altmarius

cultură şi spiritualitate

Reflecţie la sărbătoarea sfintei familii de la Nazaret

Reflecţie la sărbătoarea sfintei familii de la Nazaret "A" - 2013

Familia creştină, sălaş de iubire şi de virtuţi, după modelul Preasfintei Treimi

Parfumul Crăciunului mai pluteşte încă peste sufletele noastre, căci astăzi îl găsim pe Isus, mântuitorul a toate celor căzute, tot înconjurat de Iosif şi Maria, tot înconjurat de cei care îl iubesc, ca şi în ziua în care s-a născut, ca în ziua de Crăciun.

Învăţătura Bisericii, bazată în primul rând pe sfânta Scriptură, ne spune că Dumnezeu este unul în fiinţă, dar întreit în persoane; ne spune că el este "familie" şi "comunitate de iubire". Şi fiind Dumnezeu familie şi comunitate de iubire, tot aşa a creat şi prima instituţie umană, familia, ca să fie tot comunitate de iubire, unde "omul să nu fie singur" (Gen 2,18), ci să fie aşa cum a stabilit de la început "după chipul şi asemănarea sa" (Gen 1,26).

Dar datorită păcatului care a intrat în lume "din invidia diavolului" (Înţ 2,24), familia creată de Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa, ascultătoare fidelă de Cuvântul său, împlinitoare fără echivoc a planurilor sale, comunitate de iubire şi sălaş de virtuţi, şi-a pierdut mult din strălucirea de la început.

De aceea, la "împlinirea timpului" (cf. Gal 4,4), după planul mântuirii, Dumnezeu a început restaurarea şi refacerea întregului univers prin Cristos şi Duhul Sfânt, pornind de la sfânta familie de la Nazaret, luând chip mai întâi în inima Mariei (cf. Lc 1,35-38), apoi în inima lui Iosif (cf. Mt 1,20,20-24), şi apoi să continue cu toţi ceilalţi oameni şi cu toate celelalte familii din lume, până la sfârşitul lumii.

Privind la Maria şi Iosif să nu uităm că această restaurare şi reaşezare a noastră şi a familiilor noastre începe numai atunci când îl primim, fiecare personal, pe Isus ca mântuitor, împreună cu Duhul Sfânt şi cu Tatăl care i-a trimis.

De aceea Isus ne spune unuia fiecăruia dintre noi: "Iată, eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu mine" (Ap 3,20). "Dacă mă iubeşte cineva va păzi Cuvântul meu şi Tatăl meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el" (In14,23). "Oricine tăgăduieşte pe Fiul n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul are şi pe Tatăl" (1In2,23). "Cine mă urăşte pe mine urăşte şi pe Tatăl meu" (In 15,23).

Biserica ne pune astăzi în faţă sfânta familie de la Nazaret, prima familie restaurată şi reaşezată după imaginea de la început, după imaginea Preasfintei Treimi! Şi vedem că aşa cum Persoanele Preasfintei Treimi se iubesc şi se respectă reciproc, tot astfel şi persoanele sfintei familii de la Nazaret se iubesc şi se respectă reciproc. Aşa cum persoanele Preasfintei Treimi colaborează şi se sprijină în toate acţiunile ce le întreprind, tot astfel peroanele sfintei familii de la Nazaret se sprijină în toate acţiunile pe care le întreprind. Aşa cum Isus a spus că nu este singur, dar că este totdeauna cu Tatăl (cf. In 16,16-32), şi că Tatăl îl ascultă când îi cere ceva (cf. In 11,41-42), tot astfel persoanele sfintei familii de la Nazaret sunt mereu împreună şi se ajută reciproc. Şi aşa cum Isus a fost ascultător şi a împlinit lucrările mântuitoare ale Tatălui ceresc (cf. In 5,36-37; Fil 2,8), tot astfel a fost ascultător şi a împlinit şi lucrările tatălui său adoptiv (cf. Lc 2,51).

Prin sărbătoarea sfintei familii Biserica vrea să ne mai dea astăzi şi alte învăţături, şi anume că:

- orice familie creştină este sacră, în instituirea şi în componenţa ei, dar şi în habitatul ei. Un suflet ales spunea că în familia creştină nu numai soţii şi copiii sunt sfinţi, dar şi zidurile, tâmplăria şi obiectele casnice.

- orice familie creştină trebuie să înveţe fidelitatea faţă de Cuvântul şi Legile lui Dumnezeu, care sunt izvorul oricărui bine. Când Mariei i s-a cerut să fie mamă, a fost. Când lui Iosif i s-a cerut să fie tată, a fost. Când lui Isus i s-a cerut să împlinească mântuirea, a înfăptuit-o. Nimeni nu s-a uitat la riscuri şi greutăţi, ci doar la Dumnezeu. De aceea, toţi sunt reuniţi astăzi în bucuria cerească.

- oricine vrea să se căsătorească trebuie să se pregătească pentru aceasta, ca Maria în Templu şi ca Iosif în sinagogă.

- tinerii, chiar logodiţi, nu trebuie să trăiască împreună; a trăi împreună înainte de căsătorie este păcat care strigă după pedeapsă la cerului, ca păcatul necurăţiei contemporanilor lui Noe (cf. Gen6,5-7) şi al celor din Sodoma şi Gomora (cf. Gen 18,20); a trăi împreună înainte de căsătorie sau a trăi cu partenerul altuia este nelegiuire în faţa lui Dumnezeu (cf. Gen 39,9). De acest păcat al necurăţiei se temeau chiar şi păgânii (cf. Gen 20,8-10).

- pruncii trebuie aşteptaţi cu bucurie ca Maria şi Iosif; trebuie educaţi în unica credinţă a lui Dumnezeu. Iosif şi Maria îl duceau pe Isus numai la Templul adevăratului Dumnezeu, nu şi la alte temple (cf. Lc 2,41). De aceea Isus, când a crescut mare, se întorcea cu drag în sinagoga în care a crescut (cf. Lc 4,14), predica acolo (cf. Lc 4,17-21), mergea cu plăcere la Templu, plătea dajdia cerută pentru templu (cf. Mt 17,24-27) şi se preocupa de curăţenia şi îngrijirea lui (cf. In 2,16).

- părinţii sunt primii preoţi şi primii profesori de religie pentru copiii lor; ceea ce n-au clădit ei în inima copiilor nu mai pot clădi toţi preoţii şi profesorii din lume; mântuirea copilului începe odată cu laptele matern.

- pentru binele sufletesc şi veşnic al lor şi al copiilor, cei care vor să se căsătorească nu trebuie să se înjuge la un jug nepotrivit cu cei de alte credinţe (cf. 2Cor 6,14); căci şi Solomon, înţeleptul lumii, călcând această interdicţie a lui Dumnezeu, prezentă şi în Vechiul Testament (cf. Dt 7,2-3), a ajuns la pierderea credinţei (cf. 1Rg 11,1-11) şi la copii nesăbuiţi care au divizat regatul unit al lui Dumnezeu (cf. 2Rg 1,16-17). Astăzi trebuie să învăţăm să ascultăm de Dumnezeu în toate privinţele, şi mai ales în căsătorie.

- soţii nu trebuie să divorţeze, pentru că Dumnezeu a poruncit asta (cf. Mc 10,9-12); pentru că divorţul şi recăsătoria este mare curvie (cf. Rom 7,1-3); pentru că păcatul curviei este primul care exclude de la împărăţia lui Dumnezeu (cf. 1Cor 6,9-20); pentru că divorţul ruinează sufletul şi viaţa copiilor şi a părinţilor; pentru că Dumnezeu urăşte şi pedepseşte divorţul (cf. Mal 2,16).

- toţi membrii familiei trebuie să lucreze, inclusiv copiii. Isus era cunoscut ca fiul "dulgherului din Nazaret" (Mt 13,55); a nu munci este un păcat care te îndepărtează de Dumnezeu, de mântuire şi de semeni (cf. Gen 3,17-19); cel care nu munceşte, nu trebuie nici să mănânce (cf. 2Tes 3,10).

- a-i cinsti pe părinţi, a-i sprijini, a avea răbdare cu ei, a-i ajuta la nevoi şi mai ales la bătrâneţe este pentru orice copil un semn al predestinării la rai şi o garanţie de viaţă lungă şi de alese binecuvântări, chiar pământeşti (cf. Ex 20,12; Sir 3,3-17; Col 3,12-21).

- în viaţă trebuie să avem nişte priorităţi precise: Dumnezeu şi mântuirea care vine de la el, acestea trebuie să fie priorităţile oricărei familii creştine. Sunt unii creştini la care duminica e numai de câteva ori pe an, la care primirea sfintelor Taine e numai la ocazii speciale: botez, căsătorie, înmormântare, la care participarea la sfânta Liturghie este numai o participare la un spectacol, la care nu participă cu nimic, nici măcar cu deschiderea gurii la rugăciune. Maria a cântat din toate puterile: "Preamăreşte sufletul meu pe Domnul" (cf. Lc 1,46). David a cântat cu elan în faţa Chivotului, fără ruşine (cf. 2Sam 6,14)

Închei cu două mici istorioare, din care vom înţelege câte ceva despre educaţia copiilor, despre iubirea faţă de părinţi şi despre dragostea şi într-ajutorarea reciprocă în familie.

Se spune că trei femei erau la un izvor pentru a lua apă cu găleţile. Între timp, au început să vorbească despre realizările copiilor lor. "Copilul meu, spune prima mamă, este sportiv de performanţă, face haltere şi are şi multe medalii câştigate". "Copilul meu, spune a doua mamă, este artist, cântă şi dansează bine; a fost şi în turnee". "Copilul meu, spune a treia mamă, făcându-şi semnul sfintei cruci, după ce a terminat şcoala, lucrează la patron, locuieşte cu noi în credinţă şi ne ajutăm reciproc". În timp ce mamele au pornit cu găleţile pline de apa spre casă, iată apar şi copii lor, care aflaseră unde erau ele. Campionul la haltere îi arătă mamei ultima medalie câştigată, dar n-a ajutat-o să ducă găleata. Artistul aproape că nu reuşea să-i povestească mamei cum a fost în turneu şi cum a cheltuit bani primiţi de acasă, dar n-a pus mâna pe găleata plină cu apă a mamei. Muncitorul, cum a văzut-o pe mama lui, a alergat înaintea ei, le-a salutat frumos pe cele trei femei, a pupat obrazul mamei şi i-a luat găleata din mână.

Tot legat de găleata cu apă, o istorioară despre sfânta familie ne spune că Maria a luat odată găleata şi s-a dus la fântână să scoată apă. Când Iosif a văzut asta, a alergat după ea şi i-a luat găleata din mână. Isus, când l-a văzut pe Iosif că merge la fântână pentru a scoate apă, a alergat după el şi i-a luat găleata din mână şi a adus el apa de la fântână.

Dumnezeule, care ne-ai dat un strălucit exemplu de viaţă în sfânta familie de la Nazaret, dă-ne, te rugăm, harul să trăim în familiile noastre aceleaşi virtuţi şi să fim uniţi prin aceeaşi iubire, pentru ca odată să gustăm răsplata veşnică în bucuria casei tale! Amin

Pr. Ioan Lungu


 

Vizualizări: 54

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor