altmarius

cultură şi spiritualitate

Rectorul sanctuarului din Lourdes: "Ne rugăm pentru toţi"

De Cristina Uguccioni

Invizibil, ascuns, rău: Covid-19 infectează persoanele, uneori le ucide, mereu le desparte constrângându-le să stea departe unele de altele. Însă nimic nu poate împotriva afectelor: în timp de pandemie oamenii continuă cu încăpăţânare, şi chiar cu bucurie, să se iubească, şi chiar printre mii de dificultăţi se înmulţesc eforturile pentru ca acest bine să circule în mii de forme diferite. În sanctuarul din Lourdes, închis din 17 martie 2020, această iubire se exprimă înainte de toate prin rugăciune, aşa cum relatează la Vatican Insider părintele Olivier Ribadeau Dumas, 59 de ani: fost secretar general şi purtător de cuvânt al Conferinţei Episcopale Franceze, din octombrie 2019 este rector al sanctuarului marian francez.

Cum s-a ajuns la decizia de a închide sanctuarul?

În februarie, urmând recomandările autorităţii sanitare naţionale şi rămânând în contact continuu cu prefectul regiunii, am început să reorganizăm viaţa la sanctuar pentru a garanta siguranţa pelerinilor: într-un prim moment am permis accesul la cinci mii de persoane, apoi la o mie apoi numai la o sută câte o dată. După aceea, când la 16 martie, preşedintele Republicii, Emmanuel Macron, a anunţat lockdown-ul pentru întreaga Franţă, am decis să închidem.

Sanctuarul este închis, însă viaţa de rugăciune continuă, în favoarea tuturor. Ce iniţiative deosebite aţi demarat?

Din 17 martie a început rugăciunea continuă în faţa grotei de la Massabielle: de la 7 dimineaţa la 20.30 seara se succed momente de rugăciune, celebrări euharistice, recitări ale rozariului în diferite limbi (între care: franceză, italiană, germană, spaniolă, poloneză). Este posibil de urmărit întreaga zi în direct streaming pe situl sanctuarului (www.lourdes-france.org). Pelerinii nu pot să vină la Lourdes de aceea mergem noi (preoţi, diaconi, călugări) la persoane punându-ne în ascultarea rugăciunilor lor. Misiunea noastră este să ne rugăm pentru toţi. Sanctuarul, în acest timp de pandemie, de frică şi suferinţă, vrea să fie plămânul care se roagă al lumii, capabil să adune şi să ducă la Maria şi la Domnul fiecare invocaţie. Din lumea întreagă ne vin în medie, în fiecare zi, două mii de intenţii de rugăciune.

În afară de asta, după 17 martie am decis să punem la dispoziţia autorităţilor sanitare un edificiu care în mod tradiţional găzduieşte bolnavii care ajung aici în pelerinaj. Mi s-a cerut să începem să dăm primire persoanelor bolnave care trăiesc pe stradă şi primele patru deja au sosit: sunt îngrijite de personalul medical de la Crucea Roşie. Vocaţia sanctuarului este să primească pe cel care suferă şi suntem fericiţi că putem continua să facem asta.

La 4 aprilie a început oficial perioada pelerinajelor, însă pentru că nimeni nu poate să vină ne-am gândit să oferim pe situl nostru un pelerinaj spiritual: în fiecare săptămână invităm grupurile care ar fi trebuit să ajungă aici să ne trimită intenţiile lor de rugăciune şi să participe la liturghie şi la rozariu: pentru pelerinii italieni întâlnirile sunt la ora 11 şi la ora 18. Împreună experimentăm forţa rugăciunii.

Cum aţi descrie această forţă?

Când mă rog în faţa grotei ştiu că nu sunt singur pentru că - prin mijloacele de comunicare ale sanctuarului - se roagă cu mine mii de persoane: rugăciunea este forţă de comuniune: anulează distanţele, construieşte legături indestructibile. Rugăciunea este în acelaşi timp forţă de caritate: noi ne rugăm pentru ca această pandemie să se oprească, pentru ca Sfânta Fecioară Maria, Neprihănita Zămislire ocrotită de Dumnezeu, să-i ocrotească pe toţi. O invocăm pe Maria pătrunşi de spiritul de la Lourdes, care este spirit de primire a celor mai slabi: aşadar ne rugăm pentru toţi cei mici din lume, pentru cei care suferă şi pentru cei care nu mai au forţa de a se ruga.

Ce teme apar cu frecvenţă mai mare în intenţiile de rugăciune pe care le primiţi în aceste săptămâni?

În această perioadă foarte multe intenţii se referă la pandemie: se cere dispariţia virusului, protecţie pentru cei dragi, milostivire pentru răposaţi, mângâiere pentru cei mâhniţi, forţă pentru lucrătorii sanitari. Alături de aceste rugăciuni există altele care se referă la diferitele etape ale vieţii: de exemplu, binecuvântarea pentru un copil abia născut, un ajutor pentru a găsi soţ, pacea între soţi. Toate sunt rugăciuni foarte frumoase: sunt rugăciunile poporului lui Dumnezeu, ale celor mici care se încredinţează cu simplitate Mariei. La Lourdes se aduce toată povara propriei vieţi şi se găseşte vindecare: poate că nu aceea a trupului, dar cu siguranţă vindecarea inimii.

Cum trăiesc cetăţenii din Lourdes această perioadă dificilă?

Din păcate trebuie să facă faţă la foarte multe probleme. Din punctul de vedere economic situaţia este catastrofală pentru că o bună parte a populaţiei era angajată în primirea grupurilor care veneau în pelerinaj. Şi sanctuarul are dificultăţi economice serioase: avem încredere în credincioşi, care în momentele de necesitate au fost mereu aproape de noi cu o generozitate emoţionantă.

Când credeţi că se va putea redeschide sanctuarul? Şi cum va fi organizată primirea credincioşilor?

Nu ştim când vom putea redeschide, dar deja reflectăm asupra modului în care vom putea să primim în siguranţă bolnavi şi pelerini. Preşedintele Republicii a anunţat că faza 2 va începe la 11 mai. Luând în considerare particularitatea sanctuarului, care găzduieşte persoane care provin din toată lumea, dintre care multe sunt bolnave, cred că redeschiderea va avea loc pe grade şi pe luni vor exista numeroase reguli de respectat. Oricum aşteptăm să cunoaştem indicaţiile preşedintelui Macron.

Încă de acum îi invit pe toţi, chiar şi pe cei care nu cred, să vină în pelerinaj la Lourdes atunci când va fi posibil. Aici fiecare va putea găsi răspunsuri la întrebările cruciale pe care le poartă în inimă şi va putea experimenta frumuseţea şi forţa fraternităţii, aceea care îi leagă pe cei bolnavi şi pe cei care se îngrijesc de ei, aceea care se naşte din întâlnirea dintre generaţii şi dintre persoane de cultură diferită. Între timp, aşteptând ca sanctuarul să se poată redeschide, îi invit pe credincioşi să se roage cu noi, să ne încredinţăm intenţiile de rugăciune având certitudinea că le vom duce în faţa Mariei şi a Domnului. Noi suntem aici pentru voi şi cu rugăciunile noastre, cu prietenia noastră şi afectul nostru, vrem cu umilinţă să transmitem tuturor zâmbetul Mariei adresat Bernadetei: este zâmbetul lui Dumnezeu adresat întregii familii umane.

(După Vatican Insider, 26 aprilie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Vizualizări: 22

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor