Regele Ferdinand I al României

[altmariusistoric]

Ferdinand I al României

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ferdinand
rege al României
Regele Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen al României
rege al României
Domnie	10 octombrie 1914 – 20 iulie 1927
Încoronare	15 octombrie 1922
Predecesor	Carol I al României
Succesor	Mihai al României
Căsătorit(ă) cu	regina Maria
Urmași
Carol al II-lea al României Elisabeta regina Greciei Maria de România, Regina Iugoslaviei Nicolae Ileana Mircea
Nume complet
Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen
Casa regală	Casa Regală de Hohenzollern-Sigmaringen
Imn regal	Trăiască Regele
Tată	Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen
Mamă	Antonia de Saxa-Coburg-Gotha
Naștere	24 august 1865 Sigmaringen
Deces	20 iulie 1927 (61 ani) Sinaia

Majestatea Sa Ferdinand I, rege al României, principe al României, principe de Hohenzollern-Sigmaringen, supranumit „cel leal” și „întregitorul” (nume de naștereFerdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, n. 12/24 august1865, Sigmaringen - d. 20 iulie 1927, Sinaia, Castelul Peleș), a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1914 și 1927 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții.

Al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, care era fratele regelui Carol I al României, Ferdinand a devenit moștenitor al tronului român întrucât unchiul său nu avea urmași în viață. După o idilă cu prințesa română Elena Văcărescu, Ferdinand s-a căsătorit cu prințesa Maria de Edinburgh, nepoată a reginei Victoria și a țarului Alexandru al II-lea.

Dotat cu o inteligență superioară și o cultură vastă, Ferdinand era o persoană introvertită, nepotrivită pentru poziția publică de prim-plan pe care o presupunea rolul de monarh. Ajuns rege în 1914, când a debutat Primul Război Mondial, Ferdinand a fost în curând pus în situația grea de a alege între interesele țării sale de adopție, România, și identitatea sa germană, care se aflau în conflict ireductibil. După o perioadă de neutralitate, în 1916 România a ales să intre în război pentru realizarea dezideratelor sale naționale. În timpul retragerii guvernului la Iași, când situația militară era disperată, familia regală a avut un rol esențial în păstrarea moralului. Pentru a contracara influența agitatorilor sovietici, regele a promis țăranilor care luptau înfăptuirea reformei agrare, care s-a realizat după război.

Pentru că nu și-a pus semnătura pe tratatul separat de pace cu Puterile centrale din 1918, România a putut intra din nou în război cu câteva săptămâni înainte de sfârșitul acestuia. Odată recunoscută Marea Unire din 1918, Ferdinand și Maria s-au încoronat regi pe 15 octombrie 1922, la Alba Iulia. În următorii ani, România și-a dat o nouă constituție democratică (1923) și a săvârșit reforma administrativă (1925). Ferdinand a fost criticat adesea pentru personalitatea slabă, unii susținând că a fost sub influența soției sale și a politicienilor Ionel Brătianu și Barbu Știrbei, colaboratori apropiați ai săi. Ultimii ani ai suvernaului au fost umbriți de noua renunțare la tron a prințului Carol (decembrie 1925), pe care Ferdinand n-a mai tolerat-o, numindu-l moștenitor al tronului pe prințul Mihai, care i-a urmat ca rege. Ferdinand a încetat din viață din cauza unui cancer, pe domeniul Peleș.

Mediul familial și căsătoria

Născut în Sigmaringen în sud-vestul Germaniei, prințul romano-catolic Ferdinand Viktor Albert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen era fiul prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica reginei Maria a II-a și a regeluiFerdinand al II-lea, prinț de Saxa-Coburg și Gotha.

Tânărul Ferdinand a devenit moștenitor al unchiului său, regele Carol I al României, în noiembrie 1888, după ce mai întâi tatăl său (în 1880) și apoi fratele său mai mare, Wilhelm(în 1886) au renunțat la drepturile lor succesorale la tronul României. În 1889, Parlamentul României îl recunoaște ca prinț al României. Guvernul român nu a cerut convertirea sa de la catolicism la ortodoxism, însă a cerut ca viitorii copii să fie botezați ortodocși, în religia de stat a României.

În 1893, după o idilă cu poeta Elena Văcărescu, domnișoara de onoare a reginei Elisabeta (relație întreruptă la intervenția Consiliului de Miniștri, care a reamintit Principelui că nici un membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu principese de origine străină), prințul Ferdinand s-a căsătorit la 10 ianuarie 1893 cu Prințesa Maria de Edinburgh, care era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Cuplul a avut împreună trei fii și trei fiice, cel mai mare băiat, botezat Carol, urmând să devină regele Carol al II-lea al României.

Rege al României

Regele Ferdinand alături de regina Maria, fiul său Carol și prințesele Elisabeta, Maria și Ileana

Pictură reprezentându-l pe regele Ferdinand I al României, aflată în Catedrala din Alba Iulia

Timbru românesc din 1926

În 1914, Ferdinand a devenit rege al României, la 49 de ani, depunând juramântul solemn și promițând că va fi „un bun român”. În timpul războiului mondial, regele Ferdinand s-a alăturat curentului favorabil Antantei, și, în 1916, la 14 august, a prezidat Consiliul de Coroană în cadrul căruia s-a luat o hotărâre dramatică: intrarea României în război împotriva țării sale natale, Germania. Cu tot entuziasmul incipient al românilor, favorizat de înaintarea rapidă în Transilvania, situația de pe câmpul de luptă s-a întors repede, o bună parte din teritoriul României fiind ocupat de către trupele Puterilor Centrale. Ferdinand și întregul guvern român s-au refugiat, în noiembrie 1916, la Iași. Pentru rege și familia sa a fost o perioadă extrem de grea, întrucât în noiembrie 1916, murise de febră tifoidă, la numai 3 ani, principele Mircea, cel de-al șaselea copil al cuplului regal. Au fost nevoiți să îl îngroape în grabă, regina Maria amintind în memoriile ei durerea de a nu putea vizita mormântul din cauza ocupației. Deși era în relații de rudenie cu familia imperială a Germaniei, Hohenzollern, Ferdinand a acceptat, în Consiliul de Coroană din 14/27 August 1916 și în special datorită reginei Maria^{[necesită citare]}, intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei împotriva Germaniei și Austro-Ungariei, realizând astfel pasul cel mai important pentru realizarea idealului României Mari.^[1]

La aflarea veștii că România s-a aliat cu Antanta, familia din Germania l-a renegat, iar la Castelul Hohenzollern s-a arborat în doliu stindardul heraldic al familiei. În timpul războiului, Ferdinand și mai ales Maria, au contribuit esențial la concentrarea efortului de război și la păstrarea moralului armatei, deși încheierea de către Rusia a unui tratat de pace separat a provocat căderea frontului estic, lăsând România singură împotriva puterilor centrale. Fusese luată în considerare chiar opțiunea ca armata română să se refugieze în Rusia, pentru a fi transporată de flota britanică pe frontul de vest.

Regele Ferdinand in vizita la Dumbrava, Panciu

România era confruntată cu ravagiile făcute de tifosul exantematic,^[2] regina făcându-se remarcată prin dedicația cu care îngrijea bolnavii, neluând măsuri personale de precauție. Situația politică era de asemenea foarte complicată, unele facțiuni politice pronunțându-se pentru abolirea monarhiei, un exponent al acestei direcții fiind conservatorul Constantin Argetoianu. În plus, dinspre Basarbia se infiltrau agitatori bolșevici, care îndemnau militarii demoralizați să abandoneze lupta și să se ridice împotriva „clasei asupritoare”. În acest context, Ferdinand și-a luat legământul de a înfăptui după război o reformă agrară, reușind astfel să curme aceste tendințe centrifuge. Un colaborator important în această perioadă a fost generalul Alexandru Averescu, care a preluat în ianuarie 1918 de la Ionel Brătianu guvernul.

Ferdinand a refuzat să ratifice pacea separată dintre puterile centrale și România, negociată în februarie-martie 1918, la Buftea și semnată de România în mai 1918. În cele din urmă, situația avea să se schimbe. În cursul anului 1918, anul de naștere al României Mari, situația războiului s-a întors împotriva puterilor centrale și Ferdinand s-a întors la București în fruntea armatei, trecând pe sub Arcul de Triumf, întâmpinat fiind de populația entuziastă. Armata Română a ajuns până la Budapesta, eliberând Ungaria de un regim comunist.

Ferdinand a fost încoronat rege al României Mari, la 15 octombrie 1922 în Catedrala din Alba Iulia.^[3]

Viața politică internă în timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Transilvania a lărgit, însă, baza electorală a opoziției, a căror partide principale s-au unit în ianuarie 1925 - octombrie 1926, pentru a forma Partidul Național Țărănesc.

Contrar succeselor dobândite în urma războiului, încununtate prin realizarea României Mari, viața personală a regelui se confrunta cu probleme cauzate de Carol, prințul moștenitor, care trăia o viață scandaloasă și, încălcând legea monarhică, s-a căsătorit clandestin, laOdesa, cu Ioana Lambrino. Căsătoria a fost, în cele din urmă, anulată la Tribunalul Ilfov, iar Ioana Lambrino a fost exilată împreună cu fiul nelegitim al lui Carol, iar principele a fost trimis într-o lungă călătorie, în jurul lumii, pentru „a o uita” pe Ioana Lambrino.

La 10 mai 1921, Carol s-a căsătorit, la Atena, cu Elena, fiica regelui Constantin I al Greciei, iar în anul 1921, Ferdinand a trăit nașterea nepotului său, Mihai, fiul lui Carol și al Elenei. Dar cu toate acestea, mariajul dintre Carol și Elena nu avea să fie de durată, moștenitorul tronului părăsindu-și soția și fiul și a plecat la Paris împreună cu amanta sa, Elena Lupescu. În aceste condiții, în decembrie 1925, Ferdinand îl desemnează ca urmaș la tron pe nepotul său, Mihai, dezmoștenindu-l, în același timp, pe fiul său Carol.

Ferdinand a murit la 20 iulie 1927, de cancer intestinal ^[4] și a fost urmat la tron de nepotul său Mihai, sub o regență formată din trei persoane, din care făcea parte și cel de al doilea fiu al lui Ferdinand, prințul Nicolae.

Casa Regală a României
Carol I
Regina soție'
regina Elisabeta
Copii
principesa Maria
Ferdinand
Regina soție
regina Maria
Copii
prințul Carol
prințul Nicolae
principesa Elisabeta
principesa Maria
principesa Ileana
prințul Mircea
Carol al II-lea
Regina soție
regina Elena
Copii
prințul Mihai
Mihai I
Regina soție
regina Ana
Copii
Margareta
Elena
Irina
Sofia
Maria

Personalitate

Sterie Diamandi, un contemporan, schița în 1934 două portrete antinomice ale lui Ferdinand, care coexistau în spațiul public românesc:

«Asupra Regelui Ferdinand au circulat și continuă să circule încă două versiuni, diametral opuse una de alta. După una din acestea, regele, sub a cărui Domnie s-a înfăptuit România Mare, e înfățișat în culori vii și strălucitoare, atribuindu-i-se calități dintre cele mai rare. Este versiunea oficială pe care o întâlnești în manualele de școală, în discursurile protocolare ținute în ocazii festive […] Această versiune însă are marele cusur că-i suspectată de către public. Acesta a preferat mai degrabă să dea crezare celeilalte, care-l înfățișează pe regele Ferdinand într-o lumină cu totul defavorabilă. După această ultimă versiune, regele Ferdinand ar fi fost un om fără personalitate, submediocru ca inteligență și plin de păcate. […] Pentru mulți, prințul moștenitor nu era decât „bietul Fritz”, cel cu urechile blegi, pe socoteala căruia unii cleveteau, iar alții se amuzau.»^[5]

Diamandi, aromân originar din Macedonia, relatează că portretul negativ, care ajunsese chiar până în școlile primare din Macedonia, se impusese atât de tare în conștiința publicului român, încât erau voci care deplângeau vindecarea lui Ferdinand de tifos și își puneau speranțe mari în fiul său, prințul Carol.^[6]

Arbore genealogic

16. Anton Aloys de Hohenzollern-Sigmaringen

8. Karl, prinț de Hohenzollern-Sigmaringen

17. Prințesa Amalie Zephyrine de Salm-Kyrburg

4. Karl Anton, prinț de Hohenzollern

18. Pierre Murat

9. Marie Antoinette Murat

19. Louise d'Astorg

2. Leopold, prinț de Hohenzollern

20. Karl Ludwig, prinț ereditar de Baden

10. Karl, mare duce de Baden

21. contesa Amalie de Hessen-Darmstadt

5. prințesa Josephine de Baden

22. Claude de Beauharnais

11. Stéphanie de Beauharnais

23. Claudine Françoise de Lézay-Marnézia

1. Ferdinand I al României

24. Francisc, duce de Saxa-Coburg-Saalfeld

12. prințul Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha

25. prințesa Augusta Reuss de Ebersdorf

6. Ferdinand al II-lea al Portugaliei

26. Ferencz József Koháry de Csábrág, al 3-lea prinț de Koháry

13. Maria Antonia Koháry de Csábrág

27. contesa Marie Antoinette de Waldstein-Wartenberg

3. Infanta Antónia a Portugaliei

28. Ioan al VI-lea al Portugaliei

14. Pedro I al Braziliei

29. Charlotte a Spaniei

7. Maria a II-a a Portugaliei

30. Francisc I al Austriei

15. Maria Leopoldina a Austriei

31. Maria Teresa a celor Două Sicilii

Note

1. ^ Constantin Kirițescu, „Istoria războiului pentru întregirea României”, 1916-1919, București, 1922.
2. ^ http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/tifosul-cea-mai...
3. ^ Maria și Ferdinand I au devenit regii României Mari, 12 octombrie 2012, Carmen Anghel, Jurnalul Național, accesat la 9 iunie 2013
4. ^ Ferdinand I - regele Marii Uniri Jurnalul Național 19 07 2007
5. ^ Diamandi 1998, p. 9
6. ^ Diamandi 1998, p. 9-10

Bibliografie

• Berindei, Dan (2009), Portrete istorice ale românilor. Domni, regi, eroi, cărturari, oameni politici, literați., București: Editura Compania, pp. 184-188
• Diamandi, Sterie (1998), Galeria oamenilor politici, Ediția originală 1934, București: Editura Eurosong & Book, pp. 9-28
• Scurtu, Ioan (1995), Regele Ferdinand (1914-1927). Activitatea politică, București: Editura Garamond, ISBN 973-9140-75-0
• Wolbe, Eugen (2006), Ferdinand I, întemeietorul României Mari: o biografie, Traducere din germană de Maria și Ion Nastasia, prefață de Gabriel Badea-Păun, București: Editura Humanitas

Vezi și

• Casa Regală a României
• Cronologia monarhiei în România
• Genealogia regelui Mihai I, numerotația Sosa-Stradonitz
• Însemnele regalității române
• Monarhia în România
• Regii României
• Hohenzollern-Sigmaringen
• Lista șefilor de stat ai României

Legături externe

• Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (1865-1927, n. castelul Sig...,dexonline.ro (DE (1993-2009))
• Majestatea Sa Ferdinand I de Romania,^{[nefuncțională]} cs.kent.edu
• Ferdinand I - Regele Marii Uniri, 20 iulie 2007, Florin Mihai, Jurnalul Național
• Primul rege al tuturor românilor a plâns la jurământ, 4 martie 2008, Ionut Dulamita, Cotidianul
• Regele Ferdinand I - Întregitorul de țară, 7 mai 2009, Nicolae Parlog, Descoperă
• Ferdinand, regele benefic, 8 mai 2005, Catalin Pruteanu, Jurnalul Național
• Testamentul regelui Ferdinand I, Historia, accesat la 14 februarie 2012
• Încoronarea Regilor României Desăvărșite, 1 decembrie 2007, Costin Anghel, Jurnalul Național
• Cum era sa fie înlocuit Ferdinand cu Franz Joseph, 28 ianuarie 2012, Adevărul - articol Historia

Imagini

• Ferdinand I – regele intregitor de tara (album)
• Imagini mai puțin cunoscute cu regele Ferdinand
• en Statuia lui Ferdinand, Ivan Mestrovici
• MEMORIA CARTII POSTALE / Dilema regelui Ferdinand, 7 mai 2009, Calin Hentea, Ziarul de Duminică

Video

• en Video: Incoronarea regelui Ferdinand la Alba Iulia

Ferdinand I al României Casa de Hohenzollern-Sigmaringen Ramură a Casei de Hohenzollern Naștere: 24 august 1865 Deces: 20 iulie 1927
Titluri regale
Predecesor: Carol I	Rege al României 1914-1927	Succesor: Mihai