Reflecţie la comemorarea sfintei Fecioare Maria, Regină, imagine şi început al Bisericii - 2017

[altmariustotal catolic]

Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei (cf. Lc 1,28a; 42b)

Când eram copii ne plăceau foarte mult basmele cu "Feţi frumoşi şi Ilene cosânzene", cu "tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte", cu "regi şi regine", cu palate şi castele de aur şi smaralde. Şi parcă în inima noastră de copii, ni se năştea dorinţa ca şi noi să ajungem odată ca aceşti eroi de basm. O vorbă de duh ne spune că Dumnezeu nu dă niciodată dorinţe bune care nu ni se împlinesc.

La 15 august Biserica a celebrat adormirea, învierea şi înălţarea cu trupul şi sufletul la cer a Preacuratei Fecioare Maria, de către Fiul ei, Isus. La 22 august Biserica celebrează continuarea şi desăvârşirea sărbătorii de la 15 august, încoronarea Preacuratei Fecioare Maria ca regina în cer, de către Isus. De aceea, Biserica pare să ne spună astăzi, aşa cum odinioară Isus le-a spus evreilor din sinagoga de la Nazaret, parafrazez: "Acele gânduri şi dorinţe de basm pe care le-aţi avut în copilărie şi le mai aveţi încă, astăzi vi s-au împlinit" (cf. Lc 4,21)

De când Isus a înviat cu un frumos trup de glorie şi pentru a nu mai muri, de când Isus s-a înălţat glorios în slava cerească, de când Isus a fost glorificat la dreapta Tatălui, de când Isus a primit domnia şi puterea în cer şi pe pământ, tot de atunci toate aceste realizări ale lui, sunt şi ale noastre, şi le vom lua în posesie atunci când vom intra în împărăţia cerului, împărăţie care nu este din lumea aceasta (cf. In 18,36).

Conştienţi de acest adevăr, părinţii sfintei Tereza a Pruncului Isus, sfinţii Martin şi Zelia, îşi strigau odrasla cu numele de "Prinţesă". Conştient de acest adevăr, poetul Ioan Alexandru (1941-2000), îşi numea copiii Prinţi" şi "Prinţese".

"Aceasta este voia Tatălui meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în el să aibă viaţă veşnică şi eu îl voi învia în ziua cea de apoi" (In 6,40) "Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze; şi unde sunt eu, acolo va fi şi slujitorul meu. Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl meu îl va cinsti" (In 12,26). "Când voi fi înălţat de la pământ îi voi atrage pe toţi oamenii la mine" (In 12,32).

"Adevărat zic vouă că voi cei ce m-aţi urmat, când va fi creată lumea cea nouă, când Fiul Omului va şedea pe tronul măririi sale, atunci veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel" (Mt 19,28). "Voi sunteţi aceia care aţi rămas cu mine în încercările mele. De aceea eu vă rânduiesc vouă o împărăţie, precum mi-a rânduit şi mie Tatăl meu, ca să mâncaţi şi să beţi la masa mea, în împărăţia mea şi să şedeţi pe tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel" (Lc 22,28-30)

Deci, învierea, înălţarea la cer, glorificarea la dreapta Tatălui şi constituirea lui Isus ca Rege pentru veşnicii toate sunt şi pentru cei care cred şi-l urmează pe Mântuitorul Isus în viaţa lor. Iar Maria prin alegerea ei divină, prin umplerea cu plinătatea harului, prin răspunsul ei afirmativ la chemarea de a fi Maica lui Mesia, şi mai ales prin corespunderea ei la chemarea şi harul primite, s-a învrednicit să fie prima beneficiară a acestor glorii divine, zic prima, căci un lung şir de credincioşi, împreună cu noi, o vor urma.

Conciliul Vatican II ne învaţă că Preacurata Fecioară Maria este o "icoană şi o imagine a Bisericii", (LG 68); mai exact ne învaţă că toate lucrurile bune şi frumoase care i s-au întâmplat Fecioarei Maria, care a crezut şi l-a urmat pe Cristos, ni se vor întâmpla şi nouă tuturor care asemenea ei, vom crede şi-l vom urma pe acelaşi Cristos.

Noi ştim că Maria a fost prima care a crezut în Cristos la Bunavestire, prima care l-a zămislit pe Isus în fiinţa ei, prima care l-a primit şi purtat în sânul ei, prima care l-a născut în lume şi în suflete, şi prima care l-a urmat pe toate căile sale până la Calvar. De aceea tot ea a fost şi prima care a beneficiat de promisiunile lui Isus şi a fost înviată şi înălţată cu trupul şi sufletul în slava cerească, glorificată şi încoronată ca Regină pentru veşnicie.

Iarăşi mă repet, Maria nu este unica căreia i s-au întâmplat aceste lucruri frumoase, ea este numai prima din cei care sunt ai lui Cristos care a înviat şi a fost înălţată cu trupul şi sufletul la cer şi încoronată ca regină pentru veşnicie, dar nu şi ultima. Ea a devenit garanţia sigură şi neclintită că învierea şi înălţarea lui Cristos, glorificare şi încoronarea ei regală din ceruri vor fi şi ale noastre, atunci când ne va veni şi nouă rândul. Sfântul Paul explică: "Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Cristos toţi vor învia. Dar fiecare în rândul său: La început Cristos, apoi toţi cei care sunt ai lui Cristos, la venirea lui" (1Cor 15, 22-23).

Dacă la 15 august, noi, cei care credem şi-l urmăm pe Cristos, ne-am văzut cu toţii, în Maria, înviaţi şi înălţaţi cu trupul şi sufletul în slava cerească, asemenea ei, la 22 august, tot în Maria, ne vedem iarăşi cu toţii, tot cu ochii credinţei, încoronaţi regi şi regine pentru împărăţia cerurilor.

Acest fapt a fost profeţit şi prefigurat, pentru Maria şi pentru noi, cu mult înainte în sfânta Scriptură, scrie: "Lângă scaunul de domnie al lui Solomon au pus un scaun pentru mama împăratului, şi ea a şezut la dreapta lui" (1Rg 2,19). "Regina sta la dreapta ta, Doamne, împodobita cu haine aurite şi frumos înfrumuseţată" (Ps 45,11). Şi iarăşi: "Un semn mare s-a arătat atunci în cer: o femeie, înveşmântată cu soarele, având luna sub picioarele ei, iar pe cap purtând o coroană de douăsprezece stele" (Ap 12,1). Iar noi ştim că "femeia" din Apocalips este imaginea Bisericii, este imaginea unuia fiecăruia dintre noi care formăm Biserica.

De aceea, enciclica papei Pius al XII-lea, "Ad coeli Reginam", din 11 octombrie 1954, spunea cu privire la regalitatea Mariei, dar şi a noastră, "că ea nu este altceva decât o urmare firească a adevărurilor cuprinse în sfânta Scriptură".

Însă să nu uităm un lucru foarte important, Maria a fost prima dintre creaturi care a beneficiat de aceste glorii cereşti, pentru că tot ea a fost şi prima care a trăit aşa cum a trăit Isus (cf. 1In 2,6).

Dar să vedem mai întâi ceea ce a făcut pe pământ Isus Regele şi Omul cel nou, după care trebuie să ne modelăm viaţa (cf. Ef 1,10), aşa cum şi-a modelat-o şi Maria.

1. Isus arăta mereu spre Tatăl, mereu a făcut numai voinţa Tatălui, mereu a împlinit poruncile Tatălui, mereu se întreţinea cu Tatăl în rugăciune, mereu a vorbit numai cuvintele Tatălui, mereu a făcut numai lucrările Tatălui, mereu a ascultat numai de Tatăl, chiar şi când l-a purtat la cruce, mereu s-a smerit în faţa Tatălui, deşi era una cu el. "Isus s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce. Pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat" (Fil 2,8-9).

2. Chiar dacă Isus este Rege veşnic, el a ştiut că pe pământ trebuie să slujească lui Dumnezeu şi oamenilor. Şi chiar a spus: "Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru cei mulţi" (Mt 20,28). Astfel: "Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor" (Mt 9,35). "Isus din Nazaret, umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavol" (Fap 10,38).

3. Pentru a duce Evanghelia împărăţiei făcea deseori drumuri lungi şi periculoase, negăsind timp nici măcar să mănânce (cf. Mc 3,20) şi să se odihnească (cf. Mt 8,24). De cele mai multe ori nu aştepta să fi chemat sau rugat să predice sau să vindece, dar ieşea el însuşi în întâmpinarea celor ce aveau nevoi de ajutor. Astfel s-a dus la Ierihon numai pentru un orb şi pentru Zaheu (cf. Lc19,1ss); s-a dus în satul Sihar din Samaria, pentru a întâlni o femeie samariteancă (cf. In 4,6-7); s-a dus în Tir şi Sion pentru a întâlni femeia cananeancă a cărei fiică era posedată de diavol (cf. Mt15,21ss); s-a dus la scăldătoarea Siloe, de lângă Poarta Oilor, din Ierusalim, unde ştia ca un bolnav aştepta de 38 de ani vindecarea şi mântuirea (cf. In 5,1-16); a venit în zona templului, unde iudeii căutau să-l omoare, pentru că acolo se afla un orb din naştere, ce aştepta lumina (cf. In 9,1ss).

4. Iar astăzi, de la dreapta Tatălui, continuă mai eficient să ne facă bine, mijlocind pentru noi la Tatăl, (cf 1Tim 2,5; 1In 2,1), fiind cu noi în toate zilele pentru a ne ajuta (cf. Mt 28,20) şi pregătindu-ne un loc bun în ceruri (cf. In 14,2-3). Cât de bine înţelegem acum cuvintele lui Isus: "Tatăl meu lucrează până acum, şi eu de asemenea lucrez" (In 5,17).

Aşa a înţeles Regele Isus să facă pentru ca să domnească veşnic, împlinind mereu voinţa Tatălui şi slujind, făcând bine celor ce aveau nevoie de mântuire şi ajutor. Aşa a înţeles şi Fecioara Maria să facă ca să fie Regină, să facă mereu voinţa Tatălui, născându-l mereu pe Isus în inimile oamenilor, prin trăirea şi vestirea Evangheliei, şi venind mereu în ajutorul şi în întâmpinarea celor aflaţi în dificultăţi. Astfel: La Bunavestire acceptă voinţa Tatălui de a fi mama lui Mesia, cu tot ce comportă aceasta (cf. Lc 1,38). La Prezentarea la Templu şi pe Calvar, acceptă nu numai să-l jertfească pe Isus, ca un nou Abraham pe Isaac (cf. Gen 22,10), dar acceptă să se jertfească şi pe ea însăşi împreună cu el, "împlinind în trupul ei ceea ce lipsea suferinţelor lui Cristos, pentru trupul lui, care este Biserica" (Col 1,24).

Apoi, după ce l-a născut pe Isus la Betleem (cf. Lc 2,7), imediat îşi începe lucrarea de a-l naşte în sufletele şi în vieţile oamenilor. La Betleem îl arată pastorilor, localnicilor şi Magilor (cf. Lc 2,17; Mt2,11). La Templu l-a arătat bătrânilor Simeon şi Ana şi tuturor celor care aşteptau mântuirea (cf. Lc2,21-38). În timpul prigoanei lui Irod l-a arătat străinilor (cf. Mt 2,14-15). La Nazaret l-a arătat localnicilor (cf. Lc 2,39). La nunta din Cana l-a arătat mirilor şi oaspeţilor (cf. In 2,5.11).

În timpul călătoriilor misionare, alături de Isus şi alături de apostoli, l-a arătat tuturor celor pe care îi întâlnea. Iar pe cruce l-a arătat lumii întregi ca mântuitor (cf. In 19,25).

Cât priveşte slujirea oamenilor, trebuie spus că asemenea lui Isus, observa necazurile altora şi le căuta rezolvare mai înainte de a fi fost chemată la asta. După Bunavestire a văzut dificultatea Elisabetei, verişoara sa mai în vârstă şi însărcinată, şi a mers la ea, a rămas trei luni cu ea, ca s-o ajute (cf. Lc 1,40). La nunta din Cana vede necazul mirilor rămaşi fără vin intervine la Isus (cf. In2,3-4). Înainte de Rusalii îi strânge pe apostoli în jurul lui Isus (cf. Fap 1,14).

Acelaşi lucru îl face şi acum din cer. Practic petrece cerul făcând bine pe pământ. Să ne gândim la multele apariţii şi la multele mesaje mântuitoare aduse din cer. Să ne gândim la multele rugăciuni care le înalţă pentru noi. Să ne gândim la multele necazuri şi dureri ce le alină şi astăzi, rugându-l pe Fiul ei, Isus. Să ne gândim la multele minuni pe care ni le obţine mereu de la Isus. Într-adevăr, după expresia sfintei Tereza Pruncului Isus, ea petrece cerul făcând bine pe pământ.

Iată că Maria Regină a fost mereu prima. Prima nu numai la înviere, înălţare, glorificare şi încoronare în cer, ci ea a fost şi prima la a crede, prima la a face voinţa lui Dumnezeu, prima la a se smeri, prima la a vesti Evanghelia, prima la a vedea durerile altora, prima la a sluji pe Isus în fraţii lui.

Pentru că la Dumnezeu a sluji înseamnă a începe a domni: Isus a domnit şi domneşte, slujind Tatălui şi oamenilor. Maria a domnit şi domneşte, slujind lui Dumnezeu şi oamenilor. Sfinţii au domnit şi domnesc, slujind lui Dumnezeu şi oamenilor. Noi domnim şi vom domni veşnic, slujind lui Dumnezeu şi oamenilor.

Dacă Isus, Maria şi toţi sfinţii au înţeles să domnească prin împlinirea voinţei lui Dumnezeu, prin vestirea Evangheliei şi prin slujire generoasă a lui Dumnezeu şi a semenilor, aşa trebuie să înţelegem şi noi, măcar începând de astăzi înainte.

Numai aşa ne putem învrednici şi noi de învierea, înălţarea la dreapta Tatălui şi de încoronarea ca regi şi regine pentru cer, aşa cum am fost şi consacraţi la Botezul nostru.

Să nu uităm că până şi prinţii şi prinţesele din basmele copilăriei noastre erau fiinţe credincioase şi generoase. Dar să nu uităm că sfinţii şi sfintele noastre, adevăraţii prinţi şi prinţese, au fost cei mai buni slujitori ai lui Dumnezeu şi ai oamenilor. Iar Maria ne este cel mai bun exemplu.

Să nu uităm că există şi diavolul, un "prinţ al întunericului", şi că există slujitorii lui, prinţi şi prinţese ale întunericului: "căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh" (Ef 6,12). Iar despre cei care îl urmează pe Prinţul întunericului, sfântul apostol Iuda spune în scrisoarea sa: "Sunt ca nişte pete murdare, ca nişte nori fără apă, purtaţi de vânturi de ici-colo, ca nişte pomi fără rod la sfârşitul toamnei, ca nişte morţi de două ori, ca nişte dezrădăcinaţi, ca nişte valuri furioase ale mării care îşi spumegă neruşinarea, ca nişte stele rătăcitoare cărora le este păstrată bezna întunericului pentru veşnicie" (Iuda 1,12-13).

Noi ce fel de prinţi şi prinţese suntem? Sfântul Paul ne reaminteşte: "Voi fraţilor, nu sunteţi în întuneric... Căci voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului" (1Tes 5,4-5).

Asemenea lui Isus şi asemenea Mariei, să începem şi noi, chiar de astăzi şi acum, să ne trăim regalitatea primită la Botezul nostru, prin slujirea lui Dumnezeu şi a fraţilor, pentru ca apoi, la timpul cuvenit, să putem primi şi noi, asemenea Mariei: învierea, înălţarea, glorificare şi coroana regească.

Pr. Ioan Lungu