festival internațional de teatru reflex3

Între 18 și 31 martie 2015, la Teatrul „Támasi Aron” din Sfântu Gheorghe, va avea loc Festivalul Internațional de Teatru „Reflex3”. Producător: Teatrul Tamási Áron. Co-producători: Consiliul Local Sfântu Gheorghe şi Consiliul Judeţean Covasna. Sponsor principal: MOL-România.

Când a apărut primul „Reflex” de la Sfântu Gheorghe şi de ce

sigla teatrul tamasi aron„Reflex” a apărut în peisajul festivalurilor teatrale din România în anul 2009, sub denumirea de Bienală, când Teatrul Tamási Áron împlinea 60 de ani de la înfiinţare şi când Trupa acestei instituţii a simţit nevoia să-şi întărească relaţia cu spectatorii, prin implicarea lor într-un proiect teatral care să le întreţină  reflexul curiozităţii de a privi şi dincolo de propriul spaţiu cultural. Iar privirea Festivalului Internaţional de Teatru „Reflex” este programată a fi mereu îndreaptă spre Centrul, Estul şi Vestul Europei teatrale, unde sunt căutate spectacole care au forţa de a forma în oraşul nostru o comunitate a spectatorilor cu reflexul libertăţii de a recunoaşte semnele valorii şi ale modernităţii, în oferte artistice cât mai diverse, ca formă şi problematică.

reflexfest

Portretul „Reflexului” de la Sfântu Gheorghe în 2015

La 6 ani de la naştere şi după doar două ediţii, Festivalul Internaţional de Teatru Reflex a devenit un adevărat brand al oraşului Sfântu Gheorghe, pe care îl promovează drept un spaţiu multicultural cu identitate unică, cu instituţii capabile a organiza şi a găzdui o întâlnire artistică între Centrul, Estul şi Vestul Europei teatrale.

Conceput a se desfăşura din doi în doi ani, „Reflexul” de la Sf. Gheorghe şi-a pierdut denumirea de Bienală, cu care apăruse în peisajul festivalurilor teatrale din România, dar şi-a păstrat ceva extrem de preţios pentru un proiect artistic cu ambiţia de a răspunde nevoilor culturale ale comunităţii şi de a-şi găsi un loc în contextul naţional şi european.

festival reflex3 sf gheorghe

„Reflexul” din Secuime şi-a păstrat câteva trăsături care sunt apreciate de spectatori şi critici, deopotrivă, şi care-i conferă identitate :

  • în primul rând, intimitatea spaţiului de întâlnire, adică, Reflexul de la Sf. Gheorghe are toate articulaţiile unui adevărat spectacol – cu atmosferă, ritm şi personaje de primă mână – şi este un spaţiu unde se cultivă răgazul reflexiei;
  • în al doilea rând, faptul că Reflex a fost conceput ca un PUNCT de întâlnire între Centrul, Estul şi Vestul Europei teatrale şi faptul că, datorită acestui proiect de anvergură europeană, oraşul nostru, Sfântu Gheorghe, cît a devenit un PUNCT pe harta teatrală şi culturală internaţională. 

În legătură cu prima trăsătură a „Reflexului”, intimitatea, merită reţinută o mărturie: „Încercaţi să menţineţi intimitatea festivalului. A fi mic nu înseamnă a fi provicial, a fi mic nu înseamnă a fi neînsemnat, sau fără pretenţii. Acest festival ne-a arătat exact contrariul. Iar dacă a avut un debut pozitiv, de ce nu ar putea deveni unul cu renume internaţional?” (Maria Shevtsova, specialist în estetica teatrului, Goldsmiths, University of London).

sigla mica reflex3Reprezentanţii celor două instituţii co-producătoare ale „Reflexului”, Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, şi Antal Árpad, primarul municipiului Sf. Gheorghe, şi-au motivat susţinerea acestui proiect prin argumente care ţin de nevoile comunităţilor. Tamás Sándor a vorbit de două componente absolut necesare pentru întărirea statutului unei   comunităţi: „Prima este cultura, a doua sunt faptele prin care putem îmbunătăţi nivelul de viaţă al oamenilor. Noile instituţii se întâlnesc cu cele deja existente în efortul lor comun de a sprijini şi promova valorile care răspund nevoilor culturale ale comunităţii. Din acest efort comun fac parte şi proiectele Teatrului «Tamási Áron».”

Pornind de la o precizare pe care criticul de teatru Silvia Dumitrache a făcut-o pe marginea ediţiei din 2012 a „Reflexului” – „Bienala Reflex, deşi abia la a doua ediţie, este deja un festival închegat, îndrăzneţ, unul dintre puţinele festivaluri ce pun accent pe direcţia internaţională –, primarul Antal Árpad consideră că astfel de proiecte promovează Ţinutul Secuiesc drept un spaţiu cultural deschis : „Dacă pe un kilometru pătrat trăiesc un număr suficient de astfel denebuni, cu obsesia de a face ceva durabil pentru comunitate, atunci se nasc idei şi fapte îndrăzneţe. Aşa se întâmplă şi cu Sfântu  Gheorghe, are forţă creativă, suntem un oraş cu oameni capabili, de aceea am îndrăznit ca, în numele Ţinutului Secuiesc şi al judeţului Covasna, să intrăm cu oraşul nostru în competiţia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Noi o să râmânem mereu un spaţiu cultural deschis, şi asta în timp ce la Cluj-Napoca se vede o închidere, referitor la blocajul în jurul plăcuţelor în cele trei limbi ale comunităţilor de acolo.”

Reflexul virtual – spaţiul de documentare asupra primelor două „Reflexe”

Odată cu prima ediţie a „Reflexului”, organizatorii au lansat şi un foarte apreciat şi accesat site în trei limbi – română, maghiară şi engleză – , care cultivă atmosfera de intimitate din spaţiul real al Festivalului şi care valorifică în mod creativ standardele web, devenind, la rândul său, un proiect virtual cu identitate, unde toţi cei interesaţi se pot documenta asupra Programelor din primele două ediţii ale „Reflexului”. La Primul „Reflex” se poate ajunge de pe pagina web a Reflexului 2. Pagina web a „Reflexului3” vă stă la dispoziție.

Vezi: www.reflexfesrt.ro

Reflex3 și ofertele sale artistice

Reflex3 se va desfăşura între 18-31 martie 2015 şi, după cum se poate observa din antetul prezentului comunicat,simbolul acestei ediţii este PUNCTUL – un semn grafic simplu, dar cu un inepuizabil conţinut semantic. Programul „Reflex3” va valorifica multe din conotaţiile cuvântului care desemnează acest semn grafic şi va cuprinde oferte teatrale şi muzicale din România, Ungaria, Serbia, Polonia, Lituania şi Austria, plus dezbateri şi evenimente conexe.

radio.string.quartet1.copyright by Maria Frodl

radio.string.quartet.vienna. Foto: ©Maria Frodl

Punctul de pornire al „Reflexului3” – concert extraordinar radio.string.quartet.vienna

Dacă pe 16 martie 2012, „Reflex2” a fost deschis de un concert excepţional Balanescu Quartet, PUNCTUL DE PORNIRE al „Reflexului3”, din 18 martie 2015, va aparţine tot unui prestigios cvartet, radio.string.quartet.vienna, care a devenit celebru în lumea internaţională a jazzului prin interpretări inedite ale pieselor legendarului compozitor şi cântăreţ John McLaughlin. Motivele pentru care „Reflex3” va fi deschis de concertul extraordinar al cvartetului vienez nu ţin de multele PUNCTE din denumirea acestei formaţii, ci de faptul că partiturile şi concertele sale sunt un PUNCT DE ÎNTÂLNIRE între cele mai diverse stiluri şi genuri muzicale – de la jazz şi muzică clasică, până la folk, rock şi muzică pop. Tot aşa se doreşte a fi şi „Reflex3” – un PUNCT DE ÎNTÂLNIRE între cele mai diverse stiluri şi voci din lumea teatrală şi artistică contemporană. 

Programul „Reflex3”

sigla mica reflex3Ca şi la primul şi al doilea Reflex, Programul „Reflex3” este conceput a se desfăşura pe aceleaşi trei module: 1. SPECTACOLE; 2. DEZBATERI (Puncte de reflexie); 3. EVENIMENTE CONEXE (concerte, expoziţii).

PUNCTUL CENTRAL al Festivalului Internaţional de Teatru „Reflex3” îl reprezintă Modulul SPECTACOLE, în jurul căruia se vor desfăşura DEZBATERILE între artişti, critici şi spectatori şi EVENIMENTELE CONEXE. Modulul principal al Festivalului cuprinde spectacole-puncte de referinţă în lumea teatrală a culturii de unde vin/unde s-au născut – producţii artistice cu forţa de a deveni puncte fierbinţi de întâlnire/dezbatere pentru spectatorii „Reflexului” de la Sf. Gheorghe, în toată diversitatea lor.

pescarusul la reflex3 sf gheorghe

Pescăruşul de A. P. Cehov, Teatrul Naţional din Novi Sad 

Câteva coordonate despre ofertele teatrale din Programul „Reflex3”

Spectacol-fenomen teatral, cu o extraordinară carieră internaţională, cum este Pescăruşul, producţie a Teatrului Naţional din Novi Sad, în regia lui Tomi Janežič; un spectacol de 6 ore şi jumătate, care celebrează bucuria de a fi împreună, în intimitatea unei poveşti teatrale ce se confundă cu viaţa tuturor celor implicaţi într-o reprezentaţie teatrală – artişti şi spectatori, deopotrivă.

Spectacol-magie teatrală, care forţează limitele dintre teatrul fizic, dans şi magia vizuală a unor trupuri în mişcare, cum este Nancy, producţie Nowy Teatr din Varşovia, în regia lui Claude Bardouil; un spectacol copleşitor despre o iubire nimicitoare, între o tânără de nicăieri şi un star punk-rock.

Spectacol-teatru total, cum sunt întotdeauna percepute provocările artistice semnate de regizorul lituanian Oskaras Koršunovas şi celebra sa Companie OKT, care au revenit în Reflexul de la Sf. Gheorghe, de data aceasta cuMiranda după Furtuna şi alte piese de Shakespeare, un spectacol de o adâncime şi actualitate tulburătoare.

Spectacol-oglindă a diformităţilor din sufletele noastre, cum sunt Secretele noastre, producţie a Companiei Pintér Béla din Budapesta, o comedie amară, cu performanţe actoriceşti de neuitat şi de o impresionantă ingeniozitate vizuală.

contra democratiei

Contra democraţiei, producţie a Teatrului Odeon din Bucureşti

Spectacol-protest, cum este Contra democraţiei, producţie a Teatrului Odeon din Bucureşti, în regia lui Alexandru Dabija, un spectacol de o violenţă răscolitoare, despre absurdităţile lumii în care trăim şi despre sluţenia din sufletele noastre.

Spectacol-călătorie prin diverse culturi ale lumii, cum este Moliendo cafécoproducţie Compania Csíky Gergely şi Teatrul German din Timişoara, în regia lui Silviu Purcărete; un spectacol care reface atmosfera din celebre cafenele ale lumii şi pe care autorii îl dedică tuturor pasionaţilor de arta improvizaţiei şi de cafea.

Spectacol-feerie, cum este Visul unei nopţi de varăproducţie a Teatrului Naţional din Budapesta, în viziunea regizorului georgian David Doiasvili, o comedie desprea fragila graniţă dintre vis şi realitate, despre misteriosul şi încâlcitul nostru labirint sufletesc.

Opera_ultima

Opera ultima, Teatrul Novosadsko Pozorište din Novi Sad

Spectacol de operă, cum este Opera ultima, producţie a Teatrului Novosadsko Pozorište din Novi Sad, în regia lui Kokan Mladenović, operă comică şi oratoriu despre sfârşitul lumii, spectacol construit pe baza operei lui Mozart şi a pieselor lui Beaumarchais.

Această ofertă de spectacole invitate, din Europa şi din ţară, este completată, ca şi la ediţiile precedente ale „Reflexului”, cu spectacole din Sfântu Gheorghe, secţiune prin care organizatorii „Reflex3” doresc să promoveze teatrele din oraşul gazdă şi să le confrunte cu criteriile de valoare ale criticilor şi oamenilor de teatru din ţară şi din Europa.