Prosperitatea orașului Câmpina, la început de secol XX.

[altmariusistoric]

 Cum a devenit localitatea prahoveană «Texasul României»

AutorAdevarul.ro

• http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/prosperitatea-o...

Datorită exploatării petrolului, Câmpina avea, în 1900, străzi pavate, iluminat public, apă curentă, cazinou. Cochetul orășel era „Texasul“ României.

Aflată în „poarta“ Văii Prahovei, Câmpina a avut o însemnătate deosebită și înainte de exploatarea petrolului, fiind, încă din secolul al XIV-lea, o importantă vamă pe calea de comunicație dintre Transilvania și Muntenia.

La jumătatea distanței dintre București și Brașov, vama Câmpina era punctul strategic pentru controlul mărfurilor, fapt care a dus la o dezvoltare constantă a așezării datorită comerțului.

În 1822, Câmpina era pe primul loc în lista vămilor țării Românești, datorită păcurii a cărei exploatare începuse sistematic. Din nefericire, în 1840, vama este mutată la Breaza, iar după aceea la Predeal, punctul de frontieră cu Ardealul.

”Mișcarea“ este resimțită puternic din punct de vedere economic la Câmpina. Timp de câteva zeci de ani, orașul a avut o stagnare în dezvoltarea sa. Însă lucrurile se schimbă din nou, odată cu începerea exploatării țițeiului, iar Câmpina devine un fel de „Texas al României“.

Rafinăria Steaua Română, boom-ul din Câmpina 

În 1857, frații Mehedințeanu puneau bazele, la Ploiești a unei „fabrici de gaz“. Timp de câteva decenii, exploatarea zăcămintelor a avut un caracter național, situație care se schimbă după 1895, când statul român a adoptat o primă lege modernă a minelor, care deschidea drumul pentru capitalurile străine în industria petrolului din România.

Urmarea imediată a fost înființarea primelor mari societăți petrolifere cu capital străin, dintre care Steaua Română din Câmpina s-a detașat, la respectivul moment, ca unele dintre cele mai importante.

Vezi aici fotografii de epocă din Câmpina 

Societatea cu capital mixt a achiziționat în întregime zona petrolieră din jurul orașului Câmpina, aproximativ 305 hectare de câmpuri petrolifere și a construit o rafinărie modernă, pe o suprafață de 13,5 hectare. La darea ei în folosință, în 1897, era considerată cea mai modernă și cea mai mare dintre rafinăriile din Europa. 

Patrimoniul rafinăriei era unul foarte bogat și se compunea din rafinării, schele, sonde, instalații de export la Constanța și Giurgiu, o flotilă de tancuri petroliere de transport pe Dunăre, o fabrică de acid sulfuric, o fabrică de bidoane, o stație de conducte de apă pe râul Doftana etc. 

În primul an de funcționare, 1897, rafinăria distila aproximativ 30.000 tone țiței pe an, însă numai după doi ani, în 1899, distila 95.000 tone pe an și ajunsese, înainte de 1914, la circa 560.000 tone pe an.

Citește mai departe pe adevarul.ro. 

Vezi și:

Evoluţia industriei petroliere româneşti în perioada 1857-1945