Recomandari RRM - 26 martie 2011

[altmariusclassic]

Sâmbătă, 26 Martie, ora 11.00
Lecţia micului meloman

Povestea unei lovituri de timpan

 

23 martie 1792, Londra, sala ”Hanover Square Rooms” numită şi „ Queen's Concert Rooms”, de acolo a început povestea simfoniei nr 94.

 

Povestea

Domnul Joseph Haydn, aflat la pupitrul orchestrei, îşi încîntă publicul cu sonorităţi plăcute, aşezate într-o formă de sonată şi expuse în ritm alert. Se ştie însă că publicul este extrem de capricios. Ce ar putea să aducă în următoarele părţi pentru a-i cuceri? Glumele muzicale ale domnului Haydn sunt binecunoscute, totuşi umorul englezesc este un pic mai aparte. Partea a doua, mişcarea lentă începe, linia melodică este agreabilă, atmosfera cât se poate de liniştită şi deodată, ca din senin, apare o lovitură de timpan, după care totul revine la normal de parcă nimic nu s-ar fi întamplat. Ce efect minuat! Ce idee! Publicul este încântat. Se ridică în picioare, strigă „Încă o dată, încă o dată”. Ideea lui Haydn de a-şi surprinde în acest fel auditorul a fost atât de originală încât a doua zi toate publicaţiile au comentat această nouă glumă muzicală a creatorului. Fiecare a interpretat în felul său „surpriza”: unii au văzut în ea dorinţa compozitorului de a-şi trezi auditorul adormit de melodia liniştită a părţii secunde, alţii şi-au închipuit că este sugerat un tablou în care o păstoriţă adoarme lângă un pârâu şi împuşcăturile unei vânători o trezesc. De atunci încolo s-au găsit alte şi alte explicaţii ale acestei glume muzicale.

 

Simfonia „Surpriza” la Lecţia micului meloman

În Pădurea fermecată, cu siguranţă Simfonia nr 94, „Surpriza” a domnului Joseph Haydn este una dintre cele mai ascultate. Mai are ea vreun secret pe care doar Pocchetina îl poate descoperi? Se ascunde altceva în spatele paginii cu note şi linii bine trasate? Cred că răspunsul îl puteţi afla doar dacă ascultaţi sâmbătă, 26 martie, de la ora 11,00 o nouă premieră a Lecţiei micului meloman.

Simona Tănascu

 

Sâmbătă, 26 Martie, ora 19.00
Seara de operă

Ceaikovski – Puşkin, la MET

 

 

În această sâmbătă, vă invit într-un univers, unde totul gravitează sub liniile de forţă ale unei opere, în care cuvintele lui Puşkin ţi-au dat întâlnire cu muzica lui Ceaikovski, iar spiritul romantic a revitalizat un Sankt Petersburg de final de secol al XVIII-lea, plin de moravuri şi drame personale zguduitoare: vorbesc, fireşte, despre opera Dama de pică, reluată în această stagiune la Metropolitan Opera House din New York, în concepţia regizorului Elijah Moshinsky şi sub bagheta foarte talentatului dirijor leton Andris Nelsons, pe care avem ocazia s-o preluăm în direct de la MET.

 

Compusă de Ceaikovski în 1890, pentru Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg, Dama de pică este în fapt o dramă muzicală extrem de puternică şi realistă, care face din ofiţerul german Gherman, un erou subjugat într-atât de pasiunea sa pentru jocul de cărţi, încât se foloseşte de tânăra Liza pentru a ajunge în preajma unei bătrâne contese, despre care, se spunea, că ar fi câştigat o avere la joc, graţie unei combinaţii secrete; este o dramă susţinută de o desfăşurare muzicală cuceritoare prin puterea ei de sugestie ce reconstituie până în cel mai mic amănunt arhitectonic, un spaţiu şi un timp pe care doar creaţia de operă rusă ni le poate adânci în memorie, titrând scurt: Ceaikovski – Puşkin.

 

În plus, de când nu am mai ascultat şi vorbit despre o operă rusă?

De mult.

Aşa că, reîntorcându-mă de la New York – după o extraordinară experienţă trăită în studiourile Radio Metropolitan Opera – abia aştept să vă reîntâlnesc: sâmbătă, 26 martie 2011 - pentru o Dama de pică reunindu-i pe tenorul rus Vladimir Galouzine – în rolul Gherman şi soprana finlandeză Karita Mattila – Lisa, pe mezzosoprana Dolora Zajick – în rolul Contesei şi baritonii Aleksei Markov – Tomski şi Peter Mattei – Yeletsky, o Dama de pică purtând însă tot marca MET.

Luminiţa Arvunescu