Reflecţie la duminica I din Advent - C (2015)

[altmariustotal catolic]

http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201511121

Arată-ne, Doamne, îndurarea ta şi dă-ne mântuirea ta (cf. Ps 85,8)

Se spune că odată un pescar s-a dus la un om cu viaţă sfântă să-i ducă nişte peştişori prinşi de curând. Omul credincios se uita cu milă la peştişorii care se zbăteau pe pământ şi care doreau cu toată fiinţa să ajungă iar în mediul lor care este apa. "Vezi tu, i-a spus omul credincios pescarului, noi, oamenii, suntem ca aceşti peştişori scoşi de satana din mediul nostru, cerul, şi aruncaţi pe pământ, unde ne zbatem neliniştiţi asemenea lor". Acum îl înţelegem pe sfântul Augustin (354-430), care spunea: "Ne-ai creat pentru tine, Doamne, şi neliniştită va fi inima noastră până ce se va odihni în tine!" Dar, slavă Domnului, prin Isus am mai primit o şansă de mântuire şi anul acesta.

Suntem în prima duminică din Advent şi am început un nou an bisericesc notat simbolic cu "C" şi luăm istoria mântuirii de la început, adică retrăim dragostea mântuitoare a lui Dumnezeu faţă de noi, oamenii, călăuziţi fiind de evanghelia după sfântul Luca. Cu ziua de astăzi am intrat în timpul sfânt al Adventului. Iar cuvântul "Advent" înseamnă: aşteptare, pregătire şi primire. Aşteptăm, ne pregătim şi îl primim pe Isus care vine să ne mântuiască. Isus s-a născut în lume, dar trebuie să se nască şi în inima fiecărui om. Isus ne-a mântuit la cruce, dar această mântuire trebuie primită şi de fiecare om pierdut.

Pentru că Isus nu locuieşte încă în toate inimile ca Domn şi mântuitor (cf. 1Pt 3,15), pentru că nu suntem încă desăvârşiţi (cf. Mt 5,48), pentru că nu suntem încă perfect purificaţi pentru a intra în cer (cf. Ap 21,27), pentru că nu suntem încă gata pentru cea de-a doua sa venire a lui Isus (cf. Lc 12,40), pentru că nu am făcut încă destulă pocăinţă pentru păcate (cf. Rom 2,4), pentru că Dumnezeu ne iubeşte foarte mult (cf. In 3,16), ca smochinului neroditor din via sa (cf. Lc 13,6-8) Dumnezeu ne mai dă încă un an, sperând că măcar anul acesta vom aduce roade vrednice de viaţa veşnică, că măcar în acest an vom putea sta drept înaintea Fiului Omului (cf. Lc 21,36).

Deci, noul an liturgic pe care l-am început astăzi trebuie privit ca o nouă şansă de a-l primi pe Isus să se nască în inima noastră, ca pe o nouă şansă de a primi mântuirea lui de la cruce, ca o nouă şansă de a ne desăvârşi şi de a ne mântui, prin Cristos şi Duhul Sfânt. De fapt, câţi ani avem în vârsta noastră au fost tot atâtea şanse de primire a lui Isus şi a mântuirii lui, tot atâtea şanse de desăvârşire pe care le-am primit până acum de la Dumnezeu, prin Cristos şi Duhul Sfânt (cf. 2Pt 3,15).

Şi anul acesta liturgic, Dumnezeu va trece înaintea ochilor inimii noastre faptele sale minunate în favoarea noastră, ca prin puterea Duhului Sfânt să-l primim pe Isus ca Domn şi mântuitor şi apoi să lucrăm la mântuirea noastră şi a semenilor noştri. Astăzi reluăm istoria mântuirii de la început şi ne pregătim pentru venirea lui Isus ca prunc de la Crăciun şi ca mântuitor de la Paşti; dar ne pregătim şi pentru venirea lui Isus ca judecător de la cea de-a doua sa venire. Pregătirea este necesară pentru toate aceste evenimente, căci atât venirea lui Isus ca prunc de la Crăciun, cât şi venirea lui Isus ca mântuitor de la Paşti, cât şi venirea lui ca judecător trebuie întâmpinate cu o inima curată.

Tot ceea ce vom medita şi vom face în acest timp sfânt de Advent, dar şi pe tot parcursul noului an liturgic pe care l-am început astăzi, este ascuns, este simbolizat în Coroana de Advent, pe care deja o vedem lângă cruce. Este un cerc verde cu patru lumânări. Şi cercul şi verdele încă din antichitate au fost semne ale veşniciei lui Dumnezeu; semne ale vieţii, ale iubirii şi ale fidelităţii lui Dumnezeu.

Pentru că cercul este un simbol al veşniciei vieţii, iubirii şi fidelităţii lui Dumnezeu, în timp oamenii au confecţionat inele de căsătorie pe care mirii, în faţa altarului, şi le dăruiesc unii altora în semn de iubire şi de fidelitate, dorind ca Dumnezeu să le facă veşnice iubirea şi fidelitatea lor. Deci, coroana verde de Advent, concepută rotundă ca şi inelul de căsătorie, simbolizează acum atât fidelitatea lui Dumnezeu faţă de promisiunile de fericire făcute omului, cât şi unirea, căsătoria şi dragostea vie a lui Dumnezeu faţă de el.

Coroana de Advent mai este şi semnul regalităţii şi al victoriei, căci tot din antichitate regii, învingătorii în războaie şi învingătorii în olimpiade primeau coroane verzi de lauri. În acest sens, coroana de Advent anunţă că "odrasla dreaptă", copilul Isus pe îl aşteptăm la Crăciun, biruitorul de la Paşti şi puternicul pe care îl aşteptăm la parusie este pentru noi şi regele iubirii şi regele biruitor al morţii şi regele biruitor al tuturor duşmanilor şi suferinţelor noastre; ba, mai mult, Isus este regele care ne va asocia pe noi, mireasa sa, la domnia sa veşnică din paradis.

Iar cele patru lumânări, care sunt simbolul crucii şi al sacrificiului, dar şi a celor patru puncte cardinale, ne spun că Isus, mântuitorul, mirele şi regele nostru, se va oferi ca jertfă mântuitoare pentru întreaga omenire şi pentru întregul universul afectat de păcat (cf. Rom 8,19-23). De aceea, pentru a-i înţelege simbolistica, coroana de Advent, se aşeză de obicei cât mai aproape de cruce.

Biblia este numită pe drept cuvânt "Scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu faţă de oameni". De aceea, de pe fiecare pagină a Scripturii se revarsă din belşug dragostea lui Dumnezeu peste noi.

Profetul Ieremia, care ne vorbeşte în prima lectură de astăzi, ne spune că Dumnezeu cel veşnic iubitor de oameni ne-a făcut o făgăduinţă de mântuire şi fericire, făgăduinţă pe care el însuşi o va împlini cu fidelitate, printr-o "odraslă dreaptă" (cf. Ier 33,14-16). Acum, după ce această făgăduinţă s-a împlinit la primul Crăciun, ştim că această "odraslă dreaptă" este Isus. Da, "odrasla dreaptă" este Isus: cel care s-a născut prunc la Crăciun (cf. Lc 2,12); cel care la naşterea sa şi-a asumat trupul nostru şi a locuit între noi (cf. In 1,14); cel care a luat păcatele noastre asupra lui la Botezul său în Iordan (cf. In 1,29); cel care ne-a arătat puterea sa divină prin minunile săvârşite (cf. In 11,47-48); cel care ne-a arătat calea de urmat prin învăţăturile sale (cf. 1Tes 4,2); cel care ne-a curăţit de păcatele noastre prin sângele său vărsat pe cruce (cf. Ap 1,5); cel care ne-a făcut fără prihană înaintea lui Dumnezeu (cf. 1Tes 3,13); cel care a înviat prin Duhul Tatălui (cf. Rom 8,11); cel care ne va învia şi pe noi (cf. In 5,25); cel care s-a înălţat la cer pentru a ne pregăti un loc de fericire veşnică în casa Tatălui, cea fără de tânguire, durere şi jale (cf. Mc 16,19; In 14,2; Ap 21,1-4); cel care se va întoarce ca rege judecător al lumii (cf. Mt 25,31-33); cel care ne va lua cu el în fericirea veşnică (cf. In 14,3; 17,24).

Referitor la întoarcerea lui Isus cu mărire şi slavă, când pentru unii va fi judecător, iar pentru alţii va fi mire iubitor, evanghelia de astăzi ne dă câteva detalii. La a doua sa venire, Isus se arată stăpân peste îngeri, peste oameni şi peste întreg universul, căci toate îi vor fi supuse. Isus va veni să judece pe unii şi să-i ia cu sine în paradis pe alţii, pe aleşii săi. Titlul de "ales" îl au toţi cei care în viaţa lor pământească au refuzat amăgirile diavolului, trupului ale lumii şi l-au primit pe Isus ca rege, mântuitor şi mire divin pentru veşnicie; toţi cei care au lucrat la răspândirea evangheliei lui în lume; toţi cei care au lucrat la câştigarea de suflete pentru împărăţia cerurilor; toţi cei care au suferit şi au murit din dragoste pentru el, pentru evanghelia lui şi pentru împărăţia cerurilor.

Dacă la prima sa venire Isus s-a arătat ca un prunc plăpând şi iubitor, pentru ca toţi oamenii să vină cu încredere şi fără teamă la el, la a doua venire Isus se va arătă ca un judecător drept şi ca un rege puternic, ca un Dumnezeu măreţ de care ascultă tot universul. Pentru cei răi venirea de-a doua a lui Isus va fi una îngrozitoare din cauza judecăţii drepte, dar pentru cei aleşi va fi o venire mântuitoare, dulce şi mult aşteptată.

Un poem epic german din secolul al XIII-lea ne va ajuta să înţelegem mai bine venirea cu putere a lui Isus de la parusie. Acest poem ne vorbeşte despre o prinţesă germană, pe nume Gudrun, care a fost răpită de piraţi. Dar într-o zi au început să se audă bubuituri de tunuri, zgomote de arme şi strigăte puternice. Când prinţesa răpită a aflat că bubuiturile de tunuri, zgomotele de arme şi strigătele puternice care îngrozeau totul în jur erau ale armatei mirelui său, regele Herwig de Seeland, care venea să o salveze din mâinile piraţilor şi să o facă soţia lui, a început să se bucure din toate puterile, iar răpitorii au fost cuprinşi de o spaimă de moarte. Regele Herwig a venit, piraţii au fost nimiciţi, prinţesa a fost eliberată şi nunta a avut loc.

Noi suntem prinţesa lui Isus răpită de piraţii iadului şi chinuită de toţi cei care se află pe calea pierzării. Isus va veni şi ne salva din mâinile piraţilor iadului şi a acoliţilor lor pământeşti. Iată ce ne spune evanghelia de astăzi: "Vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ popoarele vor fi îngrozite, năucite de vuietul mării şi al valurilor. Oamenilor li se va tăia răsuflarea de groază în aşteptarea celor care vor veni în lume, căci puterile cerurilor vor fi zguduite. Şi atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere şi cu mare glorie. Când vor începe să se întâmple acestea, întăriţi-vă şi ridicaţi-vă capul, pentru că se apropie eliberarea voastră!" (Lc 21,25-28)

Lucrul de care trebuie să ne temem este ca nu cumva credinţa să ne fie adormită, convertirea să nu ne fie reală, iubirea să ne fie răcită, iar viaţa să nu ne fie clădită pe stâncă, din cauza necumpătării, beţiilor şi grijilor lumii acesteia, care duc la uitarea fericirii cereşti câştigate pentru noi de Isus la cruce.

Sfântul Ciprian (210-258) spune: "Aflându-se departe de patrie, cine nu s-ar grăbi să se întoarcă în ea? Patria noastră este paradisul. Acolo ne aşteaptă un mare număr dintre cei dragi ai noştri, ne doresc părinţii noştri, fraţii, copiii în companie sărbătorească şi fericită, siguri de propria fericire, dar încă neliniştiţi din cauza mântuirii noastre. A-i vedea, a-i îmbrăţişa pe toţi: ce bucurie comună pentru ei şi pentru noi! Ce desfătare în acea împărăţie cerească, unde nu ne vom mai teme de moarte; ce fericire a trăi în veci! Acolo este corul măreţ al apostolilor, ceata fericită a profeţilor; acolo este oştirea nenumărată a martirilor, încoronaţi de slavă, pentru că au învins în lupte şi au rezistat în chinuri; acolo sunt fecioarele triumfătoare, care au învins concupiscenţa cărnii şi a trupului prin virtutea înfrânării; acolo sunt răsplătiţi cei milostivi, care au exercitat binefacerea, hrănindu-i şi ajutându-i în diferite feluri pe săraci, şi astfel, au respectat poruncile Domnului şi, împreună cu bogăţiile pământeşti, şi-au procurat comorile cereşti. Să ne grăbim, cu tot entuziasmul, să ajungem în compania acestor fericiţi" (cf. Din tratatul Despre moarte, cap. 26). Psalmistul de astăzi ne spune: "Domnul descoperă taina sa celor care se tem de el şi le face cunoscută alianţa sa" (Ps 25,14).

Evanghelia de astăzi ne spune: "Aveţi grijă de voi înşivă, ca nu cumva inimile voastre să se îngreuieze în necumpătare, beţie şi grijile vieţii, iar ziua aceea să se abată asupra voastră pe neaşteptate, ca un laţ! Căci ea va veni asupra tuturor acelora care locuiesc pe faţa întregului pământ. Vegheaţi, aşadar, în orice moment şi rugaţi-vă ca să fiţi în stare să fugiţi de toate cele ce se vor întâmpla şi să staţi în picioare în faţa Fiului Omului" (Lc 21,34-36). Da, toate aceste ne împiedică să întâmpinăm pregătiţi orice venire a lui Isus: cea de la Crăciun, cea de la Paşti, ce de fiecare zi, şi cea de la parusie.

Necumpătarea, beţia şi grijile acestei vieţi, au pierdut pe mulţi oameni. La beţie Noe n-a fost atent la goliciunea sa (cf. Gen 9,21); la beţie Lot a comis incest cu fiicele sale (cf. Gen 19,36); la beţie regele Baltazar al Babilonului a profanat vasele sfinte din templul de la Ierusalim şi s-a închinat zeilor muţi (cf. Dan 5,1-4); la beţie Nabal s-a purtat cu necuviinţă faţă de David şi oamenii lui (cf. 1Sam 25,25); la beţie Irod Antipa a dispus tăierea capului lui Ioan Botezătorul (cf. Mc 6,27). La beţie multe rele s-au întâmplat şi se întâmplă şi astăzi în lume. Pofta de avere şi grijile acestei vieţi au rătăcit şi ele pe mulţi de la credinţă şi i-a făcu insensibili la chemările harului, ca pe contemporanii lui Noe şi ai lui Lot (cf. Lc 17,27-28); i-a făcut vânzători de Dumnezeu ca pe Iuda (cf. Mt 26,15); i-a făcut necredincioşi ca pe Dima (cf. 2Tim 4,10). Necumpătarea, beţia şi grijile acestei vieţi rătăcesc şi pierd şi astăzi multe suflete.

Cum spune evanghelia de astăzi, trebuie să veghem, trebuie să ne rugăm, trebuie să fugim de orice rău (cf. Lc 21,36); iar dacă suntem pe o cale rea trebuie să ne convertim şi să trăim o viaţă după învăţătura lui Isus (cf. 1Tes 4,2).

Episcopul misionar Warren Candler (1857-1941), un american, în tinereţe fusese un avocat renumit. El a avut un client de vinovat de crimă, pentru care a făcut maximum de efort că să-l scape. Au fost unele circumstanţe atenuante pe care el le-a exploatat la maximum. După deliberarea juriului, sentinţa a fost: "Acuzatul e nevinovat". Au trecut câţiva ani şi omul a săvârşit o altă crimă. Procesul de dată această a fost judecat de Warren Candler, omul care îl apărase la primul proces, dar care între timp devenise judecător. Verdictul juriului de asta dată a fost: "E vinovat". Citind sentinţa de condamnare, judecătorul Candler i-a zis: "La prima judecată eu am fost apărătorul tău, acum sunt judecătorul tău. Prin verdictul său, juriul m-a însărcinat să-ţi aduc la cunoştinţă sentinţa: vinovat şi condamnat". Astăzi, Domnul Isus este apărătorul păcătoşilor. Dacă venim la el, avem iertarea. Dacă îl refuzăm, mâine ne va fi judecătorul care ne va rosti înfricoşătoarea sentinţă de condamnat veşnic.

Sfântul Vincenţiu Ferrer (1355-1419), un predicator spaniol din ordinul sfântului Dominic, ne povesteşte despre un tânăr care s-a lăsat târât de patimi şi ducea o viaţă rea. Acest tânăr a avut într-o noapte un vis teribil. Se făcea că a murit şi că a ajuns în stare de păcat în faţa divinului judecător. Atât de mare i-a fost groaza când a întâlnit privirea divinului judecător care era gata să-i rostească sentinţa, că a albit în somn şi s-a trezit înspăimântat. Mielul blând se transformase în leul din tribul lui Iuda (cf. Ap 5,5). Din acea clipă s-a convertit, şi-a schimbat viaţa, a făcut pocăinţă, practica virtuţile creştine şi făcea bine pe oriunde trecea, asemenea lui Isus (cf. Fap 10,38).

Duhul şi mireasa spun: Maranatha! Vino, Doamne Isuse (cf. Ap 22,17.20)!

Pr. Ioan Lungu