Preacucernice părinte Zaharia Matei, muzica - psaltică sau corală - are o importanţă majoră în cultul divin şi se întâmplă adesea ca, atunci când interpretarea ei este sublimă, credincioşii să fie impresionaţi până la lacrimi. Sunt aceste trăiri, emoţii, folositoare pentru suflet şi bineplăcute lui Dumnezeu?
Pr. lect. dr. Zaharia Matei, Biserica „Domniţa Bălaşa“, Bucureşti
Este firesc ca muzica bisericească să sensibilizeze şi să facă să izvorască din suflet lacrimi de emoţie şi de căinţă. Biserica primară a folosit cântarea în psalmi în mod deosebit şi avem această mărturie chiar de la Mântuitorul Hristos. Şi făceau aceasta după exemplul lui David, care a compus şi cântat psalmii la psaltirion. Biserica creştină a preluat această cântare, adăugându-i odele şi alte imne cu caracter duhovnicesc. Această cântare are un rol foarte important în purificare, în acest catharsis al sufletului. Ea nu este un scop în sine, ci un mijloc care sensibilizează şi aduce la căinţă, la adevărata cunoaştere. Pentru a sublinia această idee, aş dori să-l citez pe Sfântul Vasile cel Mare, care în Omilii la Psalmi spune vorbe foarte frumoase despre rolul acestor cântări în apropierea omului de Dumnezeu şi în îndreptarea lui. "Psalmul este liniştea sufletelor, spune Sfântul Vasile, conducător al păcii, potoleşte tulburarea şi vâlvătaia gândurilor, înmoaie mânia sufletului şi înfrânează pe cel desfrânat. Psalmul pune pe demoni pe fugă şi aduce pe îngeri într-ajutor. Este armă pentru frica de noapte, odihnă pentru ostenelile zilei, este întărirea pruncilor, podoabă pentru cei în floarea vârstei, mângâiere bătrânilor, găteală foarte potrivită femeilor. Psalmul populează pustiurile, cuminţeşte pieţele, este carte elementară de învăţătură pentru cei ce intră în viaţă, creştere pentru cei ce înaintează în vârstă, întărire pentru cei maturi. Psalmul este glas al Bisericii, psalmul înveseleşte sărbătorile, naşte tristeţea cea după Dumnezeu". Deci iată, este şi o tristeţe bună atunci când ne întristăm după Hristos, nu după lumea aceasta care este trecătoare. "Psalmul scoate lacrimă şi din inimă de piatră. Psalmul este lucrul îngerilor, vieţuire cerească, parfum duhovnicesc", mai spune Sfântul Vasile, care şi subliniază rolul psalmului în terapia sufletului, în vindecarea de patimile de care toţi suferim. Conducerea la căinţă este un folos extraordinar pe care îl are cântarea bisericească.
Un alt exemplu deosebit care îmi vine în minte este acela al scriitorului francez Paul Claudel, un om care nu credea neapărat în lucrarea lui Dumnezeu, nu era un bun creştin. Dar într-o zi, mergând el pe stradă, trece pe lângă Catedrala Notre Dame, de unde se auzeau cântări. Un cor de copii cânta colinde despre Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Scriitorul a fost impresionat până la lacrimi de frumuseţea vocilor îngereşti ale copiilor şi a avut loc o convertire a sufletului acestuia care, căindu-se pentru necredinţă şi păcate, s-a întors la Dumnezeu. Deci încă o dată subliniem rolul muzicii în despătimire, în recunoaşterea păcătoşeniei şi primul pas pentru îndreptarea lui.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius