PUNŢI DE LUMINĂ ÎNTR-UN VEAC CU NOAPTE MARE

[Miron Manega]

 

Autor: Ion Drăgan

 

21 iunie 2013. Zi senină, luminoasă, fără nori, la Târgu-Mureş! Zi excesiv de călduroasă, dar plăcută, totuşi, faţă de vestul, estul şi mai ales sudul ţării, unde a fost... ”topenie”!

În această (cea mai) luminoasă zi din an, zi de apogeu al luminii, români din estul, din vestul, din sudul ţării, iubitori, preţuitori ai luminii răspândite de cultură, veniră în mijloc de ţară, în frumosul oraş transilvan, să omagieze valori ale neamului românesc aflate dincolo sau dincoace de hotarele ţării, dincoace sau dincolo de hotarele vieţii, şi, de asemenea, să omagieze valoarea absolută a Limbii Române, a Culturii Române, a Naţiunii Române, „domnul cel de nemurirea noastră”, Mihai Eminescu!

Colocviile „Cuvântul liber” - „Punţi de lumină”, ediţia a II-a, este numele manifestării de cultură şi de conştiinţă, sub auspiciile căreia s-au întâlnit, au simţit, au gândit, au vorbit, au trăit frumos, împreună, vreme de câteva ceasuri bune, personalităţi marcante ale culturii române, din ţară şi din judeţul Mureş, înconjurate cu atenţie, preţuire, dragoste, de un public numeros şi de calitate. Au făcut posibilă această întâlnire cotidianul „Cuvântul liber” şi Liga Scriitorilor Români de Pretutindeni, în colaborare cu Despărţământul Judeţean Mureş al ASTREI , revista mureşeană „Vatra Veche” şi Asociaţia „Maris Dava” Târgu-Mureş. Jurnalista Mariana Cristescu, şefa secţiei Cultură la „Cuvântul liber”, este autoarea „de concepţie”, dar şi „de execuţie”, de acţiune a „Colocviilor”, altfel spus, sufletul organizării manifestării, de la fond la formă până la detalii. Ce frumos şi deloc întâmplător construiţi, la Solstiţii („după soare”, cum se spune), aceste „Punţi de lumină”, doamna Cristescu!

Se aude vocea amfitrioanei: „Vă rog să poftiţi în sală!” În câteva minute foaierul se goleşte, sala se umple. Încet, încet, liniştea se instaurează. Au luat loc la masa prezidiului din sala „Nicolae Tonitza”: poetul mureşean Răzvan Ducan, emblematicul poet şi jurnalist mureşean Lazăr Lădariu, scriitorul Al. Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor Români de Pretutindeni, ing. Constantin Toni Dârţu, iniţiator, autor al Dicţionarului enciclopedic „Personalităţi române şi faptele lor – 1950-2010”, preşedinte al Ligii Scriitorilor, filiala Iaşi, director al revistei ieşene „Moldova literară”, prof. dr. şi D.H.C Victor Crăciun, preşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, scriitorul şi jurnalistul Miron Manega, amfitrioana manifestării, doamna Mariana Cristescu, şi generalul Mircea Chelaru.

Domnul Crăciun pune la dispoziţia participanţilor cocarde tricolore. Toţi participanţii şi-au prins în piept cocarda. Prezidiul şi întreaga asistenţă se ridică în picioare. Se intonează Imnul de Stat al României, „Deşteaptă-te, române”! Cu mâna pe inimă, cu toţii, prezidiu şi asistenţă, cântă Imnul. După Imn se aude din boxe un vechi cântec patriotic. Apoi, părintele Gheorghe Şincan binecuvântează adunarea cu un Tatăl Nostru”, rostit la unison de toţi cei prezenţi în sală.

Doamna Cristescu deschide „ordinea de zi”, anunţând lansarea celui de-al 55-lea volum „Personalităţi române şi faptele lor – 1950-2010”. Este invitat la cuvânt scriitorul Al. Florin Ţene, care evocă începuturile acestei excepţionale iniţiative, de a „deferi” neuitării, preţuirii, iubirii noastre, personalităţile româneşti din toate domeniile, pe criteriul valorii faptelor şi numai al faptelor lor! A urmat la cuvânt domnul Constantin Toni Dârţu care a amintit o parte din cele peste 1.200 de personalităţi evocate în cele 54 de volume anterioare celui lansat azi la Târgu-Mureş. Apoi, despre personalităţile mureşene care au un binemeritat loc în volumul 55, poetul şi jurnalistul Lazăr Lădariu, scriitoarea şi jurnalista Mariana Cristescu, dar şi despre scriitorul Miron Manega şi despre generalul Mircea Chelaru, prezenţi şi domniile lor în volum şi în prezidiu...

După o necesară şi binevenită pauză, revenim în sală, unde are loc un scurt intermezzo muzical cu remarcabilii muzicieni instrumentişti Florina Zehan (flaut) şi Ioan Sabău (chitară clasică).

Începe „Eminesciana”... Ia cuvântul scriitorul Miron Manega. Începe fulminant, cu citatul din finalul cărţii „Viaţa lui Mihai Eminescu” de G Călinescu: ”Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale”.

Ce frumos ar fi ca noi, românii, să ştim acest citat pe de rost, să-l spunem, la 15 ianuarie şi 15 iunie, ca un omagiu adus Eminescului, pe lângă omagiul zilnic adus prin folosirea corectă şi îngrijită a limbii române, oral şi scris!

Tot domnul Manega propune asistenţei vizionarea filmului „Eminescu, Veronica, Creangă”, un film aproape centenar, turnat în 1914 de Octav Minar. Reprezentaţia de gală a avut loc la Ateneul Român în 31 mai 1915, înaintea proiecţiei vorbind Barbu Ştefănescu Delavrancea. Evident, filmul a fost fără sonor (excluzând genericul adăugat de MM, pe fond muzical, Grigore Leşe cântând tulburător „Nu-i lumină nicării”), dar nici în sală nu s-a auzit musca! A fost o tăcere nu ca un...moment (de 21 de minute!) de reculegere, ci ca o tăcere a unor elevi captivaţi de imagini, stând smirnă în băncile lor! Sigur, filmul poate fi criticat (pozitiv sau negativ), dar orice s-ar spune, produce emoţie şi este un document excepţional pentru cultura română şi pentru cinematografia naţională.

 

Vine la cuvânt Răzvan Ducan care salută eminescian asistenţa: „Trăiască naţia!”. I se răspunde: „Sus cu ea”! Tema abordată de poetul târnăvean este „Iubirile lui Eminescu”.

Răzvan şi-a limitat mult expozeul şi chiar s-a felicitat că nu a căzut pradă... ispitei de a citi toate cele 6 pagini!

În timp ce vorbea Răzvan despre iubirile, muzele poetului, mă gândeam cum ar fi titrat azi ziarele „de specialitate”, despre amorurile Poetului (multe platonice), cum ar fi târât ei iubirile poetului, sublimate în nemuritoare versuri, prin noroaiele emisiunilor TV, care fac ratting cu poveşti cu amante şi diamante, cu divorţuri şi gablonzuri, cu bătaie şi pârnaie, cu vedete nesimţite şi violuri consimţite, etc! Da’ las’, că nici Eminescu nu rămâne dator realităţilor zilelor noastre! Le-a anticipat, pe unele, pân’ la detaliu!

Avea să ne convingă o dată-n plus seniorul presei mureşene, Lazăr Lădariu, dezvoltând (citând amplu din „Timpul” dar şi făcând consideraţii, analogii fireşti, comentând) tema expunerii domniei sale, „Eminescu, gazetarul”. Este cutremurător să constaţi actualitatea gazetarului, pamfletarului Eminescu! M-am bucurat să-l văd, să-l aud pe domnul Lădariu în vână, cu voce fermă, vorbind despre patriotismul naţionalistului luminat Eminescu, patriotism care răzbate din publicistica poetului.

 

Mi-a plăcut foarte mult şi accentul, oarecum romantic (fire de poet, nu doar de militant!), de la începutul cuvântului domnului Lădariu. Ne-a amintit, mai ales nouă, mureşenilor, că ne aflăm la doar 50 de metri de clădirea care adăpostea odinioară hanul „Calul alb”, pe unde a trecut Eminescu, în drumul spre „Mica Romă”, şi la trei-patru sute de metri de bisericuţa de lemn, în a cărei clopotniţă a dormit o noapte Eminescu, înainte de a porni spre Blaj.

 

Poetul şi jurnalistul Nicolae Băciuţ îşi rosteşte cuvântul omagiindu-l pe Eminescu 100% poetic. Începe cu „Trebuiau să poarte un nume”, a lui Sorescu, apoi, Nichita Stănescu, Grigore Vieru, apoi recită chiar din Eminescu („S-a stins viaţa falnicei Veneţii”, „Odă (în metru antic)”, apoi, Radu Gyr.

 

Frumoasă, inspirată introducerea în mini recitalul liric a capodoperei „ Nu-i lumină nicării”, de o uluitoare profunzime filosofică şi atinsă de genialitate poetică, al cărei „autor anonim” se cheamă, pe numele său, Poporul Român, din care îşi trage seva genialităţii şi Eminescu.

Recitalul domnului Băciuţ se încheie cu Romulus Vulpescu: „În fiecare zi ne batem joc/De păsări, de iubire şi de mare”... În toate poeziile recitate l-am găsit ascuns, într-un fel sau altul, chiar pe Eminescu! În versurile lui şi în versurile urmaşilor lui!

 

Fascinant cuvântul istoricului literar prof. dr. şi D.H.C. Victor Crăciun! Este de auzit, mai bine zis de ascultat! Tot ascultând, captivat, am cam uitat să-mi notez multitudinea de idei ce se puteau desprinde din cuvântul domniei sale „Eminescu şi Transilvania”. Am reţinut sub formă de sintagmă o zicere a domniei sale. „Interesul lui Eminescu pentru Transilvania-întoarcerea la matcă!”.

 

 

Şi a mai fost o „dezvăluire”, să zic aşa, de fapt, rod al neobositelor cercetări. Eminescu avea 14 ani (nu 16) când a venit în Transilvania pentru prima dată, cu trupa de teatru Fany Tardini! Există documente, există corelări de date şi mărturii, cea mai credibilă fiind mărturia părintelui protopop Ioan Mihu, făcută acum 100 de ani, în 1913, care precizează că, în 1864 (aşa cum susţinea şi Slavici), s-a întâlnit cu Eminescu la Sibiu. Încă un detaliu care m-a bucurat foarte mult: în pauză, domnul Crăciun mi-a spus că a fost în cartierul Tudor, să vadă Catedrala „Învierea Domnului”, ctitorie la a cărei zidire a contribuit substanţial Adrian Păunescu. A rămas profund impresionat de frumuseţea şi monumentalitatea sfintei construcţii!

 

 

A luat cuvântul domnul general Mircea Chelaru. În ciuda avizării dintru început ( „Nu vă-ntrebaţi de unde, cum ştiu toate acestea; doar ascultaţi”) eu, unul, m-am conformat, am ascultat, dar m-am şi minunat! Sincer să fiu, i-am ascultat , şi pe domnul general şi pe domnul Victor Crăciun cu patru-cinci ani în urmă, în luări de cuvânt la Alba Iulia, la Congresul Spiritualităţii Româneşti. Dacă despre farmecul discursului domnului Crăciun eram... avizat, ei, bine, cuvântul domnului general la Târgu-Mureş a fost o mare şi plăcută surpriză, cel puţin pentru mine. La fel ca în cazul domnului Crăciun, am tot ascultat discursul domnului general şi am cam uitat să fixez „cu creionul pe hârtie” abundenţa de idei, desprinse din discursul domniei sale. Mă rezum să transcriu aici din cuvântul domnului general pe tema „Eminescu şi problema naţională” câteva vorbe cu valoare de sintagmă: „Eminescu – sursă permanentă pentru aflarea unor soluţii la marile şi gravele probleme cu care se confruntă România în ziua de azi”.

 

 

Câţiva dintre cei prezenţi, doamna Mariana Cristescu, părintele Gheorghe Şincan, domnii Toni Dârţu, Lazăr Lădariu, Nicolae Băciuţ, au primit din partea Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, medalii, „Traian şi Decebal”, „Brâncuşi”. Aceste semne de preţuire au fost înmânate de preşedintele Ligii, domnul Victor Crăciun.

 

„Surprizele serii” au fost mapele albastre aşezate pe masa prezidiului, în dreptul domnilor Lazăr Lădariu, Răzvan Ducan, Miron Manega, Mircea Chelaru. La recomandarea expresă a autoarei surprizelor, doamna Cristescu, mapele au fost deschise de „proprietari” la finalul manifestării. Cei patru au avut bucuria de a găsi în mape câte o carte cu sinteze semnificative din viaţa şi oprea domniilor lor! Părtaşi la plăcutele surprize au fost Editura Nico, Nicolae Băciuţ şi Petru Curticăpean, care a şi spus povestea, pe scurt, a acestor cărţi şi a citat pasaje din ele.

 

Minunate, necesare aceste „Punţi de lumină”, „într-un veac cu noapte mare”! „Punţile” sunt ca nişte baricade în lupta, în mişcarea de rezistenţă prin cultură. Pentru că, nu-i aşa, şi Cultura este o armă care poate aduce izbânda luminii în lupta cu întunericul...!

 

 

Aşa s-a încheiat ediţia a II-a a „Colocviilor”. A fost, totuşi, o continuare a...încheierii, „punctul 3” pe ordinea de zi, dineul pentru oaspeţi, în salonul „Theodor Aman” de la parterul hotelului.

 

Ei, dar chiar şi cea mai lungă zi a anului se pregăteşte de somn!

 

Am ieşit în aerul cald al nopţii. Privesc cerul. E plin de stele! Printre ele e şi steaua noastră fixă, steaua de veghe Eminescu! În noaptea caldă de vară se simte miros de flori de tei. Încă e pregnant. Parfumul florilor de tei este lungimea de undă pe care comunică cu noi, Poetul. Cât încă teii aromesc aerul cu parfumul lor, avem semnal maxim cu Eminescu! Se „aude”, se simte, se propagă mai clar, mai senin, mai albastru, vocea Poetului! Scriitorii o „captează” în slova lor, poeţii o picură în poezii, noi, toţi, ar trebui să vorbim şi să simţim româneşte, după tiparul înalt al Voievodului Limbii şi Culturii Române!

 

O, dacă n-ar fi ucişi atâţia tei care străjuiesc amintirea paşilor Poetului, dacă nu l-am asasina în fiecare zi, între 15 ianuarie şi 15 iunie, dacă n-am asasina, dacă n-am strica limba română modernă, lăsată nouă moştenire de Eminescu,...!

Masacrarea teilor este, într-un fel, proiecţia în material a zilnicelor asasinate comise asupra lui Eminescu, asupra Limbii Române, şi, prin extensie, asupra fibrei, fiinţei noastre naţionale!...

 

Brusc, mi se face dor de A.P. Pornesc spre casă, prin întuneric. Mă însoţesc la drum cu lumina dintr-un cântec: „Într-un veac cu noapte mare,/ Noi aprindem felinare” (...)/ Bieţi lampagii,/ În veacul geu/ Noi orice-ar fi/ Lucrăm mereu./ Dăm foc, dăm foc, felinarelor”!...

 

Sursă: Cuvântul Liber