Regele Carol cel Mare

[altmariusistoric]

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

conducător al francilor
Carol cel Mare a fost lider militar și politic al francilor în evul mediu timpuriu. A cucerit o mare parte a vestului și centrului Europei . Ca rege, Carol a revitalizat viața politică și culturală care dispăruse odată cu dezintegrarea Imperiului Roman de Apus.
Domnie	768 - 814 rege al lombarzilor în 774, împărat în 800
Încoronare	ca împărat, la 25 decembrie 800
Născut	date posibile 742, 747 sau 748 loc necunoscut, posibil Herstal,Prüm, Jupille, Aachen
Decedat	28 ianuarie 814 Aachen
Predecesor	Pepin cel Scurt, Carloman
Succesor	Ludovic cel Pios
Casa Regală	Carolingienii
Tată	Pepin cel Scurt
Mamă	Bertrada de Laon
Frați	Carloman I[*]
Înmormântat	Domul din Aachen[1]
Semnătura

Carol cel Mare (în germană Karl I, der Große, latină Carolus Magnus, franceză/engleză Charlemagne), (n.742/748 - † 28 ianuarie 814, Aachen), a fost rege al francilor din 768 până la moarte, și fondator al Imperiului Carolingian. În timpul domniei sale a cucerit Italia și a fost încoronat Imperator Augustus de papa Leon al III-lea pe25 decembrie 800, unii istorici văzând aceasta ca o încercare de a reînvia Imperiul Roman de Apus. Imperiul Carolingian a fost în Europa, într-un anumit sens, un stat rival față de Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol (denumit și Imperiul Bizantin). Carol cel Mare face parte din dinastia Carolingiană, și este văzut uneori ca părintele fondator atât al Franței cât și al Germaniei, și de unii istoriografi ca părinte al Europei. A fost primul conducător al unui imperiu în Europa occidentală de la prăbușirea Imperiului Roman cu capitala la Roma.^[2]

Originea

Locul nașterii se presupune că ar fi localitatea Prüm unde ar fi trăit mama sa Bertrada. Tatăl său Pepin cel Scurtprovine din familia Merovingiană și Carolingiană de lângă Lüttich (Liege) Belgia de azi.

Pippin Mijlociul (* în jur de 635, † 714), majordom[3]francon	Chalpaida ( † vor 714), așa-zisul Friedelehe	NN	NN	Martin, ducele de Laon, (* în jur de 660, † 680)	Bertrada cea în vârstă, (* 660, † nach 721), fondatoarea mănăstirii din Prüm	Childerich II. (* în jur de 655, † toamna 675), regemerovingianal Francilor	Bilchide, fiica lui Sigibert III.
Charles Martel (* în jur de 689, † 741), majordom francon		Chrodtrud (* 690, † 724)		Heribert von Laon, (* 680, † 747) Conte de Laon		Gisele de Aquitania
Pippin cel Tânăr (* 714, † 768), rege al Francilor				Bertrada cea Tânără (* um 725, † 783)
Carol cel Mare (* 748, † 814), împărat și fondator al Imperiului Carolingian

Carol domnește singur pe tron - 771

Carol cel Mare şi Papa Adrian I

La moartea tatălui său Pepin cel Scurt în anul 768, Carol cel Mare împarte tronul cu fratele său Carloman, care moare în anul 771. Carol va domni singur asupra francilor care, fiind proaspăt trecuți la creștinism, nu pot renunța la „obiceiurile barbare” neglijând noua lor religie. În Sachsen, azi Germania de nord, saxonii continuă să practice „religia barbară”, în sudlongobarzii au conflicte cu Biserica Catolică de la Roma, în Cordoba sarazinii se extind spre nord, iar în est apare pericolul invaziei avare, toate acestea amenințând Imperiul Franc.

Războiul cu saxonii - 772

Carol cel Mare este încoronat caÎmpărat al Occidentului de cătrePapa Leon al III-lea.

În anul 772 încep războaiele cu saxonii care durează timp de 32 de ani. După aceste războaie Carol este denumit (Pater Europae). Scopul acestor războaie era convertirea la catolicism și alipirea de Imperiul Franc a teritoriului saxonilor care trăiau între Marea Nordului și Munții Harz respectiv între Elba și Rin.

Înfrângerea longobarzilor - 774

În martie 773 lui Carol i se cere ajutor de către legatul papal trimis la curtea sa, împotriva longobarzilor care trăiau în nordulItaliei de azi și amenințau Roma papală. Carol pornește o expediție militară din martie 773 până în vara anului 774, când reușește să-l învingă pe Desiderius, regele longobarzilor.
Carloman, fratele mort și fostul rival a lui Carol, se căsătorise cu fiica lui Desiderius, regele longobarzilor, cu toate că încheiase în prealabil cu Carol I un pact de alianță.
Desiderius pornește o incursiune militară contra papei Adrian I ca acesta să sfințească ca regi franci pe cei doi fii ai fratelui mort (Carloman), care au primit azil la curtea lui Desiderius.
Carol înfrânge oastea lui Desiderius, proclamându-se în Pavia ca rege al longobarzilor, recunoscând suveranitatea papei iar teritoriul din jurul Romei (Patrimonium Petri) ca stat de sine stătător sub conducerea papală (stato pontificio, stato de la Santa Chiesa).

Războaiele contra maurilor - 778

Moartea lui Roland, Pictură dinsecolul al XV-lea

Expediția contra maurilor s-a pornit pentru a acorda sprijinul cerut de emirul din Saragossa contra emirului Abd ar-Rahman Idin Cordoba (756 - 788). La retragerea sa din Spania, ariergarda sa a fost surprinsă de către basci. Bătălia de la Roncesvalles care a urmat este cântată în Cântecul lui Roland. Teritoriul din Pirinei era numai în parte sub controlul francilor, acest teritoriu întinzându-se până la orașele Girona, Cerdagne, Urgell și Barcelona. În anul 806, acest ținut este numit "Marca spaniolă". Unul din rezultatele angajamentului militar al francilor în regiune este constituirea principatuluiAndorra. Pentru îmbunătățirea relațiilor politice dintre arabi și franci, se spune că în anul 801 califul din Bagdad Harun al-Rashid i-ar fi dăruit lui Carol I, elefanți, dintre care unul era alb.

Bavaria pierde independența - 788

În anul 788 Bavaria va fi integrată în Marca avară aparținând imperiului franc, marcă situată în estul imperiului ulterior fiind denumită 856 Marchia Orientalis ca ținut de graniță și apărare în fața avarilor. Tasilo III prinț de Bavaria a cărui viață a fost cruțată de Pepin cel Scurt căută, însă fără succes să păstreze independența Bavariei printr-o alianță cu longobarzii care erau deja sub stăpânire francă și cu ducele saxon Arichis II von Benevent care era interesat de asemenea la o rezistență împotriva dominației france.
Această coaliție a fost dezmembrată de franci prin asediul orașelor Capua și Salerno 786/787, iar regiunea din preajma Salzburgului din 798 este separată de Bavaria devenind provincie bisericească subordonată unui episcop catolic (asemenea provincii bisericești ca Bamberg, Berlin, Freiburg, Hamburg, Köln, München-Freising, Paderborn, Salzburg și Viena au exitat mult timp în Germania și Austria).
Integrarea Bavariei și Saxoniei în imperiul franc au fost condiții esențiale pentru alcătuirea de mai târziu a Sfântului Imperiu Roman.

Ocrotitorul bisericii și Romei

Statuie în muzeul de istorie din Frankurt pe Main

În anul 795, va fi ales papă Leon al III-lea care se asigură de sprijinul lui Carol I trimițându-i acestuia ca protector al bisericii(patricius romanorum) cheia de la mormântul Sfântului Petru și stindarde din Roma.
Sistemul papal era fărămițat în acel timp prin rezistența unor nobili, ajungându-se un conflict deschis în lupta pentru putere între aceste fracțiuni și noul papă care duce la un atentat 799 contra papei, Leo III se refugiază sub protecția lui Carol laPadeborn, aici probabil s-a încheiat înțelegerea cu papa pentru sfințirea lui Carol ca împărat .
Unii istorici menționează că probabil dacă ar fi bănuit Carol intențiile papei n-ar fi acceptat sprijinirea bisericii.
În vara anului 800 Carol pornește spre Roma, la 23 decembrie în fața porților Romei trebuie să depună un jurământ de puritate sufletească, care urma să-l apere de învinuirile nobililor. În ziua de Crăciun anul 800 va fi încoronat de papă ca împărat al Sfântului Imperiu Roman , primind titlul de Karolus serenissimus augustus a Deo coronatus magnus pacificus imperator Romanum gubernans imperium, qui et per misericordiam dei rex Francorum atque Langobardorum, ca patronus et advocatus al bisericii, patriarhul Ierusalimului trimite lui Carol cheile Mormântului Sfânt ca simbol de ocrotitor al creștinilor, Carol a preluat definitiv și funcția împăratului bizantin, Basileios care pretinde să fie considerat măcar egalul împăratului franc.
Carol se considera Augustus Imperator Renovati Imperii Romani (Împăratul noului imperiu roman), el era legitimat de biserică prin denumirea de sanctus (sfânt) astfel unitatea dintre stat și biserică era hotărâtă printr-o doctrină de stat.

Extinderea imperiului spre est - după 800

Călăreţi carolingieni (manuscris dinsecolul IX)

Pentru a umple golul format în nord estul imperiului (Transalbingien) prin deportarea sașilor, Carol I permite slavilor de pe Elba (Abotriții sau Obotriții) și francilor să se așeze aici.
Conflictele cu danezii din 804 datorită sprijinirii sașilor și prigonirii slavilor, jefuirea ținutului Friesland (810) de către regele danez Göttrik (Godfred), care după analele francilor și-a pregătit o poziție de apărare contra francilor (808) între râurile Teene și Schlei, apărare care a fost consolidată (810) prin zidul de apărare al sașilor (Limes Saxoniae).
Relațiile dintre slavi, sași și turingi au fost de asemenea încordate. In anul 789 francii pornesc o campanie militară contra wilților, iar după înfrângerea rezistenței sașilor, în 806 contra sorbilor, ducele acestora Miliduoch fiind în prealabil omorât.
Urmează ocuparea Boemiei (805 -806) de către franci.
În anul 845 sunt în Regensburg botezați 14 duci din Boemia în timpul lui Ludovic Piosul nepotul lui Carol în timpul căruia imperiul s-a dezbinat prin Tratatul de la Verdun, în 843, Boemia devenind mărul discordiei pentru francii din est, din anul 862 devine și Ungaria nesigură.
Extinderea francilor spre est determină o influență politică și culturală germană în Europa centrală.

Conflictele cu Bizanțul, 806 - 812

Hartă: Imperiul din timpul lui Carol cel Mare

Nicefor I (802 - 811) împăratul bizantin („Basileus“) refuză să recunoască titlul de împărat a lui Carol cel Mare, o solie francă (803) trebuie să se reîntoarcă umilită din Bizanț.
Conflictele se agravează când Carol pretinde și apoi tratează Dalmația și Veneția ca teritorii ale sale.
Nicefor răspunde printr-o blocadă maritimă a Veneției, fiul lui Carol Pepin regele Italiei ocupă Veneția, lucru care-l determină pe împăratul bizantin să înceapă tratativele.
La sfârșitul anului 810 o solie bizantină sosește în Italia. Pentru că fiul lui Carol murise între timp († 8 iulie 810), solia bizantină este primită la Aachen, dar Carol nu acceptă compromisurile bizantine.
Între timp Nicefor I cade într-o campanie militară contra bulgarilor († 26. Juli 811).
Puterea politică este preluată de ginerele împăratului bizantin Mihail I Rangabe (811 - 813) prin înlăturarea cu sprijinul bisericii ortodoxe a lui Staurakios fiul lui Nicefor I.
Spre deosebire de predecesorul său (Nicefor I) Mihail I este interesat pentru o alianță cu francii, trimițând o solie bizantină la Aachen, care recunoaște oficial titlul lui Carol cel Mare, acesta din urmă trebuind să renunțe la Dalmația și Veneția.
Urmașii lui Mihail I adaugă la titlul lor de împărat al romanilor, pe când urmașii lui Carol se numeau numai „imperator augustus“ abia în 996 în timpul lui Otto al III-lea (980 - 1002) din dinastia Ottonă titlul este schimbat în Romanorum imperator augustus, ca împărat al Sfântului Imperiu Roman.

Monumente în Europa

• 

  Statuia lui Carol cel Mare de la abaţia din Zürich(Elveţia)

•  
• 

  Statuia lui Carol cel Mare din faţa primăriei dinAachen (Germania)

•  
• 

  Statuia lui Carol cel Mare din faţa Catedralei Notre Dame din Paris

•  
• 

  Statuia lui Carol cel Mare din faţa Catedralei Notre Dame din Paris

•  
• 

  Statuia lui Carol cel Mare din faţa Catedralei Notre Dame din Paris

•  
• 

  Statuia lui Carol cel Mare din Liège (Belgia)

•  
• 

  Statuia lui Carol cel Mare din Liège (Belgia)

•  
• 

  Statuia lui Carol cel Mare din Liège (Belgia)

Note

1. ^ Karl der Große (1st edition)[*]
2. ^ Riché.
3. ^ Majordom = Funcția de intendent al domeniilor regale și al palatului în Franța medievală

Bibliografie

• Barbero, Alessandro (2004). Charlemagne: Father of a Continent. trans. Allan Cameron. Berkeley: University of California Press. ISBN 0-520-23943-1
• Becher, Matthias (2003). Charlemagne. trans. David S. Bachrach. New Haven: Yale University Press. ISBN 0-300-09796-4
• Einhard (1960) [1880]. The Life of Charlemagne. trans. Samuel Epes Turner. Ann Arbor: University of Michigan Press. ISBN 0-472-06035-X
• Ganshof, F. L. (1971). The Carolingians and the Frankish Monarchy: Studies in Carolingian History. trans. Janet Sondheimer. Ithaca, N.Y.: Cornell University Press. ISBN 0-8014-0635-8
• Langston, Aileen Lewers; and J. Orton Buck, Jr (eds.) (1974). Pedigrees of Some of the Emperor Charlemagne's Descendants. Baltimore: Genealogical Pub. Co.
• McKitterick, R. (2008). Charlemagne: The Formation of a European Identity. Cambridge, UK: Cambridge University Press
• Riché, Pierre (1993). The Carolingians: A Family Who Forged Europe. University of Pennsylvania Press. ISBN 0-8122-1342-4
• Oman, Charles (1914). The Dark Ages, 476-918 (ed. 6th ed.). London: Rivingtons
• Painter, Sidney (1953). A History of the Middle Ages, 284-1500. New York: Knopf
• Pirenne, Henri (1939). Mohammed and Charlemagne. trans. Bernard Miall. New York: Norton
• Santosuosso, Antonio (2004). Barbarians, Marauders, and Infidels: The Ways of Medieval Warfare. Boulder, Colo.: Westview Press. ISBN 0-8133-9153-9
• Scholz, Bernhard Walter; with Barbara Rogers (1970). Carolingian Chronicles: Royal Frankish Annals and Nithard's Histories. Ann Arbor: University of Michigan Press. ISBN 0-472-08790-8 Comprises the Annales regni Francorum and The History of the Sons of Louis the Pious
• Charlemagne: Biographies and general studies, from Encyclopædia Britannica, full-article, latest edition.
• Sypeck, Jeff (2006). Becoming Charlemagne: Europe, Baghdad, and The Empires of A.D. 800. New York: Ecco/HarperCollins. ISBN 0-06-079706-1
• Tierney, Brian (1964). The Crisis of Church and State 1050-1300. Toronto: University of Toronto Press. ISBN 0802067018
• Wilson, Derek (2005). Charlemagne: The Great Adventure. London: Hutchinson. ISBN 0-09-179461-7

Vezi și

• Franci
• Listă de regi franci
• Dinastia Carolingiană
• Aachen
• Lista împăraților bizantini
• Premiul Carol cel Mare

Legături externe

Puteți găsi mai multe informații despreCharlemagne prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de„proiecte surori”:
	Definiții și traduceri în Wikționar
	Imagini și media la Commons
	Citate la Wikicitat
	Texte sursă la Wikisursă
	Manuale la Wikimanuale
	Resurse de studiu la Wikiversitate

• en Einhard: The Life of Charlemagne, translated by Samuel Epes Turner (Medieval Sourcebook; ursprüngl. erschienen in New York: Harper & Brothers, 1880 - vgl. [1], [2])
• en Capitulary of Charlemagne Issued in the Year 802 (Yale Law School)
• de Umfassender Stammbaum von Karl dem Großen
• de Charlemagne Picture Gallery
• de Charter given by Charlemagne for St. Emmeram's Abbey showing the Emperor's seal, 22.2.794 . Taken from the collections of the Lichtbildarchiv älterer Originalurkunden at Marburg University
• de Carol cel Mare
• Charlemagne - monarhul universal, 23 ianuarie 2008, Gabriel Tudor, Revista Magazin
• Carol cel Mare - regele care a făurit Franța, 23 mai 2012, Nicu Pârlog, Descoperă