Emmerich Kálmán (24 Octombrie 1882 - 30 Octombrie 1953) a fost și rămâne unul dintre cei mai îndrăgiți compozitori de operete, în perioada de glorie a genului. Dintre cele 20 de partituri destinate acestei formule de teatru muzical - dintre care cele mai multe au avut premierele absolute la Viena, dar și la Budapesta, New York și Londra! - doar câteva au reușit totuși să reziste trecerii anilor și să se mențină în atenția producătorilor și a publicului: desigur Silvia/Prințesa ceardașului Viena 1915, Baiadera, Viena 1921, Contesa Maritza Viena 1924 și Prințesa circului, Viena 1926. Aceasta din urmă este opereta cu numărul 11 în lista opusurilor lui Emmerich Kálmán, de aceea, la fiecare pas, melomanul cunoscător descoperă componentele rețetei declarate infailibile aducătoare de succes cert: un cadru fantastic: lumea circului; o poveste de dragoste ce pare imposibilă, el circar, ea prințesă; un nobil rival refuzat care pune la cale o intrigă menită să-i aducă o dulce răzbunare; un cuplu tânăr și vesel care se joacă cu viața, fără să își facă prea multe probleme; o partitură strălucitoare în care se amestecă armonios valsul, ceardașul și swing-ul; un text ce alternează melancolia romantică cu pragmatismul cotidian, deseori în dialect vienez aproape de neînțeles pentru necunoscători dar, sonor, captivant și încântător….și desigur, un happy end obligatoriu în care cei buni sunt fericiți și cei răi își mușcă pumnii neputincioși.
Cam așa arată, în puține cuvinte, opereta Prințesa circului care, în lumea teatrului muzical al secolului 21 oferă, celui care știe să vadă, nenumărate sugestii de pliere la reperele vieții contemporane. Și pentru că subiectul rămâne așa cum este, cu prinți, prințese, baroni și conți, privirile organizatorilor s-au îndreptat către un regizor capabil să aibă idei năstrușnice și să îmbrace partitura în haine proaspete și noi - Thomas Enzinger, cel care a făcut deja dovada calităților sale cu un spectacol Contesa Maritza prezentat cu succes, nu demult, pe scena aceleiași Volksoper din Viena. Thomas Enzinger știe foarte bine ca dominanta lumii in care trăim este vizualul. Urechea se supune ochiului pe care îl însoţește, atunci când este posibil, cu un susur blând și plăcut. Și așa și-a conceput spectacolul cu Prințesa circului pe scena de la Volksoper din Vierna, spectacol pe care l-am urmărit și eu la premiera din seara zilei de 9 decembrie a acestui an. Cele trei acte se desfășoară, pe rând, în culisele unui circ din St.Petersburg, într-o pădure înzăpezită de lângă un conac princiar și într-un vechi hotel vienez. Lumea circului ajunge, mai mult sau mai puțin vizibil, în toate cele trei spații de joc. O adevărată hemoragie de clowni de toate mărimile, toate culorile și toate expresiile îneacă sala și scena deopotrivă. Idei ingenioase, costume splendide, păpuși gigantice, dans cu un trup fără cap, giumbușlucuri și chiar o pereche de acrobați adevărați care își execută numărul periculos în fața tuturor… totul conferă coregrafiei/pantomimei silențioase un permanent zgomot interior asurzitor care lovește cu destulă putere în muzică.
Orchestra cântă într-un permanent forte-fortissimo - compozitorul nu a fost foarte abil sau inspirat în orchestrație - și, în aceste condiții, sufocate din toate părțile, vocile abia mai rezistă. În actul secund o adevărată paradă a modei rusești a începutului de secol trecut aduce în scenă opulente blănuri albe în cele mai variate și cochete tăieturi. Tot rusesc este și curajul unui prinț care lasă să i se vadă, pe sub blană, bustul gol afișat cu o bărbătească mândrie. Cel de al treilea act este dominat - după modelul atât de savuros devenit legendă a lui Frosch din Liliacul lui Johann Strauss-fiul - de personajul/ rol vorbit al chelnerului Pelikan, de o viață angajat în restaurantul hotelului vienez în care a trăit și a văzut atât de multe, încât nimic nu îl mai poate surprinde. Înterpretând acest personaj, maestrul Robert Meyer fixează foarte sus pretențiile artistice în care bunul gust, oroarea de trivial și respectul față de un tipar ce se indentifică nu numai cu perioada istorică ci mai ales cu atmosfera vieneză tipică acestei perioade, asigură succesul și autenticitatea. Actorul născut în 1953 este atât de prețuit încât mandatul său de director al Volksoper din Viena a fost prelungit de curând " cel puțin! " până în 1922. Opereta - gen pe care îl admir și îl prețuiesc foarte mult - are personajele ei care se regăsesc în fiecare partitură: cuplul serios de îndrăgostiți, cuplul comic de îndrăgostiți, intrigantul șarmant dar periculos, aparițiile secundare ce dau culoare și umor întregului. Junele-prim al acestui spectacol a fost tenorul Carsten Süss în rolul Mister X.
O prezență elegantă, un joc discret, o voce bună i-au adus aplauze binemeritate mai ales după celebra arie - deși aici trebuie să împartă succesul cu compozitorul Emmerich Kálmán!- cunoscută la noi în traducerea Doi ochi albaștri.... (E momentul în care îmi amintesc cu regret și nostalgie de atât de iubitele spectacole de la Teatrul "Ion Dacian" din București, de minunații noștri cântăreți de operetă, de vocile lor frumoase și calde de care ne puteam bucura fără intervențiile reci ale microfoanelor !). Partenera sa, Astrid Kessler /prințesa Fedora Palinska strălucește într-un rol generos, atât pentru cântăreț cât și pentru actor. Răutăciosul prinț Sergius Wladimir găsește în Kurt Schreibmayer un interpret care, prin șarm, prezență scenică și voce reușește să atragă asupra sa simpatia publicului - dar oare nu așa se întâmplă și cu bunul, prea bunul Don Ottavio care pierde în fața răului, foarte răului Don Giovanni, pe care îl admirăm și preferăm, declarat sau nu ?! Cuplul comic alcătuit din Toni Schlumberger/interpret Otto Jaus și Miss Mabel Gibson/ interpretă Juliette Khalil umple scena în duete și cuplete vesele, amuzante, cântate/dansate cu nerv și dăruire. Sunt interpreții tipici de operetă pe care publicul cunoscător îi iubește și îi apreciază așa cum se cuvine pentru efortul și reușita lor ce implică, în egală măsură, muzică, proză și dans.
Nu trebuie uitați instrumentiștii, coriștii și balerinii din ansamblurile instituției, din Wiener Staatsbalett și din Buhnenorchester der Wiener Staatsoper. Și astfel, recenta premieră cu Prințesa circului de pe scena de la Volksoper din Viena, concepută în maniera opulentă a unei contemporane Revue-Operette care scenic cochetează cu musicalul, se anunță un spectacol longeviv și de succes.
Prințesa circului Operetă în trei acte Text de Julius Brammer și Alfred Grünwald Muzica de Emmerich Kálmán Premiera : 28 Februar 1926 la Theater an der Wien Dirijor : Alfred Eschwé Regia: Thomas Enzinger Scenografia: Peter Notz, după o idee de Sam Madwar Costume: Sven Bindseil Lumini: Sabine Wiesenbauer Coregrafia: Bohdana Szivacz Maestru de cor: Holger Kristen Distribuția: Prințesa Fedora Palinska: Astrid Kessler Prințul Sergius Wladimir: Kurt Schreibmayer Contele Saskusin: Nicolaus Hagg Baronul Peter Brusowsky, patronul circului: Georg Wacks Directorul Stanislawski: Gerhard Ernst Mister X, artist de circ: Carsten Süss Miss Mabel Gibson, artistă de circ: Juliette Khalil Carla Schlumberger, patroană de hotel: Elisabeth Flechl Toni Schlumberger, fiul ei: Otto Jaus Pelikan, un chelner: Robert Meyer Bolșevicul: Maximilian Klakow Acrobați: Duo Aquarius
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius