altmarius

cultură şi spiritualitate

Text: Ana Dumitrescu Cuprins
Rasinari
Locurile copilariei lui Cioran
Satul intre mit si legenta
Paradis al peisajelor
Ruptura de Rasinari
Toate paginile
Pagina 1 din 5


Hai, Aurel, hai la gropar, sa vad daca nu cumva o sa dezgroape un cadavru" - rade Emil catre fratele lui. Un craniu se rostogoleste pe drumul in panta ce duce la cimitir. De acolo, se poate admira o priveliste impresionanta a Rasinariului, un satuc din Transilvania, si a dealului Coasta Boacii, in apropiere de Sibiu.

Jocul preferat al lui Emil este fotbalul. Pe post de minge, prefera craniile. Suntem la finele anilor 1910, iar acest copil e Emil Cioran (1911-1995), filosoful pesimist. "De cate ori nu i-am tinut companie groparului! Nici nu-ti inchipui cat de adanc mi s-au intiparit in minte toate imaginile astea: s-a interpus intre mine si ele, fara sa le umbreasca insa, o perioada imbecila, din acelea de care-ti este rusine ca le-ai trait" - isi amintea Cioran, care s-a format la Rasinari.

Chiar de aici, dintre amintirile sale, printre jocurile copilariei, Coasta Boacii si acest eden, Emil isi va extrage seva inspiratiei. Spre acest loc isi va intoarce privirea, pana la sfarsitul vietii, spre ceea ce el numeste "paradisul pierdut". Ica Cioran sta la masa, la ea acasa, intr-un mic apartament din Sibiu. E o doamna in varsta, cu parul vopsit blond, amabila si apasata de mostenirea ramasa in intregime pe umerii ei, caci nici Aurel, sotul ei, nici Emil nu au avut copii.

Casa ei, in afara de mobilele familiei Cioran, este plina de carti, fotografii si hartii. Imi ofera o cafea si, in cele din urma, accepta sa vorbeasca despre ea, despre Emil si Aurel. Mai intai despre ea, care a fost sa verifice dosarele de la Securitate si a aflat ca a fost mult timp urmarita, singura ei vina fiind aceea ca a facut parte din familia Cioran, Emil fiind considerat de fostul regim ca periculos pentru tara. Numele de cod al Icai era Cici.

In rapoartele Securitatii, o vedem intr-o fotografie langa masina sa, citim ca se intalneste cu mai multi prieteni. Departe de orice complot, ii place, pur si simplu, sa joace bridge... Fara vreun mister, duce o viata ordonata, fapt care, de altfel, a scutit-o de neplaceri. Se vede ca e obisnuita sa vorbeasca despre acel Cioran pe care il cunoaste toata lumea, de imaginea publica, de fatada pe care a afisat-o.

Ceea ce e interesant este tocmai sa aflam reversul medaliei, acea parte din fiinta lui care a culminat in atat cinism si pesimism. Incepe sa povesteasca.

Mai intai, sfarsitul vietii lui Cioran. Acel sfarsit din mansarda pariziana unde locuia si care, poate, i-a adus paradisul pierdut si atat de mult cautat. Scoate un album de fotografii cu Cioran, il rasfoieste, defileaza portretele, Dieppe si plajele sale interminabile, unde ii placea sa se plimbe. Cu toate acestea, in mintea lui niciun peisaj nu putea lua locul celui din copilaria sa.

Ne vorbeste despre ultimele iubiri ale lui Cioran, de Simone Boué, care i-a stat mult timp alaturi, fidela partenera a unui barbat nu intotdeauna fidel, de vizitele la Paris. Si, depanand firul timpului, ajunge sa vorbeasca despre copilarie. Emil Mihai Cioran s-a nascut la 8 aprilie 1911 la Rasinari, dintr-un tata preot, Emilian Cioran, si Elvira Cioran, nascuta Comaniciu, atee. Din venirea lui pe lume, Emil a facut o veritabila cugetare: „Stiu ca nasterea mea e o intamplare, un accident hilar, si totusi, cand uit de mine, ma port ca si cum ar fi un eveniment capital, indispensabil mersului si echilibrului lumii“ – scrie in Despre neajunsul de a te fi nascut.
Este copilul mijlociu, din trei frati: o sora mai mare, Virginia, si un frate mai mic, Aurel. Cioran a petrecut primii zece ani din viata sa la Rasinari, prima ruptura de ceea ce el numeste o „forma de paradis“ producandu-se odata cu intrarea la Liceul Georghe Lazar din Sibiu. il vedem intr-o fotografie, copil fiind, alaturi de intreaga familie, in albumul pe care-l rasfoieste Ica Cioran, un tata cu expresie severa, dar calda in acelasi timp, o mama stand jos, privind fix in obiectiv, o sora a carei fata exprima melancolia specifica adolescentei, doi baietei avand acelasi suras, un aer rebel si zburdalnic. Emil si Aurel nu impartaseau doar acest suras, ci si o dragoste indestructibila, pe care nici timpul, nici distanta nu o vor estompa.

Aurel a ramas sufletul romanesc al lui Emil, alter egoul care se intorcea in fiecare duminica la Rasinari. Aurel, copil cu ganduri la fel de negre ca ale fratelui sau, ale carui nume si data a nasterii sunt gravate pe o cruce la iesirea din Rasinari si despre care Noica spunea: „Relu vine aici in fiecare duminica, din Sibiu. El spune ca vine la mormantul parintilor, dar eu il suspectez ca vine la mormantul lui si ca are voluptatea secreta de a se plange singur. il obliga propriul nume pus pe cruce.“ O copilarie, in aparenta, fericita, asa cum ii placea sa repete, petrecuta cu un tata „anxios din fire, care pune totul sub semnul indoielii, incredibil de onest, de modest si de lipsit de stralucire“, care ii invata in acelasi timp educatia religioasa, critica si deschiderea spiritului, si o mama „ambitioasa, cabotina, vesela si amara, in functie de starea de moment, incapatanata..., in fond pustiita in interior si deceptionata“. Veninul e deja acolo, in inima lui Emil.

Intr-o scrisoare din data de 17 octombrie 1967, la implinirea unui an de la decesul mamei sale, el vorbea in acesti termeni: „...Ma gandesc adesea la mama noastra, la ceea ce avea ea exceptional, la vioiciunea si (de ce nu?) orgoliul ei, dar, mai ales, la deliciul si otrava melancoliei pe care ne-a transmis-o si noua...“ Aceasta melancolie pe care o regasim in toate cartile lui si care ramane o marca a creatiilor sale. In intreaga sa corespondenta, Emil arata o dragoste filiala foarte puternica fata de mama sa, cu care pastreaza un contact epistolar pana la sfarsit.
Din aceasta copilarie i-a ramas si gustul libertatii, o libertate care se termina in fiecare zi la ora 17, ora la care fugea, impreuna cu Aurel, catre casa lor cu fatada roz si gradina frumoasa. Era ora fatidica, ora la care copiii se intorceau acasa sa se spele, sa manance si sa urmeze cursurile de religie tinute de tatal lor. Modestie si credinta, acestea erau valorile pe care tatal a incercat sa le inoculeze familiei. In dreptul casei lor, strada poarta numele Protopop Cioran. Nicio strada nu poarta numele Emil Cioran, desi, in fiecare an, Rasinariul gazduieste congresul fanilor din intreaga lume, care se aduna la locul nasterii sale. Congresul, in afara de pelerinajul la locul nasterii lui Cioran, include o seara si o noapte petrecute la Pensiunea Cioran, din Rasinari, tinuta de veri indepartati, se incheie, culmea ironiei, cu o slujba de pomenire, in amintirea lui Emil si a familiei sale.

Din casa familiala n-a mai ramas decat o plapanda amintire; a fost vanduta pentru 140.000 de lei unei familii care n-a auzit de Cioran. Ca unic indiciu al trecutului, exista totusi o statuie cu efigia lui si o placa amintind ca s-a nascut aici. De la ferestrele acestei case, micul Cioran vedea Coasta Boacii, cel mai frumos dintre dealurile din Rasinari, cel mai verde, imbracat in padurea sa de brazi. Visa la lungi plimbari, la verdeata si la candoare, la lipsa de griji. Astazi, privind, inca mai putem vedea Coasta Boacii, dar si un Rasinari mult extins.

In coltul micii piete a comunei se afla un restaurant care functioneaza ca bar. Ciobanii se aduna aici in iernile reci sa bea o tuica pentru a se incalzi. Aceiasi ciobani pe care Emil ii invidia in corespondenta sa: „...dar ma gandesc uneori ca as fi fost mai aproape de adevar daca m-as fi facut cioban in sat, in loc sa ma fatai prin orasul asta de saltimbanci“ (orasul este Paris). Multe constructii au aparut intre timp si au dus la extinderea satului. Case noi le inlocuiesc pe cele vechi, dar de-a lungul strazilor se vad inca fatadele de odinioara, care ne reamintesc acel Rasinari al lui Cioran. Cel care a ramas un sat de ciobani.

O caruta trece prin fata bacaniei Disco Bar Boby, cu o multime de piei de oaie. Departe de imaginea pastorilor linistiti, un cioban, impreuna cu femeia sa, trece cu caruta si ameninta fluturand un ciocan, pentru a nu fi fotografiati. Acel mit nu mai este de actualitate, imaginea s-a demonetizat si e departe de a fi poetica. Legatura cu lumea de la tara era foarte puternica, iar acel tablou a marcat amintirea micutului Emil.

Lumea satului era plina de mit si de legenda, mai ales in Transilvania, atat de incarcata de istorie. „in copilaria mea, la Rasinari aveam o deosebita admiratie pentru un taran, care a murit pe la 40 de ani, dupa ce si-a risipit averea prin bodegi si bordeluri. il chema Ion. La cateva zile de la inmormantarea lui, catre miezul noptii, un alt taran, care transporta lemn, cimitirul fiind taiat in doua de un drum, a trecut foarte aproape de mormantul lui Ion.

Cineva, in intuneric, fuma. «Cine e acolo?» «Sunt eu, Ion, am iesit din mormant sa fumez o tigara.» Un amic vesel de-al defunctului, dupa o betie, a venit «sa se reculeaga» la mormantul prietenului sau si i-a venit ideea bizara sa se dea drept mortul. Se zvonea, in copilaria mea, ca taranul celalalt s-a intors la casa lui terifiat si ca a innebunit.“ (Caiete 1957-1972, p. 948).

Umorul negru nu este, asadar, doar o constanta a lui Cioran. Iata care era ambianta in care a descoperit Cioran legatura sa cu lumea de dincolo. „Hai, Aurel, sa mergem la Moara Doamnei. Sa mergem sa vedem fantomele.“ Cei doi copii fug, nerabdatori, speriati si curiosi, in acelasi timp. Spiritele, fantomele si aparitiile ii atrag. Pe langa jocul cu oseminte, le plac distractiile de acest tip. Micutul Aurel il urmeaza pe fratele sau mai mare, desigur sub fascinatia pe care fratii mai mari o produc asupra celor mai mici.

Emil, foarte tanar, se confrunta cu aceasta realitate a mortii. De altfel, la cimitir, locul de joaca predilect al acestor doi copii, ii placea sa aduca si alte persoane. Emil ii scrie lui Aurel, la 28 decembrie 1972, vorbindu-i de o tanara care l-a marcat. „...Am si dansat cu ea o noapte intreaga si apoi – impreuna cu fratele ei – ne-am plimbat prin cimitirul din Rasinari.“ Moartea a ramas o tematica preponderenta in scrierile sale. „Nu se invinge moartea decat prin uzare.

Obsesia ei prea tare sfredelita ne uzeaza si se uzeaza. imbatraneste moartea in noi de prea multa prezenta; dupa ce ne-a spus totul, n-o mai putem intrebuinta. Simbioza indelungata cu moartea ne invata totul; prin ea, stim totul. De aceea, nicio cunoastere nu poate nimic impotriva ei“ – scrie Cioran in Cartea amagirilor.

Dar oare Emil a fost atras inca de la inceput de moarte sau contextul mistic din Rasinari l-a determinat sa o analizeze? Iernile transilvanene sunt si ele pline de magie: odata cu zapada care acopera muntii, trotuarele se umplu de copii care se dau cu sania, in preajma Craciunului mantia alba este patata de sangele rosu al porcilor taiati, iar vocile colindatorilor rasuna peste tot.

Micutul Emil a avut parte de multe ierni lungi, petrecute intre dealurile inzapezite. La gura focului, Emil si Aurel citesc, caci tatal lor vrea sa-i determine sa descopere literatura. El doreste sa inoculeze copiilor lui deschiderea spiritului si pentru asta le pune la dispozitie o biblioteca bogata si variata. Dar Aurel si fratele lui nu iubesc scoala, la fel ca multi alti copii de varsta lor. Le place sa-si spuna ca, intr-o zi, vor unge scoala cu slanina ca s-o manance cainii. Astfel, isi vor putea continua nestingheriti joaca in apa izvorului sau cursa nebuna catre Coasta Boacii, de unde vor admira impreuna peisajul.

Ica povesteste aceasta anecdota rapid, ca si cum, in fine, ar fi rusinos sa constati ca Cioran era un copil ca oricare altul, din anumite puncte de vedere. in scrisoarea din 3 aprilie 1948 catre Aurel, Emil se bucura sa afle ca, in sfarsit, ajunge tramvaiul la Rasinari. Tramvaiul functioneaza si azi si leaga Sibiul de Rasinari, din vara pana-n iarna, oferind privelisti de neimaginat cu splendida padure Dumbrava. in timpul studiilor facute la Sibiu, porneau deseori la drum impreuna si, pentru a ajunge la Coasta Boacii, ii rugau pe tarani sa-i ia cu ei in caruta, pentru a parcurge distanta de 10 kilometri pana acolo.

Rasinariul este realmente un paradis, in sensul propriu al termenului, constituit din peisaje, si nu din persoane. „Daca vreodata m-as intoarce acasa, locurile astea as vrea sa le revad, dar oamenii – categoric nu... N-am niciun chef sa vad pe nimeni, oricine-ar fi“ – ii scria fratelui sau in 14 august 1969. De altfel, singura casa unde visa sa locuiasca era cea a lui Barcianu (om instarit din Rasinari), o casa izolata, cu gradina. Acea familie Barcianu despre care spune, in scrisoarea din 26 mai 1978, ca s-ar putea scrie un roman.

Azi, putini oameni isi mai aduc aminte de aceasta familie. Multi insa tin minte mitul casei. Un satean isi aminteste ca aceasta casa a fost mult timp cea mai mare din Rasinari: „Ocupa cel putin un sfert din sat. Avea o gradina imensa, mai mult de 2 hectare, plina de copaci.

Acum, Rasinariul e mult mai intins.“ El a dat, prin familia Barcianu, doi oameni celebri ai Romaniei: Sava Popovici Barcianu, fost preot ortodox, profesor si om politic roman, membru al Academiei Romane, si fiul sau, Daniel Popovici Barcianu, om politic roman, initiator al Memorandumului din 1892.

Sava Popovici Barcianu este intemeietorul primei scoli din Rasinari, care a functionat intr-o casuta de lemn pe proprietatile lor. in perioada interbelica, la Barcieni se strangeau spiritele luminate ale vremii si Cioran a participat la cateva dintre aceste reuniuni.

In prezent, nu mai exista descendenti ai acestei familii la Rasinari. Alte amintiri, pline si ele de parfumul destinelor tragice, zburda pe strazile satului. in 10 mai, „cadetii“ armatei au trecut pe strazile din Rasinari. Ghita Vacaru si Emil Cioran i-au privit defiland. in scrisoarea catre Aurel, din 28 septembrie 1974, Emil isi aminteste de acest camarad care visa sa ajunga ofiter si care avea lacrimi in ochi privindu-i trecand.

Ghita Vacaru s-a intors sa moara la Sibiu, atras si el de fantomele copilariei, bantuind prin oras si „plangand ca un copil“, macinat de o ciroza hepatica. „Toate astea sunt asa de departe, de sfasietoare si de triste, triste pana la ridicol...“ – concluziona Cioran in scrisoarea sa. La 13 august 1970, intr-o scrisoare trimisa lui Bucur Tincu, un amic din copilarie de la Rasinari, scrie despre decesul unei cunostinte a lui, Stefan, care „...facea parte din copilaria mea, din acea perioada a vietii pe care-o am in minte mereu.

Marea greseala a vietii lui a fost c-a parasit Parisul de dragul Rasinarilor...“ Iata un gand contradictoriu; paradisul nu apartine, deci, tuturor. Rasinariul ramane un loc mitic. in corespondenta cu fratele sau, Aurel, „Relu“, cum ii place sa-l numeasca, nu a incetat sa revina si sa vorbeasca despre Rasinari, blestemat si minunat in acelasi timp. Prietenului sau Bucur Tincu i-a spus: „Rasinari este singurul loc pe care mi-ar placea sa-l revad candva. Restul mi-a devenit cu totul strain. Singura, imaginea copilariei noastre a supravietuit naufragiului, dintre toate amintirile.“ La sfarsitul studiilor, Cioran isi paraseste definitiv tara si cu aceasta isi abandoneaza si limba materna, adoptand franceza in scrierile sale si renegand cultura romana.

Toate acestea, la care se adauga angajamentele sale politice contestate, il transforma intr-un tradator in ochii romanilor si, mai ales, in ochii satenilor din Rasinari, care prefera sa-l admire pe Octavian Goga, mandria satului. Pamfil Seicaru (ziarist roman) vorbeste, de altfel, deschis despre Cioran: „Nu ne este, desigur, indiferenta atitudinea unui roman care, izbutind sa-si creeze un prestigiu literar, sa obtina audienta elitei intelectuale franceze, accentueaza renegarea prin insulte aduse neamului caruia, fatalitate biologica, ii apartine totusi.

Eleganta stilului, rafinata cizelare a frazei nu sunt suficiente ca sa acopere trivialitatea morala a atitudinii.“ Ruptura cu Rasinariul, odata cu intrarea la colegiu, a reprezentat un soc pentru Cioran. Lungi nopti de insomnie, care nu-l vor parasi niciodata, il fac sa cutreiere pe strazile Sibiului. Cauta deja ceea ce a pierdut si ce nu va mai regasi nicicand: copilaria sa, lipsita de griji, viata fericita.

Totusi pana la sfarsit nu a pierdut speranta ca se va intoarce. intr-unul dintre ultimele interviuri, Aurel declara: „Cand ne-am despartit, in 1937, mi-a spus, inghitindu-si saliva, in tren: «Cine stie cand ne vom revedea...» Si nu ne-am revazut decat 40 de ani mai tarziu, dar nu in tara noastra“. intotdeauna si-a dorit sa se intoarca. in 1991, a fost pe punctul de a porni spre Romania.

Dar s-a imbolnavit si a trebuit sa se intoarca la spital. in acea ultima perioada, era in scaun cu rotile. ii era teama ca va vedea o realitate complet diferita daca s-ar fi intors. Efectiv s-au produs multe schimbari; la Rasinari, compozitia sociala este cu totul alta: aproape jumatate dintre locuitorii satului lucreaza in oras, ceea ce a determinat si o schimbare de mentalitate. Totul este diferit fata de vremea cand Cioran era adolescent.

„La Rasinari colindam toata ziua pe strazi, pe campuri, prin paduri...“ Pana la sfarsit, padurile, campurile si Coasta Boacii au stralucit in negura gandurilor lui Cioran. Acum, copiii continua sa rada si sa fuga pe strazile satului, dar niciunul nu mai joaca fotbal cu un craniu

http://www.natgeo.ro/romania/romania/rasinari?limitstart=4

Vizualizări: 617

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

202 state 

(ultimul: Guam)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 40

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. EDITURA ARGONAUT

https://www.editura-argonaut.ro/

19.EDITURA MEGA

https://edituramega.ro/

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/edituri/polirom/?utm_source=Newsletter%20T%C3%A2rgul%20C%C4%83r%C8%9Bii&utm_medium=email&utm_campaign=P%C3%A2n%C4%83%20la%20-90%!%20Ia-%C8%9Bi%20lecturi%20Polirom%20pentru%20un%20sezon%20plin%20de%20magie!

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor