altmarius

cultură şi spiritualitate

Repere şi idei
Raţiunea de a fi creator

În aceste zile s-a întâmplat să umblu prin cuferele mele cu manuscrise, prin corespondenţa şi hârtiile rămase din vremea când lucram la revista „Convorbiri literare”, precum şi la almanahul aceluiaşi mensual. În astfel de împrejurări, privirea cade, vrând-nevrând, peste texte şi nu-ţi poţi înfrâna poftirea de a te dedulci preţ de măcar câteva clipe din splendoarea lor. Şi cum pofta vine mâncând, laşi câteodată baltă alte treburi, oricât de presante ar fi, şi te dedai plăcerii lecturii amănunţite. Nu-i numai bucuria reîntâlnirii cu spirite ce nu mai sunt şi care ţi-au fost afine, dar ai şi revelaţia unor tâlcuri la care nu te-ai gândit poate când ţi-au stat întâi textele în faţă. Aşa s-a petrecut, regăsind în teancurile de hârtii ce burduşesc biroul meu, pe care căutam să le pun în ordine, un scurt text semnat de pictorul Călin Alupi, intitulat „Sergiu Celibidache”. E vorba de aproape o filă de text A 4, scrisă caligrafic de un fost normalist de la Şendriceni şi de un desenator dintre cei virtuozi. Hârtia cu pricina cred că a rămas la mine, rătăcită din dosarul Alupi, folosit la pregătirea, împreună cu Aurel Istrati, a Retrospectivei de la Muzeul de Artă din Iaşi din 1996 şi a albu­mului-catalog, apărut cu acest prilej. Lapidara însemnare, o veritabilă eboşă a unui portret din perioada ieşeană a muzicianului, mărturiseşte un mod de a asuma existenţa, caracteristic marilor creatori. Nimic altceva nu este important pentru aceştia în afara artei lor. De asta ei ne par a veni dintr-o altă lume, cum remarcă indirect Călin Alupi după o vedere de tinereţe în Iaşi cu Celibidache. Întocmai mi s-a înfăţişat şi mie făptura omenească a pictorului, una prinsă mai tot timpul în jocul cu iluziile, cum definea Corneliu Baba arta picturală. Dar textul pictorului Călin Alupi, în simplitatea lui cuceritoare, e mai grăitor decât glosările mele, aşa că îl voi reproduce spre luare-aminte.

„În tinereţe am avut ocazia să-l cunosc cumva şi pe S.C. Avea pe atunci cam vreo douăzeci şi ceva de ani. Venea într-o familie prietenă cu mine. Un brunet frumos - de cum venea, se aşeza la pianină într-o cameră a băieţilor şi stătea ceasuri întregi, improvizând şi executând acrobaţii muzicale.

Intram şi ieşeam din cameră, dar el stătea uitat acolo, făcând acorduri şi fraze melodice de moment. Nu stătea de vorbă cu ceilalţi - se delecta la pian cu încercări originale, personale. Era conştient de talentul şi calităţile sale şi nu prea era comunicativ.

Când l-am văzut dirijând acum câţiva ani la Bucureşti, mi-am dat seama că într-adevăr e un mare dirijor şi calităţile sale s-au confirmat.”

Cuvinte puţine, însă doldora de sensuri. Tălmăcitoare ale ­felului în care creatorii de stirpe rară îşi rânduiesc existenţa. Raţiunea lor de a fi este arta şi numai arta.

Vizualizări: 58

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor