altmarius

cultură şi spiritualitate

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 28 iunie 2016

Papa Francisc și papa emerit Benedict al XVI-lea, în fața Porții Sfinte a bazilicii San Pietro. - AP

RV 28 iun 2016. Știrile zilei, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina noastră web:

Contribuiți cu forță și înțelepciune la creșterea Bisericii: Papa, lui Benedict al XVI-lea
"Azi sărbătorim istoria unei chemări începută în urmă cu 65 de ani, prin hirotonirea dumneavoastră preoțească, ce a avut loc în catedrala din Freising, la 29 iunie 1951", astfel și-a început papa Francisc discursul adresat papei emerit, Benedict al XVI-lea, la împlinirea a 65 de ani de la consacrarea pr....  Discursul a fost rostit în Sala Clementină din Palatul Apostolic, în cadrul unei ceremonii la care au fost prezenți membri ai Colegiului Cardinalilor. Inspirându-se dintr-una din numeroasele și frumoase pagini dedicate de Benedict al XVI-lea preoției, în care se face referire la fragmentul luat din Evanghelia după sfântul Ioan, capitolul 21, mai exact la întrebarea "mă iubești", adresată de Isus lui Simon Petru, papa Francisc citează reflecția lui Benedict al XVI-lea, potrivit căreia în acel "mă iubești" Domnul fondează păstorirea, pentru că doar prin iubirea față de El, Domnul poate, prin preoți, să-și "pască oile".

Alte mențiuni din agenda papei Francisc
Tot marți Sfântul Părinte l-a primit în audiență pe pr. François-Xavier Dumortier, S.I., fost rector al Universității Pontificale Gregoriana.

În Japonia, papa Francisc l-a numit episcop al diecezei vacante de Hiroshima pe pr. Alexis Mitsuru Shirahama, P.S.S., până acum rector al Seminarului național catolic din Fukuoka. 54 de ani, născut în arhidieceza de Nagasaki, a început studiile de filozofie și teologie în Japonia. A fost sfințit preot în 1990. Este licențiat în teologie sacramentară la Institutul Catolic din Paris. Din 1993 a intrat în Societatea Preoților Sfântului Sulpiciu. Este membru al Comisiei Liturgice din cadrul Conferinței Episcopilor Catolici a Japoniei și profesor de liturgie și teologie sacramentară la Seminarul catolic al Japoniei.

Sfinții Petru și Paul: celebrare euharistică prezidată de papa Francisc
Miercuri, 29 iunie, în solemnitatea Sfinților apostoli Petru și Paul, ocrotitorii cerești ai Bisericii Romei, papa Francisc celebrează Sfânta Liturghie în bazilica San Pietro la ora 9.30. În cadrul Sfintei Liturghii, papa Francisc, succesorul Sfântului Apostol Petru, va pune pe umerii noilor mitropoliți așa numitul ”pallium”, fâșia de pânză albă binecuvântată la mormântul Pescarului din Galileea, în semn de comuniune cu Scaunul Apostolic al Romei. 25 de noi mitropoliți vor primi însemnul comuniunii apostolice. Ritul sacru, ca toate celebrările publice prezidate de Suveranul Pontif, poate fi urmărit în streamingaccesând pagina noastră de internet și făcând click pe bannerul Transmisiune video.

La papa Francis, o delegație a patriarhului ecumenic de Constantinopol
Sfântul Părinte a primit marți în audiență o delegație a patriarhului ecumenic de Constantinopol, trimisă de Bartolomeu I cu ocazia sărbătorii Sfinților apostoli Petru și Paul, patronii cerești ai Bisericii Romei. Potrivit unei frumoase tradiții din ultimele decenii, Roma și Constantinopol trimit o delegație oficială la respectiva sărbătoare a ocrotitorilor spirituali. Referindu-se la recentul sinod pan-ortodox, care s-a încheiat pe 25 iunie în Creta, papa Francisc a subliniat că ”împreună cu foarte mulți frați și surori catolici, precum și creștini din alte Bisericii, am însoțit prin rugăciune pregătirea imediată și desfășurarea sinodului”. La sinodul pan-ortodox papa Francisc a trimis o delegație, cu statut de ”observatori fraterni”, condusă de cardinalul Kurt Koch, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor. ”Fie ca Duhul Sfânt”, a încheiat papa Francisc, ”să facă să încolțească din acest eveniment roade îmbelșugate pentru binele Bisericii”. 

@Pontifex: tweet-ul zilei
”Dacă Dumnezeu este prezent în viața noastră, bucuria de a duce Evanghelia sa va fi tăria noastră și fericirea noastră”: se citește în mesajul trimis azi pe Twitter de la contul papei @ Pontifex.

Iertarea, instrumentul pentru a ajunge seninătatea inimii: papa Francisc
Papa Francisc le-a trimis un mesaj episcopilor diecezelor de Latina, monseniorul Mariano Crociato, și Albano, monseniorul Marcello Semeraro, pentru a-și exprima încurajarea față de devoțiunea la sfânta Maria Goretti, ucisă de un om care dorea să o violeze, pe care l-a iertat înainte de a muri. Cu ocazia Jubileului Milostivirii, diecezele de Latina și Albano, situate în vecinătatea Romei, au hotărât să își îndrepte privirea în mod particular către această sfântă, model de iertare și milostivire. Pentru acest lucru s-a hotărât instituirea unor pelerinaje la Sanctuarul dedicat martiriului sfintei Maria Goretti.

Sinodul pan-ortodox din Creta, la final
S-a încheiat pe 25 iunie a.c., după o săptămână de lucrări găzduite de Academia ortodoxă din Creta (Grecia), sinodul pan-ortodox al Bisericilor ortodoxe. Dezmințind previziunile cele mai sumbre și depășind nenumărate obstacole, adunarea sinodală a adoptat cele șase documente de pe ordinea de zi, a publicat o scrisoare enciclică și un important ”Mesaj adresat poporului ortodox și tuturor persoanelor de bună voință”. Displăcut pentru absența mai multor Biserici ortodoxe, patriarhul ecumenic Bartolomeu a recunoscut că ”nu a fost totul ușor” și că ”factorul uman și-a făcut simțită prezența”. La Sfânta Liturghie din sărbătoarea Toți Sfinții, celebrată a doua zi de Rusalii, patriarhul Bartolomeu a dat lectură Mesajului adresat poporului ortodox. În cuvântul său, patriarhul a insistat pe necesitatea de a face cunoscute și de a aplica deciziile sinodale urmând un parcurs pe care l-a definit ”sinod după sinod”: ”Deciziile sinodale pan-ortodoxe trebuie să fie înserate în viața Bisericilor ortodoxe locale, făcute publice în parohii, arhieparhii, mitropolii și mănăstiri, dezbătute în școlile teologice și seminarii, folosite pentru catehism și în educația tinerilor, pentru a aduce roade în slujirea pastorală și în activitățile Bisericii în lume”.

Aici, emisiunea zilei:   

(rv - A. Dancă)

 

Vizualizări: 58

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor