său în cele câteva zeci de piese montate în teatrul radiofonic i-a înscris definitiv numele în arhiva Radioului românesc.
Ascultând pentru prima oară unele piese sau reascultându-le, nu doar în urechile noastre se vor face auzite „vocile” actorului Ovidiu Iuliu Moldovan. Ele vor rezona cu sufletele și spiritele noastre. În Bachus de Jean Cocteau, vocea lui s-a întâlnit, contopindu-se în veșnicie, cu cea a lui Adrian Pintea, sub bagheta lui Cristian Munteanu. În Bizanț-ul lui Mircea Dem Rădulescu, glasul lui s-a armonizat cu cel al lui George Constantin și cu cel al lui Silviu Stănculescu, în regia lui Constantin Dinischiotu. În Tragica istorie a doctorului Faust de Christopher Marlowe, în regia lui Cristian Munteanu, redescoperim alte două voci intrate în eternitate: cea a lui Cornel Vulpe și cea a lui Florian Pittiș. Îl ascultăm pe Ovidiu în Casa de la miezul nopții de Fănuș Neagu, în regia lui Dan Puican, alături de Dana Dogaru și Șerban Cellea, apoi, când ni se face iarăși dor de vocea lui și a Irinei Petrescu, ascultăm piesa La Medeleni, după Ionel Teodoreanu, în regia lui Titel Constantinescu. Prin vocea lui și a Valeriei Seciu, trăim apoi Tristeți ascunse, în regia lui Dan Puican, doar de ei doi știute. Apoi ne vom cufunda cu speranță în piesa lui Ibsen și vom aștepta cu sufletul la gură momentul Când noi, morții, vom învia.
N-am vrea doar atunci să recunoaștem că prin lumea noastră au trecut actori asemeni enigmaticului Ovidiu Iuliu Moldovan.
Ovidiu Iuliu Moldovan în Tragica istorie a doctorului Faust de Christopher Marlowe, regia: Cristian Munteanu, Teatrul Național Radiofonic, 1994
Grafică și ilustrații: Costin Tuchilă. Editare multimedia: Maria Andronache.
Annie Musca
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius