Avva Rufus, un călugăr a cărui biografie este greu de recuperat din istorie, este întrebat de un frate despre folosul duhovnicesc al isihiei. Răspunsul ascetului alcătuiește un posibil proiect de viață monahală. Aici liniștea ocupă un loc central și se câștigă prin stabilitatea în chilie. Șederea în chilie are un conținut pozitiv și unul negativ. Adică monahul care stă însingurat în chilie trebuie să dobândească frica de Dumnezeu și cunoașterea Lui și să elimine amintirea răului și trufia. Felul în care ordonează aceste virtuți, avva Rufus pare a avea o logică bine stabilită. Adică, teama de Dumnezeu este cea care contribuie la eliminarea amintirii răului din inimă, iar cunoașterea lui Dumnezeu scade trufia.
Frica de Dumnezeu este reacția omului în fața sacrului, a sfințeniei și a bunătății infinite a lui Dumnezeu. De aceea teama aceasta e diferită în funcție de locul în care se găsește omul pe scara creșterii sufletești. În primele etape se prea poate ca această frică să fie elementara frică de pedeapsă și de mânia lui Dumnezeu. Dar, pe măsură ce omul devine mai duhovnicesc, frica se metamorfozează în grijă și atenție: preocuparea de a nu răni prin păcate dragostea infinit delicată a Creatorului pentru întreaga zidire. Această grijă alungă din minte amintirea răului, care este o patimă deosebit de periculoasă. Ranchiuna permanentizează răul, nu lasă rănile să se vindece cu trecerea timpului. Câtă vreme nu se atenuează până la dizolvare amintirea răului, liniștea este imposibil de dobândit, isihia rămâne departe.
Relația dintre cunoașterea lui Dumnezeu și trufie este și ea una evidentă. Cu cât cunoașterea lui Dumnezeu crește, trufia se risipește ca fumul în bătaia vântului. În fața Dumnezeului infinit, creația nu poate decât să prăbușească în uimire și înfrângere. Dacă, în general, cunoașterea semețește
(I Corinteni 8,1), cunoașterea lui Dumnezeu are efectul invers, străpunge inimile și înfrânge încăpățânarea mândriei.
Cultivând aceste dimensiuni corelative ale sufletului, monahul este apărat de atacurile demonilor, iar liniștea se instalează tot mai adânc.
Avva Rufus adaugă la aceste exerciții încă unul, despre care zice el că este necesar pentru dobândirea liniștii: amintirea permanentă a clipei morții. Ceea ce propune ascetul nu este gândul generic la moarte, ci specific, îndreptat către momentul morții. Gândul acesta pune cu totul în altă perspectivă întreaga viață: crește tot ceea ce are potențial de înveșnicire, iar tot ce este accidental și temporar se relativizează.
Un program spiritual cum este cel propus de avva Rufus nu se adresează doar monahilor, ci este deschis oricărui creștin care Îl caută pe Dumnezeu. Tuturor le sunt propuse aceste coordonate: stabilitatea, frica de Dumnezeu, care alungă amintirea răului, cunoașterea lui Dumnezeu, care face trufia să se risipească, și apoi amintirea clipei morții, care așază întreaga viață într-o nouă perspectivă, ce modifică ierarhia valorilor.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius