cultură şi spiritualitate
RV 01 feb 2018. Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:
Predica papei Francisc la ”Sf. Marta”: Gândul morții eliberează de iluzia de a fi stăpânii timpului
”Gândul morții ne salvează de iluzia de a fi stăpânii timpului și în fiecare zi ar trebui să ne întrebăm: dacă Domnul mă cheamă la El acum, ce moștenire aș lăsa în ceea ce privește mărturia vieții mele?”: este, pe scurt, predica papei Francisc prezentată la Sf. Liturghie celebrată joi, 1..., în capela Casei Sf. Marta din Cetatea Vaticanului. Făcând un comentariu la lecturile biblice ale Sfintei Liturghii (1Rg 2,1-12; Ps: 1Cr 29,10-12; Mc 6,7-13), pontiful a pus accentul pe prima lectură. Apropiindu-se zilele lui David să moară, autorul sacru evidențiază ultimele povețe pe care le dă fiului său, Solomon. Dincolo de demnitatea regală, David recunoaște că drumul său este, în cele din urmă, același drum pe care îl străbat toți oamenii de pe acest pământ. Dar îi cere fiului său să păzească ceea îi cere Dumnezeu, să umble pe căile lui și să respecte învățăturile lui ca să reușească în tot ceea ce face și oriunde va merge. Apoi, David a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat. ”Moartea este un fapt, moartea este o moștenire, moartea este o memorie”, a subliniat Sfântul Părinte la predică, reflectând asupra morții lui David. ”Noi nu suntem nici veșnici, nici trecători: suntem bărbați și femei care merg pe calea timpului, un timp care are început și va avea sfârșit”. Sfântul Părinte i-a îndemnat pe toți ”să se roage și să ceară harul de a avea simțul timpului”, pentru a nu rămâne ”ostatici” ai momentului prezent, ”închiși în sine”.
@Pontifex: credința ne face să creștem
”O credință care nu ne pune în criză este o credință în criză; o credință care nu ne face să creștem este o credință care trebuie să crească”: afirmă papa Francisc în mesajul transmis azi pe Twitter de la contul @Pontifex.
Întâmpinarea Domnului. Sf. Liturghie cu papa Francisc la Ziua vieții consacrate
Vineri, 2 februarie a.c., sărbătoarea Întâmpinării Domnului, papa Francisc prezidează în bazilica Sfântul Petru la ora 17.30 Sfânta Liturghie a sărbătorii în care Biserica catolică marchează și cea de 22-a Zi mondială a vieții consacrate. Primul pontif după aproape două secole care provine dintre-un ordin religios (de la Grigore al XVI-lea, din ordinul călugărilor de Camaldoli; 1830 – 1846), papa Francisc a acordat o atenție deosebită vieții consacrate. A proclamat, printre altele, ”Anul Vieții Consacrate”, care s-a desfășurat în perioada 30 noiembrie 2014 – 2 februarie 2016. Inițiativa a fost prilejuită de împlinirea a 50 de ani de la decretul Conciliului Vatican II ”Perfectae caritatis” despre reînnoirea vieții consacrate. Într-un comunicat al Congregației pentru institutele de viață consacrată și societățile de viață apostolică se subliniază că Ziua mondială a vieții consacrate este o zi specială ”de mulțumire și de rugăciune” pentru darul vocațiilor. Mii de călugări, călugărițe, frați și surori din întreaga lume primesc darul vocației cu bucurie și disponibilitate în multiplele carisme și care caută fața lui Dumnezeu angajându-se să construiască pacea și fraternitatea în ciuda greutăților cu care se confruntă în viața lor de fiecare zi.
Biserica nu ia locul statului: card. Pietro Parolin despre relația cu China
”Comuniune, nu schimb politic. Între încercări și suferințe, credința a fost păstrată”, este titlul unui interviu acordat de cardinalul secretar de stat Pietro Parolin publicației online ”Vatican Insider” referitor la relațiile cu R. P. China. Interviul, preluat de L’Osservatore Romano, a fost publicat parțial pe 31 ianuarie a.c. în cotidianul italian ”La Stampa”, la câteva ore după declarația directorului Sălii de presă a Sf. Scaun, dr. Greg Burke, care dezminte ”presupusele divergențe” dintre papa Francisc și colaboratorii săi cu privire la relația cu China. În interviul său, cardinalul Parolin afirmă că e necesar ”a învăța din nou limbajul colaborării și al comuniunii”, nutrind ”speranța că va veni ziua în care nu va trebui să mai vorbim de episcopi «legitimi» și «ilegitimi», «clandestini» și «oficiali», când episcopii vor putea ”să întâlnească între frați”. Interviul reparcurge principalele etape ale dialogului dintre R. P. China și Sfântul Scaun, iar prelatul vatican subliniază că acesta din urmă are în vedere ”o finalitate spirituală.
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului condamnă Lituania, însă "libertatea de expresie nu poate umili libertatea religioasă"
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului legitimează și apără folosirea simbolurilor religioase în reclame publicitare și condamnă Lituania pentru amenda dată unei întreprinderi care, pentru a vinde haine, s-a folosit de imaginea lui Isus și a Mariei pentru mesaje publicitare afișate sau răspândite în Internet.
Faptul s-a petrecut în 2012 când o întreprindere lituaniană care fabrică haine, Sekmadienis Ltd, a lansat o campanie publicitară folosind imaginea unui bărbat și a unei femei, ambii cu aureolă: el în blugi și tatuat, iar ea purtând o rochie albă și un șirag de perle. Imaginea era însoțită de frazele: "Isuse, ce pantaloni!", "Dragă Maria, ce rochie!" și "Isuse, Maria ce marcă de haine purtați?" Publicitatea a trezit o serie de proteste trimise Agenției Naționale pentru Apărarea Drepturilor Consumatorilor care, după ce a consultat și semnat cazul Agenției de Concesiune a Publicității și Conferinței Episcopale din Lituania, a ajuns la concluzia că publicitatea nu respecta religia, constituind o violare a moralei publice, întreprinderii fiindu-i impusă o amendă de 580 de euro. După ce a parcurs fără succes toate gradele instanțelor judecătorești în Lituania, întreprinderea s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului care i-a dat dreptate. Cea de-a patra secțiune a Curții, prezidată de judecătoarea Ganna Yudkivska, a decis – în unanimitate – că și în cazul publicității trebuie aplicat principiul libertății de expresie, condamnând Lituania la restituirea sumei reprezentată de amendă și de daunele suferite în urma retragerii publicității. Pronunțându-se în legătură cu folosirea simbolurilor religioase în sfera publicității, Curtea de la Strasbourg "a trădat principiul laicității care se fondează pe respectarea libertății religioase", a explicat părintele iezuit Francesco Occhetta, din colectivul de redacție al revistei "Civiltà Cattolica". "Dacă se tutelează dreptul la expresie, ar trebui să fie tutelat și dreptul de a nu fi umilite propriile sentimente religioase", a spus părintele Occhetta, comparând sentința Curții Europene cu "un joc de greutăți și de contragreutăți", evidențiind totodată că nu se poate eleva un principiu cu scopul de a distruge un altul. (AM)
Nepal. Inițiativele unei școli catolice din Kathmandu împotriva traficului de persoane
Potrivit UNICEF (Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite), anual sunt duse în India, în mod ilegal, peste șapte mii de tinere nepaleze, în prezent numărul victimelor traficului de persoane destinate prostituției ajungând la 200 de mii. Potrivit unor organizații neguvernamentale, fenomenul ar avea dimensiuni și mai mari, contrastarea fenomenului necesitând îmbunătățirea calității educației și a muncii pentru femei în Nepal.
Călugărița Marissa Vayalil, din Congregația lui Isus, activă în promovarea femeilor din Nepal, într-un interviu pentru agenția SIR a explicat importanța intensificării gradului de conștientizare, în rândul familiei, a exigenței educației în rândul tinerelor, în vederea facilitării obținerii unui loc de muncă precum și a necesității aplicării legilor cu o mai mare rigiditate, cu scopul descurajării traficului de persoane. Călugărița Marissa Vayalil este profesoară și administratoare a Școlii secundare "St Mary", din Kathmandu, fondată în 1955. Institutul este frecventat de fete aparținând tuturor comunităților din Nepal, indiferent de situația socială, de etnie sau religie. În Nepal, una dintre țările cele mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic, cel puțin un sfert din populație trăiește sub pragul sărăciei. (AM)
Aici, emisiunea zilei:
(rv - A. Dancă)
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius