Regele Ferdinand al II-lea de Neapole

[altmariusistoric]

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ferdinand al II-lea de Neapole
rege de Neapole
Vittore Carpaccio, Retragerea cavaleriei
Domnie	ianuarie 1495 - 7 septembrie1496.
Încoronare	1495
Născut	26 august 1469
Decedat	7 septembrie 1496
Predecesor	Alfonso al II-lea de Neapole
Succesor	Frederic al IV-lea de Neapole
Casa Regală	Casa de Trastámara
Tată	Alfonso al II-lea de Neapole
Mamă	Ippolita Maria Sforza

Ferdinand al II-lea de Napoli (26 august 1469, Napoli - 7 septembrie 1496,Somma Vezuviana) a fost rege al Neapolelui din 1495 până în 1496. A fost fiul lui Alfonso al II-lea și a Ippolitei Maria Sforza.

Bibliografia

Ascensiunea

Odată cu apropierea armatei franceze conduse de Carol al VIII-lea, care a trecut în 1494 în Italia, cu scopul de a recâștiga regatul pierdut de Neapole pe baza filialei angevină, iar Alfonso al II-lea a decis să stabilizeze tronul, abdicând în favoarea fiului său cel mare. Ferdinand a fost încoronat în ianuarie 1495, dar abdicarea nu a produs efectul dorit. Sosirea iminentă și periculoasă pentruCasa de Trastámara a regelui francez a condus mulți nobili napolitani să ia partea invadatorilor, facilitând detronarea lui Ferdinand.

Invazia franceză

Sprijinirea invaziei franceze de către proprii comandanți a făcut imposibilă apărarea Neapolelui, astfel Ferdinand nu a avut de ales decât să se refugieze cu familia sa pe insula Ischia, în timp ce orașul a fost devastat de revolte. Francezii au intrat în Napoli pe 22 februarie 1495, Carol stabilind reședința laCastelul Capuano, palatul vechi fortificat de regii normanzi. Deși mulți nobili napolitani erau susținători ai francezilor, nostalgici din perioada angevină, Carol nu a profitat de aceste condiții în favoarea sa și a impus oficialii francezi în funcțiile administrative importante.

Slăbiciunea alegerilor sale, dictate probabil de convingerea că este stăpânul de necontestat al domeniului, și probabil, a întreagii peninsule. Aceste impresii au coalizat statele italiene împotriva Franței, în acest timp Ferdinand a reorganizat armata sa napolitană. În luna mai, regele Franței, în urma impulsurile populației napolitane pro-aragoneze și înaintarea armatelor lui Ferdinand, a lăsa Napoli și a început să se întoarcă acasă.

Recucerirea regatului

Ferdinand în bătălia de la Seminara.

Ferdinand, care între timp s-a dus la Messina, în exil temporar, alăturându-se vărului său, Ferdinand al II-lea de Aragon, rege al Siciliei și Spania, care i-a oferit asistență în recucerirea regatului.^[1] Generalul spaniol Gonzalo Fernández de Córdoba a sosit din Spania, cu o mică armată formată din 600 de lăncieri de cavalerie spaniolă și 1.500 de infanterie, fiind ales de regina Isabella să conducă contingentului spaniol.^[2] De Córdoba a ajuns la portul din Messina pe 24 mai1495, doar pentru a descoperi dacă Ferdinand al II-lea de Napoli a trecut înCalabria cu armata sa, traversat de flota amiralului Requesens, reocupândReggio. Córdoba trecând în Calabria două zile mai târziu.

Ferdinand a condus armata aliată în afara orașului Seminara pe 28 iunie și a luat o poziție de-a lungul unui râu. Inițial, bătălia era în favoarea aliaților datorită jineților spanioli care împiedicau înaintarea jandarmilor franco-elvețiani.^[3] Dar, în acest moment al luptei, miliția din Calabria a intrat în panică, s-au retras panicați chiar dacă Ferdinand al II-lea a încercat să-i oprească, retragerea calabrezilor a fost atacată de jandarmii francezi, care au reușit să treacă triumfători râu. Situația curând a devenit disperată pentru forțele aliate: regele, ușor de recunoscut în îmbrăcămintele sale luxoase, a fost atacat, scăpând datorită unui nobil, Giovanni de Capua.^[4] În ciuda forțele franceze și elvețiene câștigătoare adunate pe câmpul de luptă, Ferdinand al II-lea de Napoli, datorită loialitatea populației, a avut în curând posibilitatea să se întoarcă la Napoli. De Córdoba, folosind tactici de gherilă și evitând cu atenție orice confruntare cu batalioane de temut elvețiene a recăpătat încet restul Calabriei. Mulți dintre mercenarii în serviciul francez s-au revoltat din cauza neplatei și s-au întors acasă, forțele franceze rămase au fost prinse la Atella de forțele unite ale lui Ferdinand și de Cordoba și obligate să se predea.^[5]

Până în iulie Ferrandino a fost capabil să se întoarcă la Napoli, învingând garnizoanele franceze și restabilindu-și autoritatea care a fost salutată cu entuziasm de către napolitani.

Moartea și succesiunea

Război împotriva rămășițelor armatei lui Carol al VIII-lea a durat anul următor, dar de fapt, regatul era sub autoritatea lui Ferrandino, care a făcut posibil de a celebra nunta sa cu mătușa, Ioana, mai tânără decat el. A fost sora lui Alfonso al II-lea, născută din a doua căsătorie a regelui Ferdinand I cu Ioana de Aragon. La momentul căsătoriei, Ferdinand avea 27 de ani, iar Ioana 18.

Cuplul regal a decis să plece din Napoli pentru ceva timp, mutându-se la Somma. Aici regele a fost lovit de boală care în câteva zile l-a răpus. Ferdinand a murit pe 7 septembrie 1496.

În lipsa unor moștenitori direcți ai regelui, coroana a fost moștenit de către unchiul său Frederic, fratele legitim a lui Alfonso al II-lea. A urcat pe tron sub numele de Frederic al IV-lea din Napoli, fiind ultimul rege napolitan din dinastia aragoneză.

Note

1. ^ Nicolle, Fornovo, 7-11.; Prescott, Reign of Ferdinand and Isabella, 265-6.
2. ^ Prescott, 272.
3. ^ Prescott, 277.
4. ^ Roscoe, Leo X, 135.
5. ^ Prescott, 279-91.

Bibliografie

• en A. H. Johnson, Europe in the Sixteenth Century, 1494–1598 (Period IV). London: Rivingtons, 1905.
• en David Nicolle, Fornovo 1495 — France's Bloody Fighting Retreat. Oxford: Osprey Publishing, 1996.
• en William H. Prescott. History of the Reign of Ferdinand and Isabella, the Catholic, of Spain. Volume II. London: Bradbury and Evans, 1854.
• en William Roscoe, The Life and Pontificate of Leo the Tenth. Volume I. London: David Bogue, Fleet Street, 1846.

Ferdinand al II-lea de Neapole Casa de Trastamara Naștere: 26 august 1469 Deces: 7 septembrie 1496
Titluri regale
Predecesor: Alfonso al II-lea	Rege de Neapole ianuarie 1495 – 7 septembrie 1496	Succesor: Frederic al IV-lea