altmarius

cultură şi spiritualitate

Recomandări RRM

Vineri, 20 August, ora 17.00
Geografii subiective (R)

Să fi devenit călătoriile o nouă obsesie a multora? O pasiune sau, mai degrabă o preocupare a unora, o dorinţă de a cunoaşte, o nevoie de a descoperi din ce în ce mai multe într-o epocă în care informaţiile sunt din ce în ce mai la îndemână.

În ultimul timp albumele de călătorie au inundat piaţa media: cărţi, documentare, cicluri de emisiuni de televiziune pline de sugestii turistice...

De doi ani deja, cu ajutorul cuvintelor şi al muzicii noi vă propunem să călătoriţi virtual prin spaţii culturale remarcabile care au trezit - în viziunea creatoare, în memoria unor artişti - imagini pe care vă invităm să le întregiţi cu propria memorie sau fantezie vizuală, conturând astfel propriile dumneavoastră Geografii subiective.

Până acum, emisiunile acestui ciclu v-au condus prin istoria şi cultura unor locuri pe unde eu avut prilejul de a-mi exersa privirea, de a poposi măcar câteva ore; dar amprenta păstrată în amintire a fost adâncă, vie încă, bogată în emoţii şi sugestii pe care am încercat să vi le împărtăşesc, probabil cu nota de subiectivitate greu de ascuns uneori. A păşi din nou pe asemenea drumuri trezeşte alte trăiri, te face să descoperi mai mult, mai adânc, mai altfel... Vă invit să încercaţi o asemenea experienţă urmărind - în reluare - câteva dintre popasurile pe care le-am făcut împreună prin Europa, călăuziţi de muzică, de cultură şi de eroii care au trecut prin astfel de meleaguri.

Cu câtva timp în urmă, auzindu-mi numele, o persoană necunoscută mie a venit şi m-a întrebat direct: pe unde ne mai călăuziţi în ediţia viitoare? Întâi m-am mirat, apoi m-am bucurat că, iată, aceste sugestii i-au atras atenţia, după care mi-a crescut mai mult grija de a căuta repere cât de cât interesante pentru mai mulţi ascultători... Aşadar, fiecare album al călătoriilor noastre s-a profilat în felul său, subiectiv. Este şi cazul celor două emisiuni consacrate oraşului Bergen şi împrejurimilor sale norvegiene, cu un peisaj muzical atât de interesant de urmărit de-a lungul timpului, cu o viaţă artistică bogată, foarte variată ca forme de manifestare.
Anca Ioana And

Vizualizări: 40

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor