altmarius

cultură şi spiritualitate

Radu Afrim: „«Hoţi» este un text social, cu multă poezie şi mult umor“

Radu Afrim: „«Hoţi» este un text social, cu multă poezie şi mult umor“

de Petre Ivan

http://www.ziarulmetropolis.ro/radu-afrim-in-acest-moment-al-carier...

Radu Afrim, care semnează regia spectacolului „Hoţi”, a cărui premieră va avea loc sâmbătă, de la 19.30, la Sala Studio a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a declarat, vineri, că acesta “este un text cu multe poveşti de suflet într-una singură”, iar “textele greu de rezolvat” îl provoacă.

Regizorul Radu Afrim a vorbit la conferinţa de presă care a avut loc vineri, la Teatrul Naţional Bucureşti, şi la care au participat actorii care vor juca în spectacolul “Hoţi”, precum şi directorul TNB, Ion Caramitru, despre premiera de sâmbătă, dar şi despre importanţa de a lucra atât cu actori ai instituţiei, cât şi cu artişti colaboratori, notează Mediafax.

“Eu am folosit în cele trei spectacole pe care le-am făcut aici – «Avalanşa», «Năpasta» şi «Hoţi» -, pe lângă actorii din teatru, şi nişte colaboratori, în general studenţi la teatru (…)

Cred, într-adevăr, că viitorul cam ăsta este în orice teatru din ţara asta: amestecul. Amestecul care este şi sănătos, care dă şi performanţă. Adică, nu ne cuplăm între noi aşa în familie, că nu e ok.

Pentru că, în momentul în care doreşti un anumit tip de performanţă, pe care tu o înţelegi şi vrei să aduci oamenii împreună cu tine, nu trebuie să-i chinui pe cei care nu doresc să facă acest tip de performanţă.

Anumiţi actori din acest teatru sunt foarte buni pe alt tip de performanţă, care pe mine probabil nu mă impresiona în acest moment”, a declarat Radu Afrim, precizând că este important să lucreze şi cu alţi actori decât cu cei care sunt angajaţi ai Teatrului Naţional Bucureşti.

Piesa “Hoţi”, aparţinând scriitoarei Dea Loher, unul dintre cele mai în vogă nume din dramaturgia europeană actuală, este cea de-a treia întâlnire scenică a regizorului, după precedentele lui montări “Adam Geist”, la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila, şi “Piaţa Roosevelt”, la Teatrul Naţional din Timişoara, cu dramaturgia cunoscutei scriitoare germane.

“Piesa aceasta, «Hoţi», este scrisă de Dea Loher, un autor care mie îmi este foarte familiar, am mai lucrat la Timişoara şi la Brăila două texte de-ale ei şi ăsta este de undeva din aceeaşi zonă a personajelor. Am vrut să îl încerc aici, pentru că, în acest moment al carierei mele, mă interesează să provoc, pentru că eu am făcut nişte texte destul de clasice în Teatrul Naţional şi vreau să fac un text mai dificil.

Este un text cu multe poveşti de suflet într-una singură, sunt multe scene de două personaje, cele mai multe personaje sunt trei în scenă, dar sunt mulţi actori în total. Sunt câteva poveşti care au un fir comun oarecum.

“Hoți” nu este un text de tip «varză», de unde să ieşi cu capul plin de probleme – precizează Radu Afrim

Pe mine mă provoacă în acest moment textele greu de rezolvat, textele care nu au un singur spaţiu, nu au un singur timp, nu au o singură problematică.

Este un text social. Este un text despre sentimente umane, crize sociale, cu poezie multă şi mult umor”, a mai spus Radu Afrim la conferinţa de presă de la TNB.

“Hoţi” este şi primul spectacol de la Sala Studio, revenită de curând în circuitul teatral, care foloseşte spaţiul de tip arenă, formulă cu care publicul nu s-a mai putut întâlni în această sală de peste trei decenii.

Lumea imaginată de Dea Loher este una a personajelor afectate de sensibilitate, a oamenilor fragili care se strecoară prin propria existenţă, temători şi prevăzători, ca şi cum viaţa asta nu le-ar aparţine sau n-ar avea dreptul s-o trăiască. Ca nişte hoţi.

Radu Afrim

Distribuţia alătură nume cunoscute din generaţia de mijloc a teatrului şi tineri aflaţi la prima colaborare cu TNB – Marius Manole, Aida Avieriţei, Liliana Ghiţă, Mihai Călin, Medeea Marinescu, Cornel Scripcaru, Ana Ciontea, Claudiu Bleonţ, Diana Roman, Irina Antonie, Natalia Călin, Conrad Mericoffer, Diana Dumbravă, informează Mediafax.

Scenografia spectacolului este creaţia Andreei Săndulescu, iar muzica aparţine lui Vlaicu Golcea.

Citiți și Radu Afrim: „Sunt un fel de OZN care a trecut Carpaţii şi a venit l...

Următoarele reprezentaţii ale spectacolului vor avea loc duminică, marţi şi miercuri, de la ora 19.30, la Sala Studio, preţul unui bilet fiind de 50 de lei (întreg) şi de 20 de lei (redus, pentru elevi, studenţi şi pensionari).

Foto cu Radu Afrim , Năpasta, Avalanșa, Dea Loher – TNB și facebook

- See more at: http://www.ziarulmetropolis.ro/radu-afrim-in-acest-moment-al-carier...

Vizualizări: 92

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor