altmarius

cultură şi spiritualitate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Afonso al IV-lea al Portugaliei

Afonso al IV-lea al Portugaliei[1] (pronunția AFI în portugheză ɐˈfõsu; 8 februarie 1291 – 28 mai 1357), supranumit Viteazul(portugheză o Bravo), a fost al șaptelea rege al Portugaliei, din 1325 până la moartea sa în 1357. A fost singurul fiu legitim al luiDenis al Portugaliei, cu soția acestuia Elisabeta de Aragon.

Afonso, născut în Lisabona, a fost singurul fiu legitim al regelui, și moștenitorul de drept al tronului. Cu toate acestea, nu a fost, conform unor surse, fiul preferat al lui Denis; fratele său vitreg ilegitim, Afonso Sanches, se bucura de toate favorurile la Curte. Încă devreme în viață, rivalitatea notorie între cei doi a dus la o serie de conflicte ce pot fi considerate un război civil. Pe 7 ianuarie 1325, tatăl lui Afonso al IV-lea a murit, și acesta a fost coronat rege, obținându-și astfel revanșa. Rivalul său a fost trimis în exil în Castilia, și toate proprietățile donate de tatăl lor comun i-au fost confiscate. Afonso Sanches nu și-a acceptat însă soarta. Din Castilia, a organizat o serie de încercări de uzurpare a coroanei. După câteva încercări nereușite de invadare, cei doi frați au semnat un tratat, aranjat de regina Elisabeta.

În 1309, Afonso al IV-lea s-a căsătorit cu Infanta Beatrice de Castilia, fiica regelui Sancho al IV-lea al Castiliei și a Mariei de Molina. Primul născut al lor, Infanta Maria a Portugaliei, s-a căsătorit cu regele Alfonso al XI-lea al Castiliei, în 1328, în aceeași perioadă în care s-a stabilit ca moștenitorul tronului, Petru I al Portugaliei, să se căsătorească cu o altă Infantă castiliană, Constanța de Penafiel. Aceste aranjamente erau afectate de reaua voință a lui Alfonso al XI-lea, care își maltrata atunci în mod public nevasta. Afonso al IV-lea nu a acceptat să-și vadă fiica maltratată, așa că a declarat război Castiliei. S-a semnat pacea patru ani mai târziu, cu intervenția Infantei însăși. S-a semnat un tratat de pace la Sevilla în 1339, și, în anul următor, trupele portugheze au jucat un rol important în victoria din Bătălia de la Rio Salado contra maurilor, în octombrie 1340.

Ultima parte a domniei lui Afonso al IV-lea nu a fost marcată de războaie deschise, ci de intrigi politice. Războiul civil dintre Petru al Castiliei și fratele său vitreg Henric de Trastamara au dus la exilarea multor nobili castilieni în Portugalia. Acești imigranți au creat în scurt timp o facțiune la Curtea portugheză, având drept scop acapararea de privilegii și putere. Facțiunea a crescut în importanță, în special după ce Ines de Castro, fiica unui nobil important și servitoarea prințesei Constanța, a devenit amanta soțului doamnei sale : Petru I al Portugaliei, moștenitorul tronului. Afonso al IV-lea a fost nemulțumit de alegerea fiului său, și a sperat ca relația să nu ducă nicăieri. Din păcate pentru liniștea regatului, nu a fost așa. Petru a recunoscut în mod deschis relația cu Ines și pe copiii lor, favorizându-i de asemenea pe castilienii din anturajul ei. Mai mult, după moartea soției sale în 1349, Petru a refuzat să se căsătorească cu altcineva în afară de Ines.

Situația s-a agravat cu anii, și Afonso, îmbătrânit, nu și-a mai putut controla curtenii. Singurul moștenitor masculin al lui Petru, viitorul rege Ferdinand I al Portugaliei, era un copil bolnăvicios, în timp ce copiii avuți cu Ines erau sănătoși. Preocupat de viața nepotului său legitim, și de puterea crescândă a Castiliei în cadrul frontierelor portugheze, Afonso a ordonat asasinarea lui Ines de Castro în 1355. Se aștepta ca fiul său să renunțe, dar acesta nu l-a putut ierta. Înfuriat de acel act, Petru s-a numit pe sine comandant al unei armate, și a început să devasteze țara între râurile Douro și Minho, înainte de reconcilierea cu tatăl său la începutul lui1357. Afonso a murit la scurt timp după în Lisabona, în luna mai.

Ca rege, Afonso al IV-lea este ținut minte ca soldat și general, de aici și supranumele Cel Viteaz. Dar poate că cel mai important lucru a fost atenția acordatămarinei portugheze. Afonso a finanțat o flotă comercială din bani publici și a ordonat primele explorări maritime. Insulele Canare (astăzi făcând parte din Spania) au fost descoperite pe timpul domniei sale.

Note

  1. ^ Affonso (portugheza veche), Alfonso sau Alphonso (portughezo-galiciană) sau Alphonsus (latină).

Vizualizări: 43

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor