Reflecţie la Preasfânta Treime - Anul B - Mt 28,16-20

[altmariustotal catolic]

Textul din Mt 28,16-20 este o sinteză a întregii Evanghelii după sfântul Matei, text ce ne este propus astăzi spre meditare, în solemnitatea Preasfintei Treimi.

Cei unsprezece discipoli rămaşi după învierea lui Isus, grupul instituit de însuşi Isus, constituiţi apostoli, merg în Galileea, pe muntele stabilit lor de către Isus (Mt 28,16). Ştim că îngerul le-a spus femeilor care au mers la mormânt, să meargă la discipoli să îi anunţe că Isus a înviat şi că îi va preceda în Galileea (Mt 28,7). Despre Galileea avem referinţe deja în Evanghelia copilăriei, când Iosif a fost înştiinţat în vis să se întoarcă din Egipt în Israel, căci murise regele care căuta să îi ia viaţa copilului, dar nu s-a dus în Iudeea, de frica lui Arhelau, ci în Galileea, stabilindu-se la Nazaret (Mt 2,21-22). De asemenea, când Isus şi-a început activitatea publică, după ce a primit botezul şi a aflat că Ioan Botezătorul fusese consemnat lui Irod, a plecat în Galileea şi, părăsind Nazaretul, s-a stabilit la Cafarnaum (Mt 4,12-13), pentru a se împlini ceea ce prezisese profetul Isaia despre Galileea neamurilor care, în întuneric fiind, a văzut o lumină mare (Is 8,23-9,1).

Discipolii s-au dus în Galileea, pe muntele hotărât lor de Isus. Despre care munte este vorba? Am putea spune că este vorba despre Muntele fericirilor, acolo unde discipolii au primit de la Isus Carta Magna a creştinilor (Mt 5-7), Fericirile (Mt 5,1-12), învăţătura ce are în mijloc rugăciunea Tatăl Nostru (Mt 6,9-13). Mai putem face referinţă la Muntele schimbării la faţă (Mt 17,1-8). Merită amintită şi acţiunea lui Isus vis-a-vis de Diavol, când acesta l-a condus pe un munte şi i-a arătat toate împărăţiile lumii, cerându-i să i se prosterneze, pentru a i le da, când Isus ne-a învăţat că doar Domnului Dumnezeu i se cuvine cultul prin prosternare (Mt 4,8-10).

Discipolii îşi aduc aminte de toţi aceşti munţi şi de învăţătura lui Isus, de aceea, când îl întâlnesc înviat, i se prosternă, pentru a spune că Isus este Dumnezeu şi atitudinea corectă în faţa lui Dumnezeu este prosternarea şi adorarea. Cu toate acestea, textul nostru ne spune că, împreună cu prosternarea, ei aveau dubii, de aceea ne întrebăm: cine avea dubii? Nu este exclus ca toţi cei unsprezece să fi avut dubii, însă textul nostru presupune un schimb de personaje, prin expresia hoi de, de unde traducerea: "dar unii aveau dubii" (Mt 28,17). Învăţătura acestui verset ne prezervă de scandalul dubiului, ce îi poate asalta pe toţi cei ce cred şi îi aduc cult lui Dumnezeu prin prosternare şi adorare.

Isus a primit într-adevăr toată puterea în cer şi pe pământ, dar nu de la Diavol, aşa cum acesta îi promisese (Mt 4,8-10) ci de la Dumnezeu: edothē moi pasa exousia en ouranē kai epi gēs (Mt 28,18). Pasivul divin edothē = "mi-a fost dată" exprimă originea puterii primită de Isus din partea lui Dumnezeu Tatăl, putere ce se extinde în cer şi pe pământ, adică pretutindeni.

În Cartea lui Daniel a fost profeţit: " Priveam în timpul viziunilor mele de noapte şi, iată, [cineva] ca un Fiu al Omului venea pe norii cerului! S-a apropiat de Bătrân şi a fost adus înaintea lui. Lui i s-au dat stăpânirea, gloria şi domnia şi toate popoarele, neamurile şi limbile îl slujesc. Stăpânirea lui este o stăpânire veşnică, ce nu va trece, şi domnia lui nu va fi distrusă" (Dan 7,13-14). Aceeaşi idee se găseşte şi în Ps 110,1-2: "Oracolul Domnului către Domnul meu: «Şezi la dreapta mea până voi pune pe duşmanii tăi scăunel picioarelor tale!». Domnul va întinde din Sion sceptrul puterii tale: «Domneşte în mijlocul duşmanilor tăi!»". Isus primeşte puterea promisă de profet şi de psalmist, o putere veşnică, a cărei domnie nu va putea fi distrusă. Oracolul din Ps 110,1-2 poate fi interpretat astfel: Domnul Dumnezeu, YHWH, îi spune Fiului Dumnezeu să se aşeze la dreapta sa, căci expresia este: "Oracolul Domnului către Domnul meu".

Când fac referinţă la putere, textele din Dan 7,14 şi Mt 28,18 folosesc termenul exousia, pentru a spune "putere". Termenul este compus din ek = "din" + ousia = "substanţă", "esenţă". Mai întâlnim acest termen în Tob 4,13; Lc 15,12-13, texte în care ousia înseamnă "avere", "bunuri", "moştenire". Puterea sau autoritatea la care face referinţă Isus în Mt 28,18 are de a face cu fiinţa, substanţa, esenţa. De fapt, din punct de vedere gramatical, ousia derivă de la verbul eimi = "sunt", fiind un participiu feminin: ēn, ousa, on. Este vorba despre ceea ce se mai cunoaşte cu termenul homousios, adoptat la Conciliul ecumenic de la Niceea, din 325, pentru a defini identitatea de dumnezeire sau consubstanţialitatea dintre Cuvântul întrupat (Isus Cristos), Dumnezeu Tatăl şi Duhul Sfânt. În alte cuvinte, este vorba despre cele trei hupostasis sau Persoane ale Preasfintei Treimi. Vom vedea că versetul final din textul nostru (Mt 28,20) face referinţă la aceeaşi terminologie: egē eimi.

Cu această exousia, adică autoritate a consubstanţialităţii cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în baza identităţii de o fiinţă cu Tatăl, Isus îi trimite pe discipoli la toate naţiunile de pe pământ, cu tripla misiune de a face ucenici, a boteza în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, a-i învăţa să observe toate câte a poruncit.

Isus le încredinţează misiunea de a merge. Credinţa creştină se propagă prin faptul de a merge în întâmpinarea tuturor naţiunilor. Termenul folosit pentru naţiuni este ethnē, pluralul lui ethnos. În timp ce poporul ales este laos, cei la care sunt trimişi discipolii sunt ethnē. Nu se face referinţă la poporul ales, deci nu poate fi nici inclus nici exclus. Pur şi simplu se face referinţă la naţiuni, deoarece aceasta a fost promisiunea lui Dumnezeu către Abraham: "în tine vor fi binecuvântate/se vor binecuvânta toate naţiunile" (Gen 22,18; 26,4; Gal 3,8).

Cei unsprezece primesc misiunea de a face ucenici din toate neamurile. Termenul care îi desemnează pe ucenici: mathētai stă şi la originea acţiunii de a face ucenici: mathēteusate. Discipoli ai cui? În nici un caz ai celor unsprezece, ci ai lui Isus. Cei care vor adera la credinţă se vor numi discipoli ai lui Isus.

Pentru a deveni discipoli ai lui Isus e nevoie de botezul primit în NUMELE TATĂLUI ŞI AL FIULUI ŞI AL DUHULUI SFÂNT (Mt 28,19), deci în NUMELE PREASFINTEI TREIMI. Credinţa creştină este o credinţă trinitară, o credinţă monoteistă trinitară. Cine nu proclamă credinţa în CELE TREI PERSOANE DIVINE nu poate fi numit creştin.

Abia după ce au devenit ucenici şi au fost botezaţi, cei ce cred sunt învăţaţi să observe toate câte le-a poruncit Isus (Mt 28,19). Isus a învăţat multe, învăţături ce se găsesc în sfintele Evanghelii. Aceste învăţături pot fi sintetizate în cele două porunci: "... «Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău!» Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!». În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii" (Mt 22,37-40). Acestea sunt învăţăturile poruncite de Isus, pe care trebuie să le ţină ucenicii botezaţi în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.

Discipolii nu sunt lăsaţi singuri, ei sunt însoţiţi de către Isus în toate zilele, până la împlinirea veşniciei: "Eu sunt cu voi" (Mt 28,20). Aici întâlnim faimoasa expresie egē eimi = "Eu sunt" care face referinţă la promisiunea de asistenţă divină, ce se găseşte în multe texte biblice. Aşa cum "Dumnezeu i-a zis lui Moise: «EU SUNT CEL CARE SUNT». Şi a adăugat: «Aşa să le spui fiilor lui Israel: «EU SUNT m-a trimis la voi»" (Ex 3,14), tot la fel acum, înainte de a se înălţa la Tatăl, Isus le promite discipolilor: "Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!" (Mt 28,20).

"EU SUNT" - Egē eimi ne trimite la exousia primită de Isus, la toată puterea primită în cer şi pe pământ, din partea Tatălui. Este vorba despre consubstanţialitatea divină, acel "de o fiinţă cu Tatăl", articol al credinţei noastre, definită la Conciliul de la Niceea, din 325, de unde şi proclamarea credinţei trinitare, definită la Conciliul de la Calcedon din 451.

Lăudată să fie Preasfânta Treime!

O sărbătoare binecuvântată!

Pace şi bine!

Pr. Mihai Afrenţoae, OFMConv.

Înregistrarea video poate fi vizionată dând clic aici.