altmarius

cultură şi spiritualitate

Răscoală în UE. Polonia și alte 7 state le pun mâna în piept Germaniei și Franței!



Notă introductivă: În contextul complicat în care România se găsește – cu o Rusie neprietenoasă la Est și o Uniune Europeană dictatorială la Vest – soluția nu este să ieșim din UE, ci să îi scoatem pe tușă pe cei care se pretind noii stăpâni ai continentului: Merkel și Hollande, servitori ai unor interese anti-europene. Și iată că, după Brexit, pe fondul unei încercări de transformare a UE într-un super-stat controlat de Germania și Franța, a început răscoala. Polonia, un critic constant al politicilor cretine ale Bruxellului, împreună cu alte șapte state spun STOP, își unesc forțele și cer o reformă care le stă în gât islamizatorilor șefi ai continentului.

Așa cum era de așteptat, reprezentanții României s-au codit să fie solidari cu acest grup și să ne apere interesele în fața abuzurilor Bruxelles-ului. Și e și normal: dacă Polonia și Ungaria sunt conduse de polonezi și unguri, în interesul lor național, România este o țară aflată sub ocupație, condusă de alogeni cu nume românești (aflați la vedere sau în umbră) și de slugile lor trădătoare. Faceți doar o simplă comparație – în timp ce Viktor Orban dă cu evreo-maghiarul George Soros de pământ, ori de câte ori are ocazia, la noi oficialii îl pupă în fund pe același Soros, de tot atâtea ori. Lucru care spune totul despre cine ne conduce și în folosul cui.

Dar să vedem ce ne dezvăluie despre aceste lucruri Flux24.ro:

România a sabotat reuniunea informală la nivel de miniștri de externe și adjuncți ai acestora din state membre UE pe tema referendumului din Marea Britanie care a avut loc la Varșovia unde a fost reprezentată de ministrul de externe, Lazăr Comănescu.

Guvernul polonez doreşte să conducă un grup informal de state membre UE care vrea o reformare a blocului european în urma deciziei Marii Britanii de a se retrage din Uniune, a declarat luni şeful diplomaţiei poloneze, relatează The Associated Press.

varsovia

PROPUNERILE VARȘOVIEI

Premierul polonez Beata Szydlo a declarat luni că „duetul franco-german” nu mai are un rol decisiv de jucat în reformele care trebuie luate în Uniunea Europeană după Brexit,transmite AFP.

„Nu cred că duetul franco-german poate face ceva nou pentru Uniunea Europeană”, a declarat ea la postul public de știri TVP Info.

„Franța și Germania spun: Să aprofundăm integrarea UE. Iar noi spunem: Nu, nu putem continua pe această cale. Acea UE nu mai există. Britanicii au respins această viziune privind UE la referendum”, a subliniat Beata Szydlo.

„Da, Uniunea Europeană trebuie să se schimbe, ea are nevoie de un nou tratat, așa că vom propune schimbări (…) Este nevoie de noi fețe, de o nouă viziune, de o nouă concepție”, a adăugat ea, reluând ideea unui nou tratat lansată de Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Dreptate și Justiție (PiS), aflat la putere în Polonia.

„Ne aflăm într-o situație în care trebuie să reconstruim UE și să dăm forță Europei. Dacă statele membre lasă UE să se destrame, de acest lucru se va bucura doar (președintele rus) Vladimir Putin”, a declarat Beata Szydlo.

SCBIMBĂRI RADICALE DORITE DE POLONIA

Printre „propunerile radicale” pe care Polonia ar urma să le prezinte marți la summitul european este și cea conform căreia rolul principal în UE ar trebui să revină Consiliului European. „Rolul principal și predominant ar trebui asumat în acest moment chiar de Consiliul European, și nu de Comisia Europeană”, a declarat șeful diplomației poloneze Witold Waszczykowski după o întâlnire cu nouă responsabili europeni ai afacerilor externe, care a avut loc la Varșovia.

La Varșovia s-au reunit miniștri de externe și adjuncți ai acestora din Austria, Bulgaria, Grecia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania și Ungaria, fiind prezent și ministrul de stat britanic pentru Europa.

Polonia, dar și alte state membre, doresc modificarea Tratatului Uniunii și ca țările din Est să aibă un punct de vedere mai puternic.

Surse diplomatice au indicat pentru FLUX 24 că acțiunea Poloniei și a celorlalte state vizează hegemonia Germaniei, dar că România a avut o poziție duplicitară, refuzând o angajare fermă în acest sens.

De asemenea, Varșovia dorește împreună cu celelalte state să se opună planurilor Germaniei privind migranții, subiectul urmând să fie pe ordinea a reuniunii Consiliului European de marți și miercuri de la Bruxelles. Și pe acest subiect România are o poziție duplicitară fiind mai curând de partea Germaniei.

MINISTRUL ROMÂN DE EXTERNE FĂRĂ SUBSTANȚĂ

Lazăr Comănescu a încercat însă să stăvilească cererile de reformă ale grupului țărilor de la Vișegrad invocând menținerea unității și solidarității de acțiune „a celor 27″.

Subliniind necesitatea menținerii unității și solidarității de acțiune “a celor 27”, şeful diplomaţiei române a evidențiat cerința clarificării procedurilor de urmat, atât la nivelul UE, cât și în plan intern, în Regatul Unit. A apreciat, totodată, că este necesar un proces de reflecție, în comun, la nivel UE, care să vizeze redarea încrederii cetățenilor europeni în proiectul european, se arată într-un comunicat al MAE.

Sursa: Flux24.ro

P.S. Vremurile sunt în transformare și Europa are o șansă dacă acest grup, care se poate mări, își va impune punctul de vedere. Germania, autoare a două războaie mondiale, trebuie pusă la respect, cu atât mai mult cu cât se crede mai egală decât celelalte state. Istoria ne-a arătat cine e. Este evident că nu s-a schimbat prea mult…

Daniel Roxin

Vizualizări: 59

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor