altmarius

cultură şi spiritualitate

Codrescu Razvan, membru altmarius.ning.com
·Fotografia postată de Codrescu Razvan. 

Nihil sine Deo

10 Mai a fost, pînă în 1947, Zi Națională a României, numită Ziua Regelui sau Ziua Regalității. La 10 mai 1866 s-a suit pe tronul țării Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen (întîi cu titlul de domnitor, pînă în 1881, apoi cu cel de rege), cel ce a domnit mai mult decît însuși Ștefan cel Mare și Sfînt (48 de ani: 1866-1914) și sub care a prins chip România modernă. Tot la 10 mai, în 1877, Senatul României a proclamat independența față de Imperiul Otoman. Lui Carol I i-au urmat în scaun Ferdinand I Întregitorul (1914-1927), sub care s-a făcut România Mare (1 Decembrie 1918, astăzi Ziua Națională), apoi Mihai I (sub regență), Carol II și din nou Mihai I, căruia Dumnezeu i-a hărăzit să fie și astăzi în viață. Comuniștii au abolit monarhia (30 decembrie 1947) și au căutat să-i șteargă memoria, dar România postcomunistă, deși n-a fost vrednică de restaurarea monarhiei (adică de reintrarea pe făgașul firesc al istoriei noastre), cinstește din nou în mod oficial, din 2015, ziua de 10 Mai, chiar dacă legea de reinstituire a sărbătorii nu-i precizează denumirea. Iar icoana vie a regalității noastre moderne rămîne Mihai I de România, astăzi unicul supraviețuitor dintre șefii de stat și capetele încoronate ale Europei din vremea ultimului Război Mondial.

Recurs la regalitate

„Nici o altă persoană nu simbolizează mai bine tragedia românilor din ultima jumătate de secol decît Regele Mihai. El s-a născut să devină rege într-o țară a cărei dezvoltare era comparabilă cu cea a Belgiei. Dar istoria a fost potrivnică lui și poporului său. Întîi a trebuit să lupte împotriva naziștilor, iar mai apoi împotriva comuniștilor. El a fost un monarh constituțional într-o vreme în care Europa era dominată de dictatori”. Așa începe o prezentare a Regelui Mihai de pe site-ul Casei Regale a României, sintetizînd drama trăită de tînărul monarh de odinioară pe fondul tragediei noastre naționale, ale cărei urmări le resimțim pînă astăzi, atît din punct de vedere politic, cît și din punct de vedere civilizațional. 
Noi, ca fii ai Bisericii Ortodoxe, nu vedem în ordinea monarhică doar o soluție politică între altele, ci însăși expresia tradițională a ierarhiei statale consfințite de Dumnezeu: monarhia este o instituție „de drept divin”, monarhul este „unsul lui Dumnezeu”, iar deviza Casei Regale a României nu trebuie să uităm că este „Nihil sine Deo” („Nimic fără Dumnezeu”). BISERICA și MONARHIA reprezintă – ca în vechiul însemn al acvilei bicefale – cele două ordini îngemănate, cea spirituală și cea seculară, chemate să se armonizeze în mersul veacului spre veșnicie. Aceasta este poziționarea firească atît a creștinismului, cît și a dreptei politice (care, spre deosebire de stînga, este – sau ar trebui să fie, prin temeiurile ei istorice și doctrinare – respectuoasă față de tradiție și față de primatul valorilor moral-spirituale în viața cetății).
Din păcate, adînc pervertită timp de 45 de ani de materialismul ateist al marxism-leninismului, viața publică românească a ultimelor șapte decenii a stat – și stă încă – sub semnul stîngii (fie ea comuniste sau democratice), care ține – uneori cu accente caragialești – la (dez)ordinea laică republicană, cu care am ajuns deja în pragul falimentului național.
Sigur, istoria nu este domeniul perfecțiunii și monarhii nu sînt nici ei perfecți, dar este o realitate că țările cu ordine monarhică sînt printre cele mai prospere și mai stabile din lume, cum și România ar fi fost negreșit, dacă nu intervenea hiatusul comunist (prelungit fatal în confuza „tranziție” postcomunistă). Mie însumi mi s-a întîmplat să critic punctual anumite acte ale regalității mai recente (dictatura regală, crimele de stat împotriva tineretului naționalist, cedările teritoriale din 1940, actul de la 23 august 1944, apoi diferitele compromisuri conjuncturale cu puterea comunistă sau neocomunistă), dar am susținut întotdeauna principial IDEEA MONARHICĂ și am afirmat nu o dată că destinul și imaginea în lume a României postcomuniste ar fi fost cu totul altele dacă în 1990 s-ar fi restaurat monarhia constituțională, monarhul legitim, Mihai I, urcînd pentru a treia oară pe tronul țării și asigurîndu-i o stabilitate și un prestigiu pe care nu le va avea niciodată prin opțiunea republicană (care și-a dovedit cu prisosință neputințele). Am fi avut 27 de ani de reconstrucție națională pe linia tradiției noastre antebelice, alte standarde sociale și comportamentale, altă mobilizare a energiilor creatoare și altă integrare comunitară. Dumnezeu ne-a dat un rege longeviv, care ar fi fost un simbol și un garant al unității și al continuității noastre istorice, iar reziduurile comuniste n-ar fi supraviețuit secolului trecut și nu ne-ar fi otrăvit (sau ar fi făcut-o într-o măsură mult mai mică) perspectivele resurecționale.
N-a fost să fie, dar pentru cît a fost – și pentru ce ar fi putut să fie, în visul frumos al unei alte Românii – îi sîntem datori cu toată reverența Maiestății Sale Regele Mihai I și istoriei de un veac și jumătate a monarhiei moderne în România.

Portret regal

Nu-mi pot îngădui aici o trecere în revistă a întregii noastre istorii monarhice, dar țin să-l evoc, măcar pe scurt, pe cel care este reprezentantul ei aproape centenar, Regele Mihai I, din nefericire greu încercat de boală în ultimul an și pentru care s-ar cuveni să ne unim în creștinească rugăciune. Închinîndu-i suveranului nonanagenar un gînd solidar, orice bun român, indiferent de convingerile sale politice, ar trebui să aibă luciditatea de a deplînge momentul 1947, dacă nu ca tragedie personală a unui rege mai mult sau mai puţin vrednic, în orice caz ca tragedie naţională a României moderne, căci nu regele a fost atunci marele perdant, ci ţara însăşi: el şi-a pierdut tronul şi averile (parte recuperate după 1989), dar România şi-a pierdut coloana vertebrală, sufletul şi viitorul (pe care este încă departe de a fi ajuns să şi le recupereze – şi există o serioasă primejdie de a nu şi le mai recupera niciodată).
Elementara cuviinţă cere, la ceas aniversar, suspendarea festivă a adversităţilor sau antipatiilor curente (şi care, în cea mai mare parte, şi-au pierdut demult miza în contextul actualităţii) şi efortul sincer de reconciliere naţională în vecinătatea unui simbol viu al normalităţii pierdute. 
Majestatea Sa Regele Mihai I al României a văzut lumina zilei la 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al Regelui Carol II și al Reginei Elena, moștenind încă de la naștere titlurile de Principe al României și Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai tîrziu). A devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand (la numai 62 de ani, după 13 ani de domnie), întrucît tatăl său – fire de aventurier – renunțase la tron în 1925. Mihai fiind minor, atribuțiile regale au fost îndeplinite, în perioada 1927-1930, de un consiliu de regență constituit din trei membri: Principele Nicolae (unchiul lui Mihai), Patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație (ulterior, în urma decesului acestuia, regența a fost completată cu George Sărățeanu). În iunie 1930, Carol, răzgîndindu-se și reîntorcîndu-se în țară, dă naștere – cu complicitatea politienilor vremii – unei situații fără precedent în istoria modernă a Europei: un tată care urma la tron fiului său! Mihai primește titlul pompos, creat ad-hoc, de Mare Voievod de Alba-Iulia. Însă în septembrie 1940, în urma abdicării sinistrului Carol II (ce instituise în 1938 dictatura regală, iar în 1940 cedase fără luptă Basarabia, nordul Bucovinei, Herța, nord-estul Transilvaniei și Cadrilaterul, marcînd sfîrșitul României Mari), Mihai se urcă iar pe tron, la nici 20 de ani. Țara este de fapt condusă, cu mînă forte, de generalul (ulterior mareșalul) Ion Antonescu, cu care regele va intra treptat într-un surd conflict, susținînd în cele din urmă, sub influența mai multor oameni politici importanți, în frunte cu Iuliu Maniu însuși, lovitura de stat de la 23 august 1944, care pentru Puterile Aliate a fost atît de folositoare (scurtînd, s-a spus, cu o jumătate de an războiul), dar pentru România – și pentru regele însuși – a avut urmări nefaste, care nu putuseră fi prevăzute inițial. Lipsit de sprijinul real al Marii Britanii și al Statelor Unite ale Americii, lăsat la cheremul hidrei sovietice, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească în loc pe sinistrul Petru Groza (instrument docil în mîinile bolșevicilor). Dîndu-și seama de cursul dezastruos pe care îl luau lucrurile, Mihai a răspuns prin așa-numita „grevă regală”, refuzînd să mai semneze decretele guvernului, care însă nu s-a sinchisit de el, ci a dat curs galopant bolșevizării țării, iar la 30 decembrie 1947 l-a silit, sub amenințare și șantaj, să semneze decretul de abdicare și să părăsească țara („Ia-ți ladița și mamița/ Și adio Dîmbovița!”). Victimă a trădărilor succesive și a lipsei sale de experiență, mai ales într-un context atît de complex și de ingrat (intern și extern), nefericitul monarh de 26 de ani se va stabili, după mai multe peregrinări prin lumea occidentală, în Elveția, la Versoix (lîngă Lausanne), căsătorindu-se cu principesa Ana de Borbon-Parma (cunoscută ulterior ca Regina Ana a României și răposată la 1 august 2016), cu care va avea cinci fete (principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria).

Să ne rugăm pentru Rege!

Cu toată opoziția puterii neocomuniste, regele legitim al tuturor românilor a reușit să revină în țară după 1989, primit cu căldură de mulțimi entuziaste, care n-au putut determina însă o reinstaurare a monarhiei. Abia sub președinția d-lui Emil Constantinescu, în 1997, regele și-a primit înapoi cetățenia română, iar ulterior i-au fost retrocedate și o parte din proprietăți (nu fără anumite compromisuri de imagine). Cu ocazia împlinirii vîrstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Regele Mihai a ținut un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului României (după mai bine de 60 de ani) – și probabil că așa, înalt, drept, distins și demn, și-l vor reaminti generațiile mai noi. Atunci, pentru cîteva ceasuri, România a ieşit de sub zodia mîrlei şi şi-a putut contempla posibila faţă mai bună, chiar dacă e foarte probabil că nu va mai avea niciodată parte de ea. 
La începutul lunii martie a anului trecut a fost anunțată îmbolnăvirea Maiestății Sale de cancer (leucemie cronică și carcinom metastazant) și retragerea din viața publică (prerogativele regale fiind preluate de Alteța Sa Regală, Principesa Margareta: „În ultimele săptămîni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern. Sînt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei”). A suferit o intervenție chirurgicală într-o clinică specială din Lausanne și a fost externat după aproximativ două săptămîni, sperîndu-se într-o posibilă refacere. Acum se află în reședința sa privată din Elveția, vegheat de familie, de medicii acesteia și de două călugărițe ortodoxe, se pare că într-o stare relativ stabilă.
Presa de scandal din România, în goana ei după senzațional, l-a declarat deja mort încă de anul trecut și conservat într-un frigider, în așteptarea găsirii unui loc de îngropăciune potrivit rangului său! Dar, deși crucea vîrstei și a bolii este tot mai grea, regele nostru este încă printre noi și are nevoie de rugăciunile noastre și ale Bisericii Ortodoxe în care a fost botezat și uns.
Nu, Regele n-a murit. Trăiască Regele!

Răzvan CODRESCU

Vizualizări: 189

Comentariu publicat de Alexandru AMOQ pe Mai 11, 2017 la 9:34pm

Splendid.

Comentariu publicat de ROSCA Gheorghe Cornel pe Iunie 2, 2017 la 8:21pm

Da, din 1990 încoace, datorită ... "continuităţii fireşti", această ţară (cîndva) mîndră aproape că a fost distrusă. Sunt sigur că o revenire la Monarhie ar fi fost - şi poate că încă nu-i prea tîrziu - foarte benefică destinului acestui plai mioritic şi chiar întregii umanităţi! ("Homo homini lupus est" ori "Homo sacra res homini", o alegere între Plaut şi Seneca; dar şi: "Nihil sine Deo", care să ne orienteze).
Lupta spirituală ESTE dusă de fiecare om în parte, cu sine însuşi; cel mai simplu şi eficient act de credinţă este "Mulţumesc Doamne Dumnezeule!", căci tot ceea ce AVEM vine de la Dumnezeu, rămînînd - de fapt - al lui Dumnezeu.

 
Cornelius, :)

Comentariu publicat de altmariusscena pe Iunie 2, 2017 la 9:43pm

Sunt de acord cu dumneavoastra, dar cred ca singura persoana care ar fi avut acces la tron, era Principele Nicolae - care insa a fost exclus din succesiune... Si atunci, ce rezolvare s-ar putea gasi? 

Comentariu publicat de ROSCA Gheorghe Cornel pe Iunie 2, 2017 la 10:03pm

Trebuie să fim, noi toţi, cu un spirit civic mult mai activ, mai puternic; nu trebuie să mai lăsăm "SĂ TREACĂ" tot soiul de inepţii, dar care capătă statut de LEGE. Cum-necum, NU trebuie să mai permitem ... să ne permitem să fim INERŢI. 
Cornelius, :)

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

202 state 

(ultimul: Guam)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 40

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. EDITURA ARGONAUT

https://www.editura-argonaut.ro/

19.EDITURA MEGA

https://edituramega.ro/

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/edituri/polirom/?utm_source=Newsletter%20T%C3%A2rgul%20C%C4%83r%C8%9Bii&utm_medium=email&utm_campaign=P%C3%A2n%C4%83%20la%20-90%!%20Ia-%C8%9Bi%20lecturi%20Polirom%20pentru%20un%20sezon%20plin%20de%20magie!

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor