altmarius

cultură şi spiritualitate

Prinos de cinstire celor „întocmai cu numărul Treimii”

Oltenia
Prinos de cinstire celor „întocmai cu numărul Treimii”

După aproape unsprezece veacuri de creștinism, în vremea împăratului bizantin Alexie Comnenul (anul 1081), calendarul ortodox se îmbogățește cu încă o sărbătoare, împreună-prăznuirea Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Istoria creștinismului se dovedește prin ei vie, dinamică, precum este însăși Biserica lui Hristos pe pământ și în cer, luptătoare și biruitoare, într-o continuă comuniune de revărsare de har și sfințenie.

Împreuna-prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi este o mărturie istorică a faptului că sfinții, acolo în ceruri, slujesc deopotrivă lui Dumnezeu și oamenilor, cu aceeași vădită ardoare pe care o aveau fiind aici pe pământ. Și este firesc, pentru că iubirea lor față de oameni nu poate fi îngrădită, nu poate fi stăvilită și întreruptă nici de spațiu, nici de timp, nici pe pământ și nici în ceruri, ea fiind veșnică și infinită, rămânând mereu aceeași. Dumnezeu Însuși acceptă această iubire lucrătoare. În sclipirea ei harică și incomprehensibilă de mintea omenească, iubirea lor stră­lucește ca o rază a științei nemărginite a lui Dumnezeu, ce li se transmite sfinților. Încât ei își continuă slujirea oamenilor, pe care cunoscându-i, vrându-le binele și mântuirea, rămân în comuniune cu aceștia până la vremea deplinei comuniuni în ceruri.

Descoperirea făcută Episcopului Ioan al Evhaitelor

Așa se explică faptul real, istoric, petrecut cu evlaviosul Episcop Ioan al Evhaitelor din Bizanț, căruia i s-au descoperit atunci Sfinții Trei Ierarhi, anume când existau neînțelegeri între creștinii din ținuturile unde el păstorea. Unii dintre ei se arătau mai apropiați față de Sfântul Ioan, alții față de Sfântul Grigorie, iar alții față de Sfântul Vasile, pentru anumite destoinicii ale lor, dar din considerente mai mult subiective, ceea ce nu se potrivea cu vrerea lui Dumnezeu. Sfinții Trei Ierarhi, prin puterea iubirii și cunoașterii de oameni, dată de Dumnezeu, au rupt zăgazurile spațiului și timpului, descoperindu-se vrednicului slujitor al Bisericii lui Hristos, evlaviosului Episcop al Evhaitelor, spunându-i că ei toți sunt acolo sus în ceruri în aceeași cinste a slujirii lui Dumnezeu și oamenilor, rugându-se deopotrivă pentru toți, pentru mântuirea lor.

Descoperirea a fost îndată cunoscută de creștini, instaurându-se pacea și înțelegerea dintre ei. Iar Biserica Ortodoxă, prin înțelepciunea conducătorilor ei, a pecetluit iubirea și pacea dintre frații creștini prin stabilirea unei împreună-sărbătoriri a celor Trei Ierarhi, pe 30 ianuarie, în aceeași lună când fiecare dintre ei își are o zi de prăznuire: Sfântul Vasile cel Mare pe 1 ianuarie, Sfântul Grigorie pe 25 ianuarie, iar Sfântul Ioan pe 27 ianuarie.

Mărturisitori ai Preasfintei Treimi

Sfinții Trei Ierarhi cei întocmai cu numărul Treimii și sărbătorirea lor de azi ne îndreaptă atenția, cugetul și inima spre însăși credința noastră creștină, în tot ceea ce are ea esențial, către dogma fundamentală a crești­nismului - Dumnezeu Unul în ființă și întreit în Persoane. Aceasta este realitatea în care au crezut, au trăit, au gândit și au putut, în limitele umanului, să o și exprime, verbal și în scris. Au putut astfel să o împărtășească oamenilor spre cunoștința, spre înțelegerea ei și mântuirea lor. În frământăturile de teologhisire și de exprimare a adevărului de­spre Dumnezeu în Treimea Persoanelor Sale sfinte, fiind vorba despre Ființa și Persoanele Sale, „Sfântul Vasile este cel dintâi care întrebuințează numai formula o singură ființă, trei ipostasuri. Prin ipostasă el înțelege o ființă de sine stătătoare, caracterizată prin însușiri proprii, în sensul de individ sau persoană”. La rândul său, Sfântul Grigorie de Nazianz, numit și Teologul prin excelență al Sfintei Treimi, „stabilește cel dintâi raporturile dintre Persoanele Sfintei Treimi și specificul fiecăreia dintre ele: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh au comune ființa, necrearea și dumnezeirea; Fiul și Sfântul Duh au comun faptul că sunt din Tatăl; Tatăl are specific nenașterea, Fiul are ca specific nașterea, iar Sfântul Duh are ca specific purcederea” (pr. prof. dr. Ioan G. Coman, Patrologie, 1956).

Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește direct despre prezența Sfintei Treimi în viața cre­din­cioșilor, prin harul dumnezeiesc aflat în Sfânta Biserică. Iar sobornicitatea acesteia își are temelia în viața de perihoreză a Sfintei Treimi, care cuprinde atât unitatea, cât și pluralitatea (trinitatea). Încât iubind pe Dumnezeu, iubim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, ne facem părtași comuniunii iubirii cu Sfânta Treime.

Actualitatea exemplului și a învățăturilor împărtășite

Sfinții Trei Ierarhi, deși au viețuit acum mult timp, sunt la fel de actuali și pentru creștinii zilelor noastre. Ei au cunoscut realitățile în mijlocul cărora trăiau, problemele, realizările și speranțele oamenilor. Din punct de vedere teologic, ei sunt actuali fiindcă au dat răspuns năzuin­țelor fundamentale după mântuire ale credincioșilor, în lumina Evangheliei Mântuitorului și au găsit soluții la problemele religioase și sociale ale societății vremii.

Socotindu-i actuali pe Sfinții Trei Ierarhi, nu înseamnă să ne întoarcem la epoca lor, nici să-i imităm sau să-i copiem. Dar exemplul Sfinților Trei Ierarhi are rolul de a dinamiza prezentul și de a crea o perspectivă pentru viitor. Actualitatea Sfinților Trei Ierarhi constă în felul cum au știut să transmită epocii lor mesajul creator al Evangheliei, în modul în care au știut să înțeleagă năzuințele oamenilor din vremea lor și în spiritul de dăruire pentru binele semenilor. Încât putem să luăm de la Sfinții Trei Ierarhi credința lor vie și dinamică, dragostea lor de Dumnezeu și de oameni. Să cerem de la Dumnezeu aceeași lumină a harului cu care s-au îmbrăcat ei, ca să facem luminos mesajul Evangheliei în vremea noastră. Să îi vedem ca pe un model de îmbinare a învățăturii celei drepte cu trăirea credinței în chip autentic. Să actualizăm modul cum au păstrat ei plenitudinea Bisericii, a trăirii cu Hristos și în Hristos, înțelepciunea și curajul cu care au apărat dreapta credință și unitatea Bisericii.

 

Vizualizări: 42

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor