Cronică de teatru de RĂZVANA NIȚĂ
Plăcintă cu mere de Isaac Buton, regia: Dan Tudor, Teatrelli, Bucureşti
Josef Bungalor are ceva expertiză în relaţia cu autorităţile pentru recuperarea proprietăţilor rechiziţionate de către nazişti de la evrei, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Aşadar nu este deloc surprins când în apartamentul său îşi face apariţia un tânăr necunoscut care îi solicită ajutorul pentru a reintra în posesia unor case şi terenuri deţinute de părinţii săi.
Expertul nostru îl învaţă cu multă răbdare şi farmec cum să mituiască judecătorul în decizia căruia stă rezolvarea afacerii. Ca un fin cunoscător al sistemului dar şi al naturii umane, Bungalor predă o lecţie despre darea de mită, cu multe simulări şi disimulări, scheme care nu dau greş, elemente obligatorii care asigură lovituri câştigătoare. Evident, la final, un mic procent din valoarea proprietăţilor recuperate va ajunge şi la el, în calitate de principal strateg al întregii operaţiuni.
Aceasta reprezintă prima treime din spectacolul regizat de carismaticul Dan Tudor, cel care de altfel interpretează cu economie de mijloace rolul lui Nok, vocea conştiinţei, tânărul aparent naiv dar care, în realitate, are un plan diabolic, acela de a-l pune pe Josef faţă în faţă cu propriul trecut. Prin urmare, cum spuneam, această primă jumătate de oră din spectacol este o comedie agreabilă, construită cu minuţiozitate în care contribuţia majoră o are Costel Constantin. Personajul său ni se prezintă ca un burghez cu tabieturi, mulţumit de viaţa lui comodă, care se menţine în formă punând la cale mici planuri de „business”. Marele merit al textului şi al spectacolului este transformarea întregii poveşti într-un denunţ dramatic, o demascare dublată de o acuzaţie de crimă. Căci Bungalor nu este un fost partizan, ci o unealtă naziştilor, care i-a trădat pe evrei pentru a-şi asigura sieşi liniştea şi confortul.
Costel Constantin, Adela Mărculescu, Dan Tudor
Lucrurile se precipită când în scenă intră Veronika (experimentata actriţă Adela Mărculescu, căreia rolul îi vine mănuşă), soţia lui Josef, cea care încearcă să îl mituiască pe Nok pentru a da totul uitării. În zadar însă. Tânărul acuzator nu vrea bani, nici măcar nu vrea să se răzbune. El doar atenţionează: „Ştiu tot. Acum şi soţia ta ştie. Asemenea fapte nu se prescriu pentru că nu se uită. Continuaţi să trăiţi cu asta. Dacă puteţi.” Este ceea ce remarcă şi Veronika de altfel, situarea într-un punct mort, ca într-un hău uscat şi fără ieşire în care nu încape înţelegere sau compasiune.
Textul lui Isaac Buton este surprinzător, are tensiune şi te pune pe gânduri. O mostră fină de-a râsu’-plânsu’ pe o temă etern sensibilă, mereu cutremurător de actuală. Un spectacol construit cu credinţă, dăruire şi într-o cheie justă.
Şi, da… Undeva, nu foarte departe se încearcă pentru prima dată o reţetă de plăcintă cu mere. Suspans!
Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius